Investiții străine directe în serviciile publice

1. Conceptul de investiţie străină directă

Conform definitiei BNR, investitia straina directa reprezinta o relatie investitionala de durata, intre o entitate rezidenta si o enditate nerezidenta si de regula, implica exercitarea de catre investitor a unei influente manageriale semnificative in intreprinderea in care a investit.

Componentele investiţiilor străine directe:

Capitaluri proprii: capitalul social subscris şi vărsat, atât în numerar cât şi prin contribuţii în natură, deţinut de nerezidenţi în companii rezidente, precum şi cota aferentă din rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat la dispoziţia acestora.

Creditul net: creditele primite de către întreprinderea investiţie străină directă de la investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai puţin creditele acordate de către întreprinderea investiţie străină directă investitorului străin direct sau unei alte firme din cadrul grupului respectiv de firme.

Investitorul strain direct este o persoana juridica, persoana fízica sau grup de persoane ce actioneaza impreuna, care detine cel putin 10 % din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entitatilor fara personalitate juridica) sau cel putin 10 % din voturi, intr-o intreprindere situata in afara propriei tari de rezidenta..

Beneficiile investitiilor straine directe:

- investitorul cumpără puterea de a exercita controlul asupra managementului investiţiei şi tocmai de aceea nu implica doar capital. Acest lucru implica abilităţi manageriale şi tehnici sau cunoştinţe de marketing.

- investiţiile directe străine nu necesită un flux de capital de la o ţară la alta

- sporirea producţie şi a calităţii produselor în concordanţă cu standardele vestice

- realizarea cantităţii necesare tuturor pieţelor potenţiale străine sau interne

- crearea de noi locuri de muncă

- accesul la noi pieţe.

2. Tipuri de investiţii

Tipurile investiţiilor străine directe (diferenţiate după contribuţia fluxului de participaţii străine la capital în întreprinderile investiţie străină directă):

∙ Greenfield: înfiinţarea si dezvoltarea de întreprinderi de către sau împreună cu investitori străini (investiţii pornite de la zero);

∙ Fuziuni şi achiziţii: preluarea integrală sau parţială de întreprinderi de către investitorii străini de la rezidenţi şi dezvoltarea acestora;

∙ Dezvoltare de firme: majorarea deţinerilor de capital ale investitorilor străini în întreprinderi investiţie străină directă.

In cazul industriilor de telecomunicaţii şi financiare, achiziţiile şi fuziunile sunt principalul mod de pătrundere pe piaţă.

3. Tipuri de investitori

Pe piaţa de capital există două tipuri de investitori, şi anume investitori activi, care demarează numeroase tranzacţii, speculând orice modificare a cotaţiilor acţiunilor, şi investitori pasivi, cei care cumpără acţiuni pentru a fi valorificate după o perioadă mai lungă. Aceştia urmăresc să câştige din creşterea cotaţilor acţiunilor firmelor, în care ei au investit, precum şi din dividendele distribuite de respectivele societăţi.

Deşi investitorii activi au şanse să câştige mai mult decât cei pasivi, uneori, din cauza unor speculaţii nereuşite şi a comisioanelor mai numeroase, care trebuie plătite, ei pot avea un câştig chiar mai mic decât cel al investitorilor pasivi. În plus, efortul depus de aceştia pentru administrarea propriilor portofolii poate fi mai mare. În general, investitorii pasivi sunt cei care investesc sume de bani relativ mari şi care nu au prea mult timp să se ocupe de administrarea portofoliilor, aceştia nedorind să îşi asume un risc prea mare.