Piețe de Capital

I. Aspecte generale privind problematica pieţei financiare

(a capitalurilor)

Înclinaţia spre economii din veniturile obţinute de agenţii economici reprezintă o trăsătură definitorie a economiei de piată. Economisirea veniturilor acţioniază ca o legitate a mecanismului societaţii moderne, respectiv progresului economic. Necesitatea economisirii este dictată de nevoia creării unor fonduri sporite pentru realizarea unor noi investiţii şi modernizări ale capitalului productiv impuse de competitivitate şi concurenţă. În plan individual acţionează o serie de mobiluri subiective în directia economisirii unei părţi din veniturile obţinute şi anume: realizarea unor afaceri de viitor; sentimentul de independenţă şi libertate în acţiunea economică; crearea de rezerve pentru situaţii neprevăzute; procurarea unor bunuri de folosinţă îndelungată; dorinţa de a beneficia de dobânzi şi de a lăsa avere moştenitorilor.

Piaţa capitalului include toate posibilităţile de procurare a capitalului, respectiv atât pieţele de credit cât şi pieţele de titluri de valoare negociabile.

O maniera de abordare a obiectului acestei pieţe porneşte de la conceptul de active şi clasificarea lor.

Activele reprezintă acele bunuri care au capacitatea de a genera fluxuri de venituri în viitor . Ele se grupează în două categorii principale :

a. active fizice, ce includ bunurile de capital fix, suprafeţele de teren, produsele constituite în stocuri şi în rezerve, bunurile de consum de folosinţă îndelungată, inclusiv locuinţele.

Veniturile generate de activele fizice diferă de la o categorie de active la alta

astfel : capitalul fix (profitul şi dobânda); terenurile, locuinţele (rente, chirii); bunuri de folosinţă îndelundată (servicii de consum);

b. active financiare, ce cuprind depozite monetare şi semimonetare, inclusiv hârtiile de valoare pe termen scurt şi lung.

Sumele de bani economisite pot fi utilizate fie prin reţinerea banilor sub formă de numerar (lichidă) de către posesorul lor (bani inactivi), fie puşi „să lucreze” pentru acesta prin plasarea într-o anumită afacere (bani activi).

Plasarea economică a banilor se poate concretiza în cumpărarea de bunuri imobiliare cu o valoare mare (clădiri, terenuri etc.), depunerea la o casa de economii sau la o bancă ce asigura obtinerea de dobânzi, achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni, investirea banilor în mod individual sau asociativ etc. dar plasamentul ideal al banilor economisiţi este acele care asigură în acelaşi timp siguranţa deplină a banilor, rentabiliatea ridicată şi disponibilitate bănească la cererea depunătorului.

In condiţiile economiei contemporane care presupune eforturi investiţionale de capital din ce în ce mai mari pentru asimilarea şi generalizarea în producţie a noilor cuceriri ale revoluţiei ştiinţifico-tehnice, sustinerea capitalului destinat investiţiilor productive sau neproductive se poate realiza pe doua căi: autofinanţatea şi finanţarea directă.

Sursele autofinaţării se pot constitui din fondul de amortizare a capitalului fix, alocarea pentru investiţii a unei cote părţi din profitul obtinut şi prin atragerea de noi capitaluri la capitalul iniţial al societăţii pe acţiuni. Astazi cea mai mare pondere în finanţarea capitalului destinat investiţiilor o deţine finanţarea externă realizată prin intermediul agentului economic bancar-financiar.

Principala funcţie a bancilor constă in acordarea de credite (împrumuturi) agenţilor economici care prezintă garanţia restituirii sumelor împrumutate la temenele stabilite (scadenţă), împreună cu dobânzile cuvenite. O altă funcţie a băncilor o reprezintă primirea spre păstrare a economiilor agenţilor economici şi restituirea la cerere, integral sau parţial, a sumelor băneşti economisite. De asemenea, băncile primesc depuneri băneşti din partea unor agenti economici şi efectuează la cererea acestora plăţi altor agenţi.

Prin rolul economic pe care-l îndeplinesc, băncile pot rezolva contradicţia între economiile băneşti dispersate şi existente în proporţii mici la diferiţi agenţi economici şi nevoia în continuă creştere de resurse financiare pentru realizarea marilor obiective economice si social-edilitare.

Relaţiile de piaţă financiară externă creatoare de capitaluri se concretizează în piaţa monetară şi piaţa capitalurilor.

II. Piaţa de capital în România

În strânsă legătură cu piaţa bunurilor, piaţa monetară şi procesele investiţionale din economie există şi funcţionează piata capitalurilor sau piata financiară. Pe piaţa financiară (a capitalurilor) se efecuează tranzacţii cu titluri de valoare sau active financiare (în special acţiuni şi obligaţiuni) între emitenţii şi posesorii de titluri de valoare, pe de o parte, şi deţinătorii de capital bănesc, pe de altă parte. Primii vor să vândă, iar ceilalţi să cumpere. Pentru România, formarea şi dezvoltarea pieţei