Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3501
Mărime: 40.61KB (arhivat)
Publicat de: Olivia Iordache
Puncte necesare: 5
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SPECIALIZAREA POLITICI CONTABILE SI AUDIT INTERN MASTER ANUL I

Extras din referat

Conceptul de globalizare

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Totusi, se poate vorbi de globalizare inca de la începuturile istoriei – este o exagerare deşi există unele argumente cum ar fi apariţia primelor imperii, răspândirea creştinismului etc. Sfera de cuprindere a globalizării cuprinde 3 domenii ale vieţii sociale- economic, politic şi cultural – ca urmare, nu exista pe primele trepte de dezvoltare istorică a omenirii;

Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic este deseori numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui Ricardo în Avantajul comparativ şi Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susţineau că ţările vor face comerţ eficient şi că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat treptat în ţările intens industrializate între anii 1850 şi 1880.

“Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărţit în etape odată cu primul război mondial şi apoi căzând sub criza standardului în aur spre sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Ţările ce începuseră să îmbraţişeze era globalizării, incluzând nucleul European, câteva state de la marginea Europei şi câteva lăstare europene din Americi si Oceania prosperau. Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul şi forţa de muncă formau în mod excepţional fluxuri libere între state.

Globalizarea în perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost condusă prin runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înţelegeri în îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui tratat prin care se creează Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu rolul de a media dispute comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale Tratatului de la Mastricht şi NAFTA au fost de asemenea semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale şi barierele comerciale.

Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

Termenul “globalizare” a apărut la sfârşitul anilor ’60 şi a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan, Univ. din Toronto şi specialistul american în “problemele comunismului”, Zbigniew Brzezinski, Univ. Columbia. McLuhan a extrapolat lecţiile războiului din Vietnam şi a lansat expresia “sat global”.

Termenul de globalizare a intrat în dicţionar prima dată în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan. Ne vom opri în continuare la câteva pe care le considerăm sugestive.

Redus la conceptele economice se poate spune că globalizarea contrastează cu naţionalismul economic şi cu protecţionismul. Este înrudită cu economia de piaţă liberă si neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaţionalizarea şi este deseori interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din graniţele naţionale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi personale, întelegere mutuală şi prietenie între cetăţeni “internaţionali”, şi crearea civilizaţiei globale

Patru aspecte se referă la globalizarea economică si indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

Abordată din punct de vedere economic şi financiar , globalizarea poate fi definită drept întărirea şi lărgirea legăturilor dintre economiile naţionale pe piaţa globală a bunurilor, serviciilor şi mai ales a capitalurilor. Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfăşoară cu o viteză adeseori ameţitoare, cuprinzând în sfera sa cvasitotalitatea statelor lumii. Sub aspect strict economic, al eficienţei alocării şi utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen raţional, de natură să furnizeze un volum mai mare de bunuri şi servicii cu resurse tot mai puţine. Globalizarea economică presupune, aşadar, în esenţă, globalizarea procesului de creare a producţiei interne brute ale statelor lumii.

Preview document

Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 1
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 2
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 3
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 4
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 5
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 6
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 7
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 8
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 9
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 10
Globalizarea - oportunități și amenințări pentru România - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Globalizarea - Oportunitati si Amenintari pentru Romania.doc

Alții au mai descărcat și

Globalizarea și Impactul Social al Acesteia

Introducere Globalizarea semnifică creşterea relaţiilor economice între statele lumii, prin reducerea unor bariere tarifare, care împiedică buna...

Efectele social-economice ale globalizării

domeniul economic si social petrecute dupa cel de-al doilea razboi mondial ca urmare a mediatizatului fenomen al globalizarii. Cele patru capitole...

Globalizarea și Efectul sau Asupra României

“Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate,...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Securitatea Energetică a României între Necesitate și Realitate

CAPITOLUL I. CONTEXTUL ACTUAL AL PIEŢII ENERGETICE MONDIALE RESURSELE ENERGETICE Accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre...

Abordări sociologice ale valorilor și securității naționale

Pagină albă INTRODUCERE Interesul pentru valori, pentru modul în care acestea sunt transmise prin intermediul proceselor de socializare, s-a...

Mediul de Securitate în Spațiul de Interes Strategic al României

INTRODUCERE Mediul de securitate, amplu monitorizat, analizat şi cu instituţii dedicate pentru previzionarea evoluţiilor acestuia, pare a fi...

Resursele Energetice - Motiv de Tensiuni, Crize și Conflicte

Introducere Această lucrare abordează o temă de actualitate în domeniul relaţiilor internaţionale, şi anume Resursele energetice- motive de...

Politica de securitate a României

Perioada de pace si stabilitate fara precedent pe care o traverseaza Europa la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI se datoreaza...

Analiza sistemului logistic al firmei Danone România

Cap.1. Elemente de caracterizare a firmei 1.1 Descrierea companiei Grupul francez Danone este unul dintre cei mai mari producători din industria...

Efectele globalizării în România - avantaje, costuri

I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII Globalizarea, pe lângă faptul ca este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma tuturor palierelor...

Globalizarea - efectele ei și mediul înconjurător

1. Ce este Globalizarea? În ultimii ani, unul din cele mai frecvente subiecte de discuție este globalizarea. Toată lumea vorbește despre...

Ai nevoie de altceva?