Politica de mediu a UE

1. Naţionalismul

Am scris acest eseu din punctul de vedere a unui tânăr citind despre Uniunea Europeana şi politicile sale nu a ajuns decât la concluzia că naţionalismul celor sus puşi şi ardoarea cu care vorbesc despre o Europă unită nu este decât arma cu care ei încearcă sa ne supună. Priveliştea unor adulţi care flutură steaguri este, în general, un spectacol care nu foloseşte nimănui, oricare ar fi simbolurile care apar pe acestea, inclusiv cele douăsprezece steluţe aurii.

Studiind anumite publicaţii, am găsit destule motive să mă întreb dacă Uniunea Europeană în forma ei actuală este, într-adevăr, cea mai bună abordare a guvernării în secolul XXI.

Parlamentele naţionale trebuie să exprime voinţa poporului; e de necontestat că instituţiile alese fac aceasta în mod imperfect, însă, Parlamentul European, Comitetul regiunilor şi Comitetul Economic şi Social nu exprimă nici unul o alta voinţă decât pe cea proprie. Instituţiile si fundamentele UE din Tratatul de la Roma şi din tratatele care l-au amendat iau şi mai mult puterea din mâinile oamenilor. Politicile aplicate de guvernele statelor membre sunt din ce in ce mai mult constrânse de regulile UE, care le obligă să impună logica „pieţei interne libere” în zone din ce în ce mai largi ale economiei. Deciziile sunt luate de instituţii îndepărtate (BCE, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie), care nu sunt alese şi, cu excepţia parţială a Comisiei, nu răspund în faţa nici unui ales. Aceasta înseamnă că urna de votare nu mai reprezintă o modalitate prin care să poată fi introduse schimbări fundamentale ale direcţiei politice.

2. Politica de Mediu

Pământul este poluat, nu pentru că omul ar fi un animal deosebit de murdar şi nici pentru că specia umană ar fi prea numeroasă. Vina o are societatea omenească – modul în care societatea înţelege să obţină, să repartizeze şi să folosească bogăţiile pe care munca manuală le extrage din resursele planetei.

Omul a încercat dintotdeauna să modeleze natura, care avea legi aspre ce trebuiau respectate pentru a supravieţui. În ultimile două secole s-a făcut însă simţită încerarea omului de a domina natura, de a utiliza în folos propriu toate bogăţiile naturale, ajungându-se la „criza ecologică”. Cauzele acestei crize se datorează în primul rând, dezvoltării civilizaţiilor de la mijlocul secolului al XIX-lea, care a produs modificări profunde şi accelerate mediului înconjurător. Din ce în ce mai mult, resursele naturale au fost solicitate, s-au extins despăduririle masive pentru obţinerea de masă lemnoasă şi de terenuri noi pentru agricultură, s-a intensificat utilizarea păşunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea subsolurilor. În acelaşi timp, civilizaţia industrială a făcut posibilă şi necesară o creştere demografică rapidă, a însemnat o puternică dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat mari aglomerări umane pe spaţii tot mai restrânse.

Din această cauză pretutindeni in lume, se impun acţiuni în sprijinul protecţiei mediului inconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările contemporane prioritare.

2.1 UE şi Protecţia Mediului

Tratatele instituind Comunităţile Europene nu prevedeau competenţe comunitare explicite în materie de mediu. Confruntându-se cu poluarea, în crestere rapidă, statele membre au adoptat măsuri la scara natională. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combătută în mod eficace doar în limitele frontierelor naţionale. În plus, unele din măsurile adoptate de statele membre împiedicau libera circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei comune. Ca urmare, apelurile şi presiunile pentru acţiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În 1972, la puţin timp după prima Conferinţă a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu.