Marea Criză din Anii 1929 - 1933

Marea criză din anii 1929 - 1933

Criza economică mondială care a început în 1929 și a durat până în 1933 a fost cea mai îndelungată și severă depresiune economică prin care a trecut societatea occidentală industrializată. Ea a provocat schimbări fundamentale în structura instituțiilor economice, în politicile macroeconomice și în teoria economică. Deși s-a declanșat în Statele Unite ale Americii, Marea Depresiune a produs un declin drastic al productivității, o rată deosebit de gravă a șomajului și o deflație acută în aproape toate țările lumii. Efectele sale sociale și culturale nu au fost mai puțin copleșitoare, mai ales în SUA, unde această perioadă de criză a reprezentat cea mai mare calamitate cu care s-a confruntat poporul american de la Războiul Civil încoace.

Criza declanşată în S.U.A. în octombrie 1929 s-a dovedit a fi cea mai gravă dintre cele cunoscute vreodată de sistemul capitalist, atât prin amploare, cât şi prin durata sa, deoarece a afectat întrega lume, cu excepţia U.R.S.S., şi s-a prelungit în unele ţări până în 1935, dacă nu chiar până în 1939, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la a cărui declanşare a contribuit.

Cauzele declinului

Cauzele care au generat criza din anii 1929 – 1933 se regăsesc în domeniul producției, comerțului, sistemului bancar și bursier etc.

În anii următori Primului Război Mondial, piața a reacționat pozitiv, prin creșterea cererii de bunuri de consum și produse de uz îndelungat, pentru refacerea sau înlocuirea celor distruse de război. Se ajunge astfel la o relansare economică și la investiții de capital. De asemenea, datorită cererii mari de produse, cresc si stocurile de pe piețe. Însă posibilitățile de consum erau reduse deoarece populația, abia ieșită dintr-un război, avea venituri limitate. Din cauza creșterii ofertei de produse de către comercianți într-o proporție mai mare decât cererea, producătorii au ajuns să acumuleze stocuri mari nevândute, declanșându-se astfel criza din 1921, premergătoare marii crize care urma. Producătorii, neluând în seamă posibilitățile reduse de consum ale populației și semnele declinului care urma să aibă loc, au continuat să își dezvolte producția. Astfel, cauza fundamentală a Marii Depresiuni a constituit-o tocmai această dezvoltare exagerată a bunurilor și produselor în condițiile consumului redus ceea ce a dus la declinul producţiei, pe măsură ce producătorii şi comercianţii observau o creştere neplanificată de marfă în stocuri.

Declinul iniţial al productivităţii în SUA în vara lui 1929 este unanim considerat că ar fi rezultat din stricta politică monetară americană care viza restrângerea speculaţiilor la bursă. Perioada dintre anii anteriori declanșării crizei economice (1921 – 1928) au reprezentat o perioadă de dezvoltare, un deceniu prosper. După o epocă a cererii mari de bunuri de consum și produse de uz îndelungat, datorită creșterilor salariale, dar și a prețului acțiunilor cotate la bursă, populația s-a axat pe cumpărarea de acțiuni în vederea sporirii veniturilor. Către toamna lui 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi justificate printr o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Jocul de bursă a devenit o acțiune cotidiană, aproape fiecare american cumpărând și tranzacționând acțiuni la bursă. Bogăția americanilor consta în aceste acțiuni tranzacționate. Nu mai era un joc, ci un viciu. Pe culoarele bursei puteau fi văzute simple gospodine care veneau să tranzacționeze în drum spre piață, oameni simpli, deținători ai unui număr ridicol de mic de acțiuni, funcționari, până atunci oameni la locul lor, care, își transformaseră bruma de avere în acțiuni, toți jucând în neștire, cu o credință în reușită aproape mistică.

Investițiile la bursă au fost văzute drept o cale ușoară de îmbogățire (easy money) și se estimează că în orice moment al perioadei 1925-1929, cel puțin 4 milioane de americani dețineau acțiuni la bursă. Intrarea permanentă a unor noi investitori concomitent cu ieșirea altora, a asigurat un flux continuu de “bani noi” în piață ceea ce a dus la o creștere fără precedent a prețului acțiunilor.

Drept rezultat, s-a ajuns la declinul treptat al preţurilor, în octombrie 1929, investitorii şi au pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori s a spart. Panica vânzărilor s a declanşat în Joia Neagră, 24 octombrie 1929, când, la bursa din New York se vând 12.894.650 de acțiuni. Multe acţiuni fuseseră cumpărate cu acoperire – adică, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din valoarea acţiunilor. În consecinţă, scăderea i a forţat pe unii investitori să şi lichideze pachetele de acţiuni, accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi valoarea minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles) au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut ca Marele Crah din 1929. Prin sistemul de vase comunicante care lega SUA de celelalte state ale lumii, întreaga economie mondială a început să fie afectată.

O altă cauză a fost reprezentată de faptul că, în această perioadă, băncile ofereau americanilor posibilitatea contractării de împrumuturi mult mai ușor decât înainte și este foarte probabil ca pe lângă mașini și case, mulți dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani și la bursă.

Crahul bursei de valori a redus substanțial cererea globală americană. Achizițiile de bunuri de folosință îndelungată și investițiile în afaceri au urmat o scădere considerabilă. O explicație ar fi generarea de către criza financiară în rândurile populației o nesiguranță considerabilă în ceea ce vizează veniturile viitoare, iar nesiguranța, la rândul ei, a determinat consumatorii și agenții economici să amâne achiziția de bunuri de folosință îndelungată. Deși pierderea de averi personale cauzată de căderea prețurilor pe acțiuni a fost relativ redusă, crahul a scăzut cheltuielile de consum, fiind principalul motiv al scăderii productivității, care a intrat în regres.

În câteva luni economia americană se dezorganizează: fali¬mente bancare, întreprinderi industriale a căror producție este para¬lizată și care-și trimit muncitorii și funcționarii în șomaj. Scăderea veniturilor provoacă o reducere a consumului. Supraproducția agri¬colă provoacă prăbușirea cursului mărfurilor alimentare determinând ruinarea fermierilor. Încrederea în virtuțile economiei liberale dis-pare. Regimul liberal primește o dublă lovitură:

- politică, deoarece una dintre marile democrații este destabilizată, si

- economică, prin confruntarea liberalismului economic cu o profundă criză.

În ansam¬blu, din 1929 până în 1932 venitul național al SUA scade, de la 87 la 39 de miliarde de dolari. Criza economică lovește toate categoriile sociale. Semnul cel mai vizibil al crizei sociale: numărul șomerilor crește considerabil, de la 1,5 milioane de șomeri în 1929 la 12 milioane în 1932, adică un sfert din populația activă. Agricultorii sunt cel mai greu loviți. Ei sunt constrânși să-și vândă pământurile la prețuri foarte mici pentru a-și achita datoriile. Mulți dintre ei migrează în vest, mai ales spre California, în căutare de lucru. Sărăcia afectează și funcționarii, membrii profesiunilor liberale, capitaliștii ruinați.