Piața valutară și cursul de schimb

Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se confruntă cererea şi oferta de valută şi se stabileşte cursul de schimb. Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de schimb care sunt autorizate să vândă şi să cumpere valută. Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le realizează şi de localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe valutare funcţionează la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris, Zurich.

Piata valutara functioneaza in stransa legatura cu celelalte categorii de piata (piata bunurilor economice, piata resurselor umane, piata muncii, piata informatiei, piata monetara si piata financiara),ea manifestandu-si existenta si mecanismul ca expresie a amplificarii si diversificarii schimburilor internationale. Astfel, stingerea datoriilor dintre tari, pe masura cresterii schimburilor a necesitat schimbul sistematic de monede nationale intre ele.

Operatiunile de schimb de monede nationale reprezinta in fapt procesul de schimb valutar, iar ansamblul tranzactiilor de vanzare-cumparare a monedelor apartinatoare diverselor tari formeaza piata valutara.

Pe pieţele valutare participă bursele de valori, băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, casele de schimb valutar, societăţile comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior. Băncile comerciale intervin pe piaţa valutară sub forma vânzărilor şi cumpărărilor de valută pentru contul propriu sau pentru contul clienţilor, intermediază operaţiunile de transformare a valutelor, realizează operaţii de arbitraj şi speculative în vederea obţinerii unor câştiguri. Băncile comerciale pot îndeplini rolul de MARKET MAKER, de formator de piaţă şi de susţinere a lichidităţii pieţei. Bursele de valori completeaza activitatea bancilor cu operatiuni de vanzare-cumparare in scop speculativ.

Casele de schimb realizeaza operatiuni la vedere pentru scopuri economice.

Curtierii de schimb sunt intermediari care centralizează ordinele de cumpărare şi vânzare, asigură executarea lor conform cerinţelor clienţilor şi furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb. Primirea şi transmiterea ordinelor de vânzare şi cumpărare de valută, precum şi practicarea unor operaţii speculative reprezintă activitatea de Front-office din schimbul valutar. Back-office reflectă activităţile de realizare a contractelor negociate şi gestionarea rezultatelor schimbului de valută

Băncile centrale intervin pe piaţa valutară în vederea limitării fluctuaţiei cursului, a protejării monedei naţionale precum şi pentru satisfacerea unor ordine ale clienţilor. Banca centrală reglementează organizarea şi supraveghează funcţionarea pieţei valutare.

Societăţile comerciale care realizează importuri şi exporturi adresează ordine de cumpărare şi vânzare de valută prin intermediarii de pe piaţa valutară sau bănci.

In afara de schimbul valutar operatiunea valutara cuprinde:

- incasari si plati in valuta ca urmare a tranzactiei comerciale privind importul/exportul de marfuri si servicii

- tranzactii in devize -; titluri de credit, actiuni curente exprimate in valuta,

- imprumuturile si creditele in diferitele valute care nu au caracter de finantare intre banci sau persoane fizice rezidente si banci nerezidente,

- schimburi de valuta pt operatiuni necomerciale: burse, cotizatii, prime de asigurare, chirii pt reprezentante comerciale

- venituri din dividente, din investitiile de portofoliu sau operatiunile de credit exprimate in valuta,

- operatiuni de headging, swap, in conditiile in care sunt desfasurate in valuta.

Operaţiile pe pieţele valutare

Operaţiile la vedere (piaţa la vedere „marche spot”) constau în cumpărarea sau vânzarea de sume în valută cu cedarea imediată sau la cel mult 48 ore a valutei. Pe piaţa valutară la vedere se stabilesc cursuri pentru operaţiunile de cumpărare şi cursuri pentru operaţiunile de vânzare. Diferenţa între cursul de vânzare şi cursul de cumpărare al unei valute pe piaţa la vedere este cunoscută sub denumirea de SPREAD.

Operaţiile la termen (piaţa la termen, forward market) reflectă tranzacţiile de cumpărare sau vânzare de valută ce se realizează pe baza predării sumelor la un termen viitor şi la un curs determinat. În general cursul la termen ar trebui să fie mai mare decât cursul la vedere deoarece la cursul la vedere se adaugă dobânda la valută pe un termen. Cursul la termen al unei valute este mai bun decât cursul la vedere plus dobânda în cazul în care se prevede o apreciere. Diferenţa dintre cursul la termen şi cursul la vedere plus dobânda la o valută este cunoscută sub denumirea de „AGIO”. În situaţia în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la termen poate fi mai slab decât cursul la vedere şi dobânda, diferenţa este denumită „DISAGIO VALUTAR” sau se apreciază că valuta cotează disagio la termen. Diferenţialul valutar reflectă deosebirile între cursurile la termen şi cursurile la vedere. Cursul operaţiilor la termen de pe piaţa valutară depinde de cursul „SPOT”, de diferenţa de dobândă la valute şi de termenul de negociere. Pe piaţa la termen valutele cotează la termen de 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 1 an.

Existenta pietei valutare la termen permite celor ce efectueaza schimbul sa se asigure împotriva riscului pietei valutare si conduce la aparitia unui tip de activitati speculative si arbitraj al ratelor dobânzilor.

Bancile actioneaza in nume propriu sau in numele unui client si isi stabilesc un curs valutar propriu care este diferit de cursul valutar rezultat la bursele de valori, ce se stabilesc in functie de ordinele date de clienti. Totusi, aceasta diferenta intre cursuri nu poate fi prea mare.

Stabilirea cursului valutar de catre o banca se face in functie de urmatorii factori:

cursul stabilit in ziua precedenta

raportul dintre cerere si oferta, dintre dispozitiile de cumparare si de vanzare la nivelul bancii in cauza.

cursurile stabilite de celelalte banci care actioneaza pe piata respectiva, precum si de casele de schimb.

Operatia de fixare a cursului se numeste cotatie, presupunand 2 aspecte: cotatie de vanzare si cotatie de cumparare, existand o anumita diferenta intre acestea, de regula, cea de vanzare fiind mai mare decat cea de cumparare.

Impotriva riscurilor pe care unii clienti le pot avea in desfasurarea relatiilor valutare se poate actiona prin intermediul operatiunilor valutare de acoperire la termen denumite HEADGE.