Politica de mediu a UE

Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare;

Uniunea a adoptat peste 200 de acte legislative, a dezvoltat un sistem tot mai complex de instrumente, a promovat cercetarea şi inovarea tehnologică pentru a găsi tehnologii nepoluante, a dezvoltat eco-pieţe, a încercat să acţioneze la nivelul comportamentelor de consum şi de producţie (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al degradării sistematice a mediului şi a eco-sistemelor), s-a implicat activ în acţiunea la nivel global în direcţia reorientării politicilor economice către o dezvoltare durabilă în toate ţările lumii.

1. Politica de mediu – componentă a modelului european al dezvoltării durabile

Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea juridică în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht (1992), conform căruia ţările membre îşi propun ca obiective comune „promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi a calităţii vieţii, coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost dezvoltat prin contribuţia Comisiei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării din 1987 şi înseamnă, în esenţă: „a răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi”.

1.1 Argumentele doctrinare ale teoriei dezvoltării durabile

Din punct de vedere doctrinar, rădăcinile teoriei dezvoltării durabile se găsesc în economia bunăstării şi în economia socială de piaţă.

Economia bunăstării are la bază distincţia între costurile private şi costurile sociale sau între productivitatea marginală privată şi productivitatea marginală socială. Diferenţa ţine de impactul pe care o activitate economică îl produce asupra mediului (în sens larg), respectiv efectul unui act de consum sau de producţie asupra unui agent din afara tranzacţiei, exterior pieţei respective. Efectul este numit externalitate (efect extern) şi poate fi pozitiv sau negativ, după cum produce utilitate sau dezutilitate.

Un alt concept cheie, folosit atât în economia bunăstării, cât şi în economia socială de piaţă, este cel de optim paretian. El este definit ca acea stare de echilibru în care bunăstarea unuia nu poate fi crescută decât prin diminuarea bunăstării altuia. Intervine aici o anume doctrină politică şi o anume paradigmă despre organizarea societăţilor umane, sintetizată prin definirea ca obiectiv al organizării sociale a maximizării bunăstării tuturor consumatorilor.

1.2. Drumul european către Strategia de dezvoltare durabilă. Aplicareaprincipiului integrării

Principiul integrării ecologice are la bază ideea că o politică sectorială în domeniul protecţiei mediului nu este suficientă pentru a asigura condiţiile unei dezvoltări durabile şi este în mare parte un produs al experienţei ţărilor membre în aplicarea primelor 3 programe de acţiune pentru mediu. Cele mai importante momente care au urmat în direcţia aplicării obiectivelor de mediu conform principiilor fixate prin Tratatul de la Amsterdam şi parteneriatului pentru integrare au fost:

- lansarea procesului de la Cardiff în 1998

- adoptarea în iunie 1998 a Convenţiei de la Aarhus (Danemarca),

- intrarea în vigoare, în 2002, a celui de-al şaselea program de acţiune pentru mediu,

- includerea de noi sectoare complementare în strategia de integrare a considerentelor de mediu,

- adoptarea la Consiliul European de la Barcelona (2002) a planului de acţiune pentru promovarea tehnologiilor de mediu şi adăugarea dimensiunii externe la strategia europeană de dezvoltare durabilă;

- instituirea în 2002 a unui sistem unificat pentru analiza de impact ex-ante a principalelor propuneri operaţionale la nivelul Comisiei din perspectiva impactului potenţial economic, social şi de mediu .