Globalizarea și Integrarea Economiei Regionale

Prin integrarea economică regională înțelegem acordurile dintre țări într-o regiune geografică de a reduce și în ultimă instanță de a înlătura, total sau parțial, în funcție de nivelul de integrare barierele tarifare și non tarifare din calea circulației libere a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi/sau capitalurilor între statele semnatare. Analizând fenomenul de integrare se observă că integrarea este un proces pe etape, având o evoluție ascendentă, de la o etapă inferioară la una superioară. Integrarea ca proces depinde de fiecare țară și de fiecare grupare regională, de stadiul de integrare în care își doresc să se oprească. De exemplu Uniunea Europeană a trecut de cel mai avansat stadiu, acela de uniune economică - NAFTA, anterior de acela de zonă de liber schimb – Mercousur și cel de uniune vamală, ceea ce face că Uniunea Europeană să fie gruparea regională cea mai dezvoltată.

Regionalizarea și globalizarea sunt două fenomene care se completează, având în comun comerțul, iar regionalizarea apare ca actor principal în plan mondial, mai important decât statul, ca o alternativă pentru viitorul lumii și a dezvoltării ei, într-o lume fără frontiere, o lume a complementării reciproce în care sunt implicate toate statele lumii, pe baza unor aranjamente comerciale regionale cu grade diferite de integrare. Azi regionalizarea statelor este considerată o etapă a integrării. Globalizarea și integrarea economiei regionale fac parte din economia mondială și sunt două fenomene care se interpun.

1. Elemente definitorii ale globalizării economice

1.1. Elemente conceptuale și caracteristici ale globalizării economice

Complexitatea fenomenului globalizării necesită o anumită abstractizare pentru conceptualitatea sa, putând fi distinse cauzele inițiatoare ale curentului, formele de manifestare și consecințele induse, precum și posibilele sale relansări, într-o lume în care granițele naționale devin din ce în ce mai relevante. Termenul globalizare a intrat pentru prima dată într-un dicționar (Webster) în 1961. De la mijlocul anilor `80 câștigă o circulație considerabilă: el se alătură ca adjectiv altor termeni ca: piețe, instituții, ecologie, finanțe, stiluri de viață, comunicații, migrație, legi, fabrici, război, conferință, societate civilă, evenimente și riscuri. Globalizarea reprezintă procesul prin care distanța devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații și dependențele dobândesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale. Această posibilitate de extindere a relațiilor pe plan internațional implică o serie de termeni, rezistență, acțiuni și reacțiuni. În această definiție sunt cuprinse atât aspecte obiective, cât și subiective în care se implică conceptul de globalizare:

Ř Pe de o parte, geografia pierde din relevantă datorită noilor tehnologii, noilor strategii ale actorilor economici, precum și politicilor acestora, atât de ordin național cât și de ordin internațional.

Ř Pe de altă parte, globalizarea devine din ce în ce mai puternică datorită faptului că oamenii au început să simtă tot mai clar noile oportunități deschise de utilizarea tehnologiilor noi, precum şi de punerea în practică a noilor strategii și politici.

Atunci când se acționează în concordanță cu dinamica globalizării are loc exact crearea procesului de globalizare. În același timp temerile și reacțiile cauzate de dezvoltarea procesului sunt, de asemenea realități simțite de indivizi. În acestă definiție se reduce importanța distanței geografice dar nu dispare. Prin urmare, relațiile la nivel internațional sunt mai ușor de stabilit și oamenii, mărfurile și simbolurile sunt eliminate de contextul geografic. Într-un sistem global acestea se mișcă liber la nivel planetar, devenind din ce în ce mai clară ideea că indivizii și societățile sunt mai puțin protejați de granițe. Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localități îndepărtate, încât evenimentele care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare. (Antony Gidees, 2007). Procesul de globalizare este ca o consecință a modernizării, face lumea mai mică, micșorează distanţele, eficientizează timpul, adică o globalizare a piețelor naționale într-o singură economie mondială. (Duță Alexandrina, 2006).

Globalizarea economică se poate defini drept procesul de integrare a economiilor naționale distincte ca urmare a amplificării fluxurilor transfrontaliere, integrare care diminuează importanța granițelor naționale pentru derularea activităților economice. El se realizează în principal pe căile următoare:

- Schimburile comerciale internaționale, care îmbracă forma fluxurilor sau a rețelelor;

- Amplificarea fară precedent a fenomenului de transnaționalizare;

- Mișcarea internațională a factorilor de producție, care se raportează în primul rând la capital, deoarece mobilitatea internațională a forței de muncă este relativ redusă;

- Difuziunea internațională a cunoștințelor științifice și tehnice, care se întemeiază tot mai mult pe fluxurile transnaționale imateriale de informații.

Globalizarea este un proces extrem de complex, de extindere și de adâncire a relațiilor de interdependență dintre diferitele categorii de subiecți ai economiei mondiale, relații ce îmbracă forma de rețele de relații internaționale combinate, incluzând: conexiuni de rețele ierarhice cu rețele pe orizontală, configurate în combinații diferite. Globalizarea economică este caracterizată de interdependența piețelor naționale și integrarea, pe acestă bază, a pieţelor mondiale, de amplificarea fără precedent a concurenței și în consecință, a producerii și comercializării unei game largi de bunuri și servicii, șanse sporite pentru atragerea de capitaluri și integrarea în fluxul schimburilor internaționale a tuturor economiilor naționale.

Dar globalizarea este un proces dezvoltat în paralel cu altul, cel de regionalizare. Deși de natură diferită, unul impulsionat de forțele macroeconomice - globalizarea, celălalt de cele politice – regionalizarea, ele apar cel puțin pană acum, ca fenomene ce se susțin reciproc. (Rotariu I.,2004) În cadrul globalizării, regionalizarea oferă un răspuns politic care favorizează constituirea unui spațiu productiv coerent pe baza diferitelor spații naționale cu dotări diferențiale, ce asigură firmelor multinaționale un cadru de dezvoltare a multiplelor strategii și sporirea competitivității, prin valorificarea caracteristicilor spațiului de implantare. De asemenea, în condițiile globalizării și sub acțiunea unor instanțe competenţe (OMC), spațiul regional nu poate să apară ca un spațiu închis. El se deschide exteriorului, pe baza acordurilor multinaționale încheiate între țări sau zone geografice, sprijinind astfel globalizarea.