Globalizare și Regionalizare

1.Ce este globalizarea?

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată.

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxonă (globalization) căruia îi putem atribui numeroase semnificaţii. Cum arată Zygmunt Bauman,”el a devenit rapid lozinca, incantaţie magică, paspartu capabil sa deschidă porţile tuturor misterelor prezente şi viitoare”1.

S-au dat diferite definiţii globalizării,însă nici una pe deplin satisfăcătoare. Este şi greu să defineşti un fenomen confuz înca şi atât de complex, fiecare autor evidenţiind o anumită latură sau dimensiune a sa. Astfel, era normal ca George Soros, de exemplu, să dea o definiţie preponderent economică. Dupa el „globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiar globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale”. La fel de normal era ca Antony Giddens să ofere o definiţie conţinând elemente preponderent sociologice: ”globalizarea poate fi definită -spune el- ca intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare, şi invers”.

Astfel putem considera că „globalizarea este un fenomen şi un proces complex, caracterizat ,în principal, prin: o tendinţă profundă de regasire a unitaţii;creşterea interdependenţelor la nivel global; internaţionalizarea schimburilor şi a producţiei;liberalizarea pieţelor; libera circulaţie a capitalurilor, informaţiilor, persoanelor şi mărfurilor; a treia revoluţie industrială şi transnaţionalizarea tehnologiei; dominaţia firmelor multinaţionale; intensificarea concurenţei (hiperconcurenţa) la nivel global; comprimarea timpului şi a spaţiului; afirmarea culturii contractului; naşterea unei societaţi civile globale; afectarea suveranitaţii naţionale, a identitaţilor culturale şi spirituale”2.

O buna întrebare este de când datează începuturile procesului de globalizare?Raspunsurile sunt diferite. Unii consideră că totul a început odata cu politicile de liberalizare-privatizare-dereglementare puse în opera în anii ’80 de administraţiile Reagan în SUA şi Thatcher în Marea Britanie.Alţii merg mai în urmă,considerând că elementul declanşator l-a constituit instituirea cursurilor de schimb flotante în anii ’70,începând cu administraţia Nixon, şi liberalizarea mişcărilor de capital,începând cu administraţia Ford.Iar alţi autori merg mult mai departe,considerând începuturile dupa primul razboi mondial,în vremea preşedintelui Wilson,la iniţiativa unor”eminenţe cenuşii” printre care figurau consilierul său, Edward Mandell House, precum şi personalităţi politice cunoscute: Balfour, Clemenceau sau Panderewski.Aceştia au constituit „The Council of Foreign Relations”,un club privat cu sediul la New York.Influenţa acestui Consiliu a fost considerabilă. În cadrul său au fost elaborate proiectele ce aveau să conducă mai tarziu la constituirea Organizaţiei Naţiunilor Unite,Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale. Potrivit acestor accepţiuni, globalizarea apare ca un fenomen dinainte pregătit , în cercuri neoficiale, cu mult timp înainte ca el sa devina vizibil.

Una din primele încercari de agregare a tuturor acestor aspecte într-un indicator sintetic al globalizării (multidimensional) aparţine publicaţiei americane „Foreign Policy Magazine”. Astfel „A.T.Kearney/Foreign Policy Magazine Globalization Index”, include urmatoarele componente:

1) Integrare prin tehnologia informatică : un număr de utilizatori de internet, gazde de intenet şi servere sigure.

2) Angajare politica : un număr de participări la organizaţii internaţionale, participari la misiuni de pace ale ONU, număr de ambasade straine găzduite de ţara respectivă.

3) Contracte personale : călătorii de afaceri şi turistice internaţionale, transferuri de persoane peste graniţa.

4) Integrare economică : fluxurile comerciale, de investiţii directe şi de portofoliu, plaţi şi intrari de venituri în şi din strainatate.

Una dintre cele mai cunoscute este definiţia Băncii Mondiale:

Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.

2.Conţinutul procesului de globalizare

Globalizarea politică

La nivelul acestui palier globalizarea este un proces mai puţin avansat. În prezent relaţiile politice continuă să fie preponderent internaţionale şi nu globale, fiind derulate ca relaţii interstatale, interguvernamentale.Sistemul politic internaţional este încă structurat simultan de o ordine juridică egalitară (în baza principiilor din carta ONU) şi nu de o ordine politica de tip ierarhie de puteri,sub coordonarea Grupului celor 8 (SUA,Franţa,Marea Britanie, Germania, Japonia , Italia,Canada, Rusia)3.

În pofida caracterului lor interguvernamental, se poate aprecia totuşi ca atât instituţiile din cadrul Sistemului Naţiunilor Unite, cat şi Grupul celor 8 ramân încă instanţele politice cele mai importante prin care se promovează obiectivele globalizării economice.Chiar şi actiunea transnaţionalelor, strategia şi influenţa lor politică,sunt condiţionate de configuraţia de raporturi de forţe dintre marile

puteri şi de structurile instituţionale care decurg din ele. Doar procesele de integrare pot fi considerate procese cu urmari politice semnificative în domeniul inovaţiilor instituţionale,care depăşesc şi influenţeaza în mod decisiv autoritatea statală naţională.