Piața telefoniei mobile în România - Orange

Primii doi jucători de pe piaţa telefoniei mobile din România - Orange şi Vodafone - se mândresc cu bazele lor de clienţi, care numără milioane de utilizatori. Cei doi “mari” sunt umăr la umăr în bătălia pentru atragerea clientelei. Aceste două companii reprezintă foarte bine caracteristicile oligopolului.

La ora actuală în România, există doar patru operatori pe piaţa telefoniei mobile, şi anume: Vodafone, Orange, Cosmote şi Zapp, acesta din urmă mult mai mic în privinţa numărului de abonaţi şi a veniturilor.

Situaţie clară de oligopol: număr mic de firme (doar patru) care asigură cea mai mare parte a ofertei de servicii de telefonie mobilă, acestea fiind solicitate de numeroşi consumatori. Numărul ofertanţilor este suficient de mic, iar puterea economică a fiecăruia dintre ei este destul de mare pentru ca acţiunile întreprinse de fiecare separat, să aibă un impact semnificativ asupra condiţiilor generale de vânzare-cumpărare de pe piaţa telefoniei mobile.

Comparativ cu celelalte tipuri de pieţe, piaţa oligopolistă se distinge prin câteva trăsături specifice, trăsături pe care le are şi piaţa telefoniei mobile în România.

Oligopolul este o formă a concurenţei imperfecte ce se caracterizează prin existenţa unui număr restrâns de producători care, deţinând un segment important de piaţă o pot influenţa în scopul maximizării profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numeroşi consumatori. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greacă: oligos = puţini, câţiva;

polein = vânzare.

Nu se poate afirma cu precizie cât este, sau intervalul în care ar trebui să se afle numărul producătorilor dintr-o structură de oligopol, pentru că acesta nu există. Nu se poate spune, de exemplu, că dacă pe piaţă există între X şi Y firme este cazul unui oligopol sau dacă sunt peste Y, deja ne confruntăm cu o concurenţă monopolistică. Prin oligopol şi număr redus de ofertanţi se înţelege o situaţie în care firmele sunt conştiente de interdependenţa reciprocă dintre ele în ceea ce priveşte vânzările, producţia, investiţiile şi planurile de publicitate. În plus, fiecare firmă deţine o cotă de piaţă suficient de mare pentru a putea influenţa într-o oarecare măsură preţul produselor sale. Acţionarea de către o singură firmă a variabilelor aflate sub controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste trăsături se aplică de obicei pieţelor în care numărul de vânzători este mic.

Prima dintre acestea constă în numărul restrâns al firmelor ce domină piaţa (patru companii), deci gradul înalt de concentrare economică în ramura dominată. Deoarece marile firme oligopoliste au considerat întotdeauna stabilitatea preţurilor ca fiind un principiu fundamental, acestea nu folosesc politica dumpingului, a reducerii unilaterale a preţului în confruntarea cu concurenţii. Aşa se întâmplă şi cu firmele de mai sus. Atât Vodafone, cât şi Orange recurg la alte strategii şi modalităţi pentru a câştiga poziţii mai bune în zonele de interes, cum ar fi: înnoirea şi diversificarea produselor şi serviciilor, oferte permanente, reclamă, o relaţie cât mai strânsă cu clienţii şi o cât mai bună informare a acestora cu privire la schimbări, noutăţi, încheierea unor acorduri privind împărţirea pieţelor şi chiar acorduri pentru stabilirea unor preţuri minime pe care să le accepte ambii concurenţi. Acest lucru se poate observa direct. În perioada în care, spre exemplu, Orange are o ofertă extraordinară la telefoane şi la abonamente, Vodafone nu se lasă mai prejos, venind cu ofertă la fel de bună sau poate mai bună decât cea de la Orange. Consumatorilor le revine alegerea ofertei în funcţie de raportul preţ/calitate. Există o interdependenţă mutuală între firmele oligopoliste. Deciziile uneia dintre firme depinde de ceea ce decide firma rivală. Ca urmare, ele îşi manifestă disponibilitatea spre fuziuni, spre acorduri privind preţurile practicate, evoluţia acestora, cotele de piaţă şi altele.

Este interesant de urmărit care a fost evoluţia unei lupte dintre aceşti “mari” ai telefoniei mobile româneşti. În 2002 şi în 2003, o dată cu rebrandarea companiei, Orange a devenit agresiv pe piaţa business. A reuşit chiar să smulgă nişte clienţi ai principalului său competitor. Cum a reuşit? Prin reducerea marjelor comerciale, care oricum se situau la un nivel destul de ridicat. Vodafone s-a trezit însă la timp şi a contracarat cu aceeaşi armă: reducerea preţurilor. “Anul trecut, Orange a fost agresiv, iar noi am fost pasivi”, admite Kevin Heaney, vicepreşedinte Vodafone. “Acum avem preţuri egale cu cele ale competiţiei, chiar mai mici în unele cazuri”, continuă Heaney. Oricum războiul preţurilor este foarte aproape de sfârşit deoarece nici unuia dintre marii operatori nu-i convine erodarea marjelor comerciale şi implicit a profitabilităţii. În etapa următoare, lupta pe segmentul business se va da pe calitatea serviciilor. Este vorba, în principal, de calitatea şi capacitatea reţelelor de a susţine traficul de voce efectuat de clienţii business, fiind eventual nevoie de noi investiţii în reţele ale operatorilor principali.