Operațiunile combinate - operațiunile de switch

I. Operaţiunile comerciale combinate

Operaţiunile comerciale combinate sunt afaceri internaţionale care îmbină operaţiunile de export, import, prestări de servicii etc într-un mecanism tranzacţional unic, conceput şi pus în aplicare de compartimentele de comerţ exterior sau de firme specializate în acest domeniu.

Operaţiunile combinate s-au dezvoltat în comerţul internaţional în special în deceniile opt şi nouă şi se menţin şi în prezent ca o formă de tranzacţii adaptată condiţiilor specifice care caracterizează anumite direcţii ale relaţiilor economice internaţionale.

Dezvoltarea acestui gen de operaţiuni are la bază mai mulţi factori:

- migraţia comercială – preocuparea firmelor de comerţ exterior de a oferi noi modalităţi de promovare a tranzacţiilor şi sporire a profiturilor;

- diferenţele de nivel şi performanţă între ţările participante la comerţul mondial;

- amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali;

- deosebiri şi imperfecţiuni în mecanismele de piaţă dintre diferite ţări;

- regimul juridic general şi cel al comerţului în diferite ţări;

- politica comercială şi valutară a diferitelor state.

Operaţiunile combinate se particularizează prin următoarele aspecte:

- baza juridică a operaţiunilor este creată, de regulă, prin două sau mai multe contracte, între care există o anumită legătură;

- tranzacţia prezintă un grad mai ridicat de risc;

- realizarea tranzacţiilor presupune un grad mai înalt de profesionalism.

Principalele tipuri de operaţiuni comerciale combinate sunt: contrapartida, reexportul şi operaţiunile switch.

I I. Prelucrarea în switch

I I.1. Premise, forme

Operaţiunile de switch au apărut, în pricipal în legătură cu existenţa acordurilor de plăţi în clearing, respectiv cu dificultăţile generate de natura şi caracteristicile acestui regim de plată pentru desfăşurarea schimburilor comerciale dintre două ţări. Operaţiunile de switch au fost iniţiate pentru activizarea acordurilor de clearing, având un rol pozitiv în desfăşurarea relaţiilor bilaterale şi în realizarea unor profituri în valută.

Punând accent pe latura financiar-valutară şi pe posibilităţile oferite de această operaţiune ca aport de devize, o parte din specialişti separă complet switch-ul de contrapartidă. Alţi autori apreciază însă că tehnica de switch rămâne doar o formă a contrapartidei şi priveşte doar unele modalităţi de lichidare a unor solduri persistente în cadrul acordurilor de clearing. Aceştia consideră că switch-ul face parte integral din contrapartidă şi, că până la individualizarea sa ca tehnică distinctă, va mai fi necesar mult timp.

Practic, tehnica de switch s-a afirmat la începutul anilor 1940-1950 şi s-a dezvoltat şi consolidat în perioada 1960-1970, când dezechilibrele frecvente rezultate în unele conturi de clearing au obligat, pentru lichidare: – fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei ţări (faţă de alta ) în valută forte, şi lichidarea în acest fel a datoriei; – fie, invers, la transformare unor fonduri în valută în disponibilităţi de clearing, pe o anumită relaţie, şi apelarea la reexport pentru a stinge datoria. Oricum am încadra tehnica de switch, în cadrul acestui proces de lichidare succesivă a unor solduri ale contului de clearing (şi de aport valutar), interesează faptul că această tehnică este extrem de complexă, greu de negociat şi de găsit parteneri potenţiali, dificil de derulat, dar absolut inevitabilă în condiţiile actuale ale comerţului internaţional. O definire propriu-zisă a tehnicii de switch este dificil de formulat deoarece diferă elementele de bază după cum este abordată trilateral sau plurilateral, ca modalitate de degajare a contului de clearing, ca mod de a obţine un aport valutar sau ca mijloc de realizare a unui profit de către intermediarii din tranzacţii comerciale internaţionale.

Unii autori definesc switch-ul ca o operaţiune de lichidare a soldului de clearing, alţii ca modalitate de realizare a unui aport valutar. Oricum, switch-ul presupune o completare a tranzacţiilor comerciale cu operaţiuni financiar valutare prin care se transformă o disponibilitate dintr-un acord de clearing în disponibilităţi pentru alte clearing-uri sau în devize forte. Operaţiunile de switch au apărut în legătură cu acordurile de clearing dar şi cu unele contracte de barter.

Practic, fie că are inclusă clauza creditului tehnic, fie că nu, în cadrul acordurilor bilaterale de clearing şi a celor multilaterale se ajunge frecvent în situaţia în care un importator depăşeşte limita valorică (în moneda de cont) a exporturilor sale, sau depăşeşte creditul tehnic, neavând în schimb să ofere în continuare acele mărfuri care au fost nominalizate în listele de acord. Se ajunge, deci, în imposibilitatea de a mai derula în continuare acordul. Operaţiile de switch fac posibilă continuarea acestor relaţii şi permit deblocarea acordului, în paralel cu realizarea de aport valutar şi beneficii în valută.

Ţara cu sold excedentar (creditor) al contului de clearing îşi va utiliza soldul printr-un transfer în favoarea altei ţări, convenită de comun acord de primele două, luând astfel naştere o operaţiune de compensaţie triunghiulară. Acest transfer poate avea loc în cursul anului dar mai ales la lichidarea soldului final. Unele acorduri prevăd clauza “switch” , altele interzic însă reexportul prin această tehnică sau alta similară.

În această situaţie, se apelează la firme specializate în operaţiuni de switch, sprijinite de unele bănci şi cu acordul tacit al ţărilor partenere la acordul de clearing. Iniţiativa apelării la switch poate reveni ţării creditoare, debitoare sau chiar unei firme de switch sau de intermediere în operaţiuni externe. Operaţiunea de switch prevede, deci, reexportul unei mărfi dintr-o ţară parteneră de clearing într-o terţă ţară, transformând simultan surplusul de monedă de cont de clearing în valută sau invers, când se transformă valuta în disponibilitate de monedă de cont şi are loc reexportul unei mărfi dintr-o ţară terţă într-o ţară parteneră de clearing.