Politica economică a statului român în domeniul industriei 1859-1947

1.ECONOMİA ÎN PERİOADA 1859-1877

Perioada 1859-1877 este hotãrâtoare în antrenarea procesuluì de edìficare a organismului economic şi politic,care marcheazã trecerea efectivã de la esenţa şi forma feudalã la esenţa şi forma modernã,burghezã.İndustria,în comparaţie cu celelalte ramuri ale economiei naţionale cunoaşte o dezvoltare mai puţin spectaculoasă.Aceasta are nevoie de iniţiativă,capital,materie primă,forţă de muncă liberă, sprijin economic şi stabilitate,atribute care şi-au facut simţită prezenţa odata cu perioada de liberalizare şi înlăturare a vechiului regim de tip feudal,de după realizarea dezideratului de veacuri al românilor,Unirea Principatelor din 1859 sub dubla alegere a lui Alexandru İoan Cuza.În 1860, Anglia şi Franţa duceau o politică a liberului schimb.Aceasta explică şi profesia de credinţa facută de domnitorul Al. İ. Cuza în mesajul cãtre cameră din 6 decembrie 1859,redactat de I. Ghica:„Noi nu admitem niciun soi de sistem protegiuitor.”¹

Politica liberului schimb, s-a concretizat în România prin încheierea unei convenţii comerciale cu Austro-Ungaria în 1875 care asigura intrarea liberă şi cu taxe reduse a mărfurilor străine pe sectorul pieţii româneşti.Aceasta convenţie a avut o influenţă nefastă asupra sectorului industrial,unele întreprinderi create având mari dificultăţi în activitatea lor,iar unele încheindu-şi chiar activitatea.Mai mult,procesul de înfiinţare de noi întreprinderi mecanizate era îngreunat din aceste motive,de exemplu,în perioada 1859-1885,în medie înfiinţându-se 7-8 unitaţi pe an,puţine însã reusind sã se menţină pe plan economic.Din cele 12.867 stabilimente industriale înregistrate în 1863, 7849 au fost întemeiate în perioada 1850-1863.Marea majoritate erau ateliere ale micii producţii meşteşugăreşti,doar 51 aparţinînd industriei mari maşiniste.Numărul acestora a sporit la 136 în 1878 şi aparţineau ramurilor textilă, alimentară,mori cu abur,fabrici de bere,alcool,conserve,cherestea şi săpun.

O dezvoltare mai largă cunoaşte industria extractivă şi de prelucrare a petrolului.Producţia a crescut de la 1190 t în 1863 la 15.100 t în 1877, numărul rafinăriilor era de 20 în 1878. Legislaţia economică adoptată a urmărit extinderea procesului de dezvoltare industrială.În acest sens, au fost adoptate: Legea patentelor din 1863 şi Legea pentru înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie din1864.

În Transilvania continuă să se dezvolte mineritul,se înfiinţează în 1854 Societatea STEG, în 1855 Societatea economică a uzinelor de fier din Transilvania şi Banat şi Societatea pentru exploatarea minelor şi topitoriilor din Braşov.İndustria metalurgică şi siderurgică progresează ca urmare a intereselor statului şi a pătrunderii capitalului străin.

În 1860 se încheie convenţii telegrafice între România şi statele limitrofe, asigurându-se legături constante şi rapide între provinciile româneşti şi statele vecine.

Legea asupra instrucţiunii,din 5/17decembrie² prevedea instituirea unui sistem unitar de învãţãmânt,stabilind urmãtoarele cicluri:cel primar,cu duratã de 4 ani,egal,obligatoriu şi gratuit,cel secundar cu duratã de 7 ani şi cel universitar,cu duratã de 3 ani.Legea instrucţiunii lãrgeşte şi democratizeazã posibilitatea de instrucţie la scarã naţionalã,unificã programele de învãtãmânt,le aduce la nivelul exigenţelor din acea vreme şi le supune unui control unitar în ceea ce priveşte aplicarea lor,definitiveazã şi instituţionalizeazã caracterul laic al învãţãmântului.

2.DEZVOLTAREA ECONOMİEİ ÎN PERİOADA 1877-1918

În condiţiile aplicãrii Legii rurale din 1864 ,industria mare a avut condiţii mai bune de dezvoltare,crescând numãrul întreprinderilor din aceastã industrie.Dezvoltarea industriei mari a fost stimulatã de creşterea cererii interne de produse industriale,de consum individual şi productive,dar ea era opritã de insuficienţa de capital,de muncitorii calificaţi,de spirit de întreprindere şi organizare,de concurenţa fabricatelor strãine şi cu deosebire de dependenţa faţa de Poarta Otomanã,care,prin impunerea prevederilor tratatelor comerciale încheiate cu puterile europene,împiedica promovarea de cãtre statul român a unei politici economice care sã susţina dezvoltarea industriei.

Între anii 1876-1886 dezvoltarea industriei mari a fost afectatã de Convenţia comercialã încheiatã la 10/22 iunie 1875 la Viena între România şi Austro-Ungaria şi pusă în aplicare în anul următor pentru o perioadă de ani 1876 – 1886. Ceea ce a fost însă grav în cazul României a fost influenţa nefastă a convenţiei asupra sectorului industrial.Conform principiilor acestei convenţii, pătrunderea nestingherită a produselor industriale austro-ungare pe piaţa românească a determinat o îngustare a acesteia, constituindu-se într-un factor de blocare a demarajului industrial deoarece industria româneascã nu putea sã facã faţã concurenţei produselor industriale strãine,mai ieftine.În perioada 1859-1885,în medie s-au înfiinţat 7-8 unitãţi pe an .Congresul de la Iaşi din 1884 a cerut clar renunţarea la liberul schimb, ca fiind o politică nefavorabilă intereselor româneşti.S-a inaugurat o perioadã de încurajare a industriei naţionale în care rolul statului a devenit hotãrâtor în procesul de industrializare şi de transformare a României dintr-o ţarã agrarã într-una agrar-industrialã,fiind pusã în practicã o nouã politicã economicã,cea protecţionistã,de apãrare şi de încurajare mai susţinutã a industriei în dezvoltare.

Pânã la inaugurarea acestei politicii au fost adoptate unele mãsuri de încurajare a unor industrii.Astfel,în 1873 este adoptatã Legea pentru încurajarea industriei zahãrului.În 1884 este adoptatã Legea pentru încurajarea industriei hârtiei,în urma cãreia se înfiinţeazã fabrica de la Buşteni şi Fabrica Letea de la Bacãu.Tot în 1884 este adoptatã Legea pentru încurajarea fabricãrii ţesuturilor,sforii,frânghiilor şi sacilor de iutã,în urma cãreia se înfiinţeazã,în 1885,Fabrica de postav de la Buhuşi.

Începând cu 1886 este inauguratã politica economicã protecţionistã româneascã.Promovarea industriei a cunoscut doua direcţii: protejarea vamalã şi încurajarea industriei.Chiar în anul 1886,guvernul român adoptă primul tarif general protecţionist,modificat în 1891 şi 1893.Trebuie subliniat că din punct de vedere strict al protecţionismului vamal, acest tarif aplicã, pentru un număr de 590 de articole, un nivel moderat al taxelor vamale.El apăra,proteja ramurile industriei uşoare şi alimentare care îşi aveau baza de materii prime în ţară.

Încurajarea industriei a reprezentat a doua direcţie de promovare a industriei şi s-a aplicat concomitant cu protecţia vamalã.S-a concretizat în adoptarea unor legi de încurajare a întreprinderilor industriale.