Integrare economică regională - Comisia Europeană

Capitolul 1. Generalităţi despre Comisia Europeană

1.1. Scurt istoric

În momentul actual, funcţionarea Uniunii Europene se bazează pe 5 instituţii, şi anume: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Miniștri European, Curtea Europeana de Justiție, Consiliul European. Comisia îşi începe istoria o dată cu apariţia Înaltei Autoritati-executivul primei comunităţi europene, cea a cărbunelui şi oţelului. Înalta Autoritate avea o poziţie de independenţa fată de guvernele statelor membre ale CECO ( Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). Ea avea şi competenţe foarte întinse în domeniul administrării producţiei de cărbune şi oţel. Dintre atribuţiile sale, enumerăm:

- strângerea de informaţii pentru cei interesaţi în scopul facilitării activităţilor lor;

-organizarea de consultaţii în materie;

-definirea obiectivelor comune;

-acordarea de împrumuturi sau de garanţii pentru împrumuturile contractate de întreprinderi.

Este de notat că Înalta Autoritate putea să intervină în materie de preţuri şi chiar să instituie cote de producţie, programe de fabricaţie. Înalta Autoritate avea în componenţa sa nouă membri, care erau numiţi prin comun acord de cele şase guverne. Aceştia erau recrutaţi după competenţa lor profesională şi nu acţionau ca reprezentanţi ai ţărilor cărora le aparţineau, ci în toată independenţa, în spirit european.La 10 august 1952, Înalta Autoritate, prezidată de Jean Monet, şi-a început prima şedinţă la Luxembourg. Primul discurs pronunţat de el in faţa Adunării Comune este următorul: "Niciodată nu vom putea sublinia suficient de mult faptul că cele şase ţări ale Comunităţii sunt vestitoarele unei Europe unite mult mai largi, ale cărei hotare sunt stabilite numai de aceia care încă nu s-au alăturat. Comunitatea noastră nu e o asociaţie a producătorilor de cărbune si oţel. Este începutul Europei".

Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Sub denumirea de Înalta Autoritate, Comisia a fost înfiinţată prin Tratatul de la Paris de instituire a CECO, în anul 1951, ca organ executiv al Comunităţii.

Denumirea de Comisie Europeană este cunoscută după Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, în acesta prevăzându-se unirea celor trei Comisii existente la acel moment într-o singură instituţie, Comisia Comunităţilor Europene.Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă de guvernele statelor membre, dar stabileşte răspunderea politică a acesteia faţă de Parlamentul European, care poate adopta o moţiune de cenzură împotriva ei. Din 1967, când s-a cristalizat Comisia Europeană prin fuziunea celor trei Comisii, funcţia de preşedinte a fost deţinută de următoarele personalităţi: belgianul Jean Rey, până în 1970, italianul Franco-Maria Malfatti care, fără să-şi încheie mandatul, a fost înlocuit de socialistul olandez Sicco Mansholt, francezul Xavier Ortoli între 1973-1977, englezul Roy Jenkins, între 1977-1981, luxemburghezul Gaston Thorn, între 1981-1985, pentru un deceniu apoi, Jaques Delors (1985-1995), în perioada 1995-1999 Jacques Santer, în perioada 2000-2004 italianul Romano Prodi, iar din noiembrie 2004 de portughezul José Manuel Barroso.

Ca executiv al Uniunii Europene, Comisia Europeană este instituţia independentă care reprezintă şi apără interesele Uniunii în ansamblu. De aceea, membrii Comisiei se bucură de independenţa ei şi nu pot primi instrucţiuni din partea statelor care i-au desemnat şi nici nu pot exercita vreo altă activitate incompatibilă cu funcţia de comisar european.

Comisia este, practic, “inima” mecanismului instituţional al Uniunii Europene, pentru că ea propune legislaţia, politicile şi programele de acţiune şi pune în aplicare tratatele şi deciziile Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene. Instituţie administrativă şi politică, Comisia Comunităţii Europene se personifică cel mai mult prin faptul că, spre deosebire de secretariatul general al unei organizaţii internaţionale, ea nu este doar gestionarul acţiunilor comune, ci prin misiunile şi competenţele pe care le are, ea este pistonul procesului de integrare europeană.

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles, dar ea are un birou şi la Luxembourg, precum şi reprezentanţe în toate statele membre şi delegaţii în multe alte state terţe.

1.2. Direcţiile generale şi serviciile Comisiei Europene

Direcţiile şi serviciile sunt structuri prin intermediul cărora Comisia îţi exercită funcţiile specifice şi atribuţiile prevăzute de tratatele europene, prin intermediul comisarilor.

Practic, fiecare comisar răspunde de un anumit portofoliu, fiindu-i încredinţată şi o directivă din acel domeniu.

Preşedintele Comisiei decide domeniul politic care va fi încredinţat unui comisar, eventual redistribuit unui alt comisar, în caz de demisie, de exemplu. Practic, personalul Comisiei este repartizat pe departamente denumite Direcţii generale, conduse de un director general, sau servicii.

Direcţiile generale sunt cele care fac propuneri Comisiei, dar aceste propuneri nu au un statut oficial decât după ce sunt însuşite de colegiul comisarilor.

În prezent, sunt 26 de direcţii generale ale Comisiei Europene, iar serviciile Comisiei Europene, în număr de 15, sunt grupate în două categorii: servicii generale şi servicii interne.