Metode de Gestionare a Ratei Dobânzii

Capitolul 1: Rata dobânzii

1.1Generalităţi

Dobanda constituie o parte a venitului net al societatii ce se redistribuie prin sistemul bancar pentru a asigura utilizarea eficienta a fondurilor imprumutate.dobanda contribuie la cointeresarea unitatilor economice in utilizarea mijloacelor circulante, la stimularea procesului de imobilizare si redistribuire a disbonitatilor banesti temporare din economia nationala si la exercitarea controlului asupra activitatii economico-financiare a intreprinderilor.

Nivelul dobanzii este diferentiat in functiede natura creditelor, de perioada pentru care se acorda, de modul in care intreprinderile ramburseaza creditele la termenul stabilit. Diferentiere dobanzii urmareste cointeresarea intreprinderilor in folosirea creditelor pentru destinatia aprobata si rambursarea creditelor la scadenta stabilita.

Dobanda datorata pentru imprumuturile primite de la banca depinde de coantumul creditului, de procentul de dobanda si de perioada de utilizare.dobanda se calculeaza trimestrial de catre banci sau de catre alte momente in functie de cuantimul creditelor pe baza unui raport intre numere si un divizor fix. Numerele se obtin ca un produs intre soldurile asupra carora se calculeaza dobanda (S) si in timpul la care se refera (T).Divizorul reprezinta un raport intre 36.000 si procentul de dobanda (Pd). Numerele se stabilesc pe baza situatiei de controlul soldurilor zilnice.

Bancile incaseaza dobanda pentru creditele acordate intreprinderilor si platesc dobanzi pentru disponibilitati pastrate in conturi si mobilizate pentru crediterea economiei nationale. C.E.C. plateste de asemenea dobanzi pentru economiile banesti ale populatiei depuse la aceasta institutie si incaseaza dobanzi la creditele acordate sau alte operatiuni efectuate.

Bancile fiind organizate pe baza autogestiunii economico-financiare isi acopera cheltuielilede functionare pe seama diferentei intre dobanda incasata pentru creditele acordate si dobanda platita pentru disponibilitatilemobilizate din conturile unitatilor economice .

1.2 Metode de gestionare a ratei dobânzii

Băncile au făcut faţă în ultimii ani la presiuni asupra câştigului lor atât din partea ratei dobânzii, cât şi din partea concurenţei exercitate de celelalte instituţii financiare, ca urmare a unor tehnici de apărare împotriva riscului ratei dobânzii care au fost introduse în politica băncilor.

Printre ele se afla managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) şi calculul duratei (B.G.A.P.) care ajută pe manageri să echilibreze rata dobânzii aferentă activelor cu rata dobânzii aferentă pasivelor, precum şi durata activelor cu durata pasivelor. Riscul ratei dobânzii nu este singurul risc căruia banca trebuie să-i facă faţă în viitor.

Banca trebuie să se confrunte şi cu riscurile modificărilor valorilor activelor, pasivelor şi capitalului, datorită procesului inflaţionist, trebuind să găsească căi de soluţionare a lor pentru a asigura supravieţuirea băncii- în condiţiile unei pieţe în continuă modificare.

Managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) presupune o monitorizare continuă a fiecărei părţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente (în funcţie de vechime) al căror flux de lichidităţi este fluctuant (nefluctuant) la fluctuaţiile ratei dobânzii pe termen scurt.

Grafic această metodă este redată în tabelul 1.

ACTIV PASIV

RSAs SA RSPs

GA RNP

RNA

NA

K

SA - usţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive sensibile

GA - susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive insensibile

NA - susţinerea activelor insensibile cu pasive insensibile şi capital propriu

RSAs - active sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RSPs - pasive sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RNA - active insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RNP - pasive insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

K - capital propriu