Impozitele Directe în Cadrul Sistemului Fiscal din România

1 CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR DIRECTE

În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei,

deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de

activităţi, fie pe venit sau avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de

impunere. Ele s-au practicat si in orânduirile precapitaliste, insă o extindere si o

diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism.

În primele decenii ale secolului al XX - lea, in locul impozitelor aşezate pe

obiecte materiale sau pe diferite activităţi, cum sunt cele comerciale si

industriale, deci a impozitelor de tip real, si-au facut apariţia impozitele stabilite

pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară),

adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin

aducerea printre plătitorii de impozite si a marii mase a muncitorilor si

functionarilor. Deoarece treptat si mai ales începând cu ultimele decenii ale

secolului al XIX - lea, se înregistrează o creştere simţitoare a cheltuielilor

publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale

nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât asistăm si la

extinderea impunerii indirecte.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative si avand cuantum si termene

de plata precis stabilite sunt aduse din timp la cunoştinta plătitorilor

sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la

acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri si servicii, de regulă nu ştiu cu

anticipaţie cand si mai ales cat vor plăti statului, sub forma taxelor de consumaţie

si a altor impozite indirecte.

În cazul impozitelor directe reale la impunere nu se ia in considerare produsul

net (venitul) obţinut de subiectul impozabil, ci numai produsul brut sau cel mediu

estimat, ceea ce dezavantajează pe cei ce realizează un venit superior celui

mediu. Din aceasta cauză impozitele directe reale căpătau, de multe ori, un

caracter regresiv. Totodată aceste impozite prezintă si alte neajunsuri cum sunt:existenţa unor largi posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de uniformitate în

stabilirea impozitelor si faptul că prin modul cum se aşează impozitul nu se poate

cuprinde, în activitatea de impunere, decât o parte din materia impozabilă.

Impozitele directe personale, înlătură neajunsurile menţionate in cazul

impozitelor reale si ţin seama de situaţia personala a contribuabilului. În acelaşi

timp au permis instituirea minimului neimpozabil, adica scutirea de impozit a

materiei impozabile până la un anumit nivel considerat ca suficient pentru

asigurarea unor condiţii decente de viaţă.

Clasificarea impozitelor directe

Impozitele directe se impart in :

- impozite reale;

- impozite personale;

La randul lor aceastea din urma se clasifica astfel:

a)Impozitele reale in:

- impozit funciar;

- impozit pe cladiri;

- impozitul pe activitati comerciale , industriale, profesii libere;

- impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

b)Impozitele personale in:

- impozite pe venit;

- impozite pe avere.

2. IMPOZITUL PE VENIT

2.1 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI

Ca formă de bază a impozitelor personale, impozitele pe venit au putut fi

introduse atunci când veniturile diferitelor clase sociale au fost suficient de

diferenţiate. Acest moment este marcat de creşterea numărului muncitorilor si

funcţionarilor care realizau venituri sub forma salariilor, a industriaşilor,

comercianţilor care realizau venituri sub forma profitului si a proprietarilor funciari

care obţineau venituri sub forma rentei, etc.

În calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar, aşadar, persoanele fizice şi

cele juridice(microîntreprinderi) care realizează venituri din diferite surse.

Sfera de cuprindere a impozitului