Interdependențe Economice

1. Descrierea şi definirea conceptului de interdependenţă economică

Multă vreme, ştiinţa economică s-a identificat cu economia politică. Odată cu creşterea complexităţii vieţii economice, cu adâncirea şi diversificarea interdependenţelor economice ca şi a progreselor înregistrate în cercetarea economică, operează şi aici un proces de diviziune a muncii. Economia politică rămâne axul în jurul căruia gravitează un număr în creştere de discipline ce îşi propun să studieze o anumită parte a realităţii. Există în prezent un sistem al ştiinţelor economice, pe care majoritatea economiştilor îl structurează în: ştiinţe economice fundamentale (economia politică, istoria gândirii economice şi istoria economică, statistica, managementul), ştiinţe teoretico – aplicative (economia ramurilor de producţie (comerţului, turismului etc.), marketing, finanţe, monedă, credit, contabilitate), ştiinţe economice de graniţă: (econometria, geografia economică).

În ultimii 30 de ani, obiectul de studiu al economiei politice s-a extins foarte mult, cuprinzând o varietate largă de subiecte. Astfel, obiectul economiei politice cuprinde: studiul bogăţiei materiale, ştiinţa schimbului de marfuri, viaţa economică abordată ca întreg începând cu gospodăria individuală până la economia mondială; relaţiile economice ce se stabilesc între oameni în procesele de producţie, repartiţie, schimb şi consum. Fiecare dintre acestea sunt analizate la nivel microeconomic, macroeconomic şi mondoeconomic. La nivel microeconomic, economia politică studiază comportamentul individual al diferiţilor agenţi economici (gospodării, firme, industrii) precum şi relaţiile dintre ele, în cadrul producţiei, schimbului, distribuţiei şi consumului de bunuri şi servicii. Microeconomia răspunde la întrebări de tipul: poate firma A să producă bunul X- Pentru aceasta, trebuie să cunoaştem cererea şi oferta bunului respectiv, nivelul preţului practicat de concurenţi, cererea şi oferta pe piaţa factorilor de producţie implicaţi în realizarea bunului X, preţurile acestora etc. Toate sunt probleme microeconomice. La nivel macroeconomic, economia politică studiază comportamentul şi evoluţia unor sectoare întregi ale economiei, evoluţia, cauzele şi consecinţele unor fenomene cu care se confruntă economia naţională (şomaj, inflaţie, dezvoltare ciclică, etc.), precum şi cu raporturile dintre ele. Macroeconomia răspunde la întrebări de genul: care trebuie să fie ritmul de creştere economică- Pentru a răspunde trebuie cunoscute: nivelul şi structura indicatorilor macroeconomici, raportul dintre consum şi investiţii, volumul şi structura resurselor disponibile, etc.

Una dintre cele mai cunoscute definiţii ale economiei politice este următoarea: economia politică studiază producţia, distribuţia şi consumul bogăţiei în societatea umană. Principala critică adusă acestei definiţii este legată de aparenta limitare la aspectele pozitive ale bogăţiei. De exemplu, războiul distruge avuţia unei naţiuni, dar este o problemă de alegere şi de alocare a resurselor, prin urmare şi el face parte din acest punct de vedere din obiectul de studiu al economiei politice. De fapt, nici o definiţie scurtă a economiei politice nu poate acoperi în totalitate obiectul de studiu al acesteia. Ideea de bază care apare însă la majoritatea autorilor este legată de necesitatea optimizării raportului între resursele limitate şi nevoile umane nelimitate.

Sintetizând, putem spune că: economia politică studiază modul în care societatea foloseşte resursele limitate pentru a satisface nevoi nelimitate. Prin urmare, în analiza şi caracterizarea activităţilor economice, ca formă specifică de acţiune se porneşte de la om şi trebuinţele sale. Nevoile umane constau în dorinţele, aşteptările, aspiraţiile oamenilor de a-şi însuşi bunuri, toate acestea devenind nevoi efective (reale) în funcţie de gradul dezvoltării economice la un moment dat, precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie a popoarelor şi indivizilor. Omul se prezintă ca fiinţă tridimensională: biologică, socială şi raţională. În funcţie de aceste trei dimensiuni, nevoile se grupează în: fiziologice (somatice), de grup, spiritual – psihologice. În funcţie de gradul dezvoltării economice şi de nivelul de cultură şi civilizaţie, nevoile pot fi: de bază sau inferioare, complexe sau superioare. Nevoile reprezintă un sistem cu numeroase subsisteme componente, care se modifică în principal prin acţiunea următoarelor legi: interacţiunea trebuinţelor – este expresia pluridimensiunii vieţii umane care aşază scopul şi mijloacele acţiunii umane într-un ansamblu coerent, elasticitatea trebuinţelor – exprimă forma evoluţiei trebuinţelor în raport de factorii care le determină; substituirea trebuinţelor – o nevoie poate suprima manifestarea alteia sau o poate înlocui; creşterea şi diversificarea trebuinţelor – este tendinţa majoră a sistemului de nevoi, tendinţă care reprezintă în fapt motorul dezvoltării economico – sociale. În general se consideră că nevoile se caracterizează prin următoarele caracteristici: sunt nelimitate ca număr; sunt limitate în capacitate – satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun material sau serviciu; sunt concurente – unele nevoi se extind în detrimentul altora, se înlocuiesc între ele; sunt complementare – există nevoi ce evoluează în sensuri identice ce pot fi folosite direct sau indirect pentru a satisface nevoile umane; orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.