Politica Fiscală Direcționată în Țarile în Tranziție la Economia de Piață

INTRODUCERE

Politica se definește ca o activitate in domeniul conducerii sau o concepție cu privire la activitatea de conducere. Cînd este vorba de domeniul financiar , politica vizează subdomenii economice, precum cel bugetar, al creditului, al asigurarilor sociale, al asigurarilor de bunuri, persoane și răspundere civilă.Politica fiscală este partea politicii financiare, alaturi de politicile de alocare și politicile de finanțare a deficitului bugetar, fiind în fond o politică bugetară.

Baza politicii fiscale este utilizarea impozitelor si taxelor ca parghii si instrumente financiare de intervenție a autoritaților publice în economice si societate și de orientare a comportamentului contribuabililor, consumatori sau investitori.Impozitele reprezintă principala sursă de atragere a veniturilor la bugetul statului și totodată cea mai eficace cale de intervenție, atît la nivelul sectorului public, cît și la nivelul sectorului privat.

Sub amprenta teoriilor keynesiene,prelevarile fiscale și-au extins rolul lor mai ales după deceniile al III-lea și al IV-lea ale secolului nostru, reprezentînd de fapt ceea ce reprezintă„interventionismul pe seama impozitelor,,

Rolul economic al statului se oglindește mai ales prin politicile sale intervenționiste, politici proprii finanțelor moderne. Statul intervine în economie și societate pentru a modifica unele variabile ale echilibrului economic, în raport cu economia de piața. Intervenționismul statal în economie se realizează printr-o serie de practici, metode, care au la bază anumite categorii valorice, printre care un loc important îl ocupă impozitul.

Comportamentul contribuabilului, ca investitor dar și consumator, poate fi

influențat prin impozite, care funcționează astfel, ca parghii financiare de

orientare și influențare.

Intervenția statului nu se limitează la instrumentele fiscale, aceasta se bazează și pe alte categorii valorice bugetare cum sunt alocațiile bugetare,subvențiile, sau se bazeaza și pe instrumentele creditului și asigurarilor și alte mijloace de interventie.

CONCEPTUL SI ROLUL POLITICII FISCALE

SISTEMUL FISCAL (DE IMPUNERE) ŞI ROLUL SĂU ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Politica fiscală a statului reprezintă o concepţie precum şi un ansamblu de măsuri şi acţiuni privind locul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare categorii de impozite şi percepere a lor, modul de folosire a lor ca pârghie de stimul a creşterii economice.

La momentul său, statul pune în centrul preocupărilor pentru elaborare şi executarea bugetului, problema creşterii impozitelor ca principal suport al creşterii veniturilor bugetare.

Există păreri că impozitele mari ar diminua resursele pe care agentul economic le-ar putea folosi pentru a spori investiţia şi în acelaşi timp de a crea noi locuri de muncă sau le-ar putea folosi pentru consideraţii personale.

Unele păreri arată că dimpotrivă, diminuarea impozitelor ar face imposibilitatea realizării unor progrese economice şi social guvernamentale sau chiar locale, ceea ce ar atrage numeroase ne mulţumiri.

Implicaţiile impozitelor asupra economiei conduc la concluzia că sistemul de percepere a lor trebuie astfel conceput încât să se realizeze un echilibru între necesitatea agentului economic de a obţine profituri tot mai mari și posibilitatea diminuării acestora prin creșterea impozitului ca surse de venituri bugetare sporite. Statul trebuie să promoveze anumite principii în proiectarea sistemului de impozite şi taxe.

Variabilele politicii fiscale

Scopul politicii fiscale este acela de a asigura echilibrul bugetar și financiar în anumite condiții, date de evoluția economiei reale și stabilitatea socială.

In acest context, politica fiscală vizează urmatoarele grupe de posibile acțiuni sau finalitați de realizat:

În primul rand, politica fiscală stabilește volumul resurselor financiare ale statului. Marimea acestora este data de capacitate a contribuabililor de a contribui, de a plati impozitele și taxele impuse. Se poate întîmpla uneori ca nevoia de resurse să fie supradimensionata (de exemplu un sector public prea dezvoltat, sau o orientare a cheltuielilor publice către unele sectoare de mai mica importanță și care nu reușesc o recuperare a efortului public). Dimensionarea veniturilor fiscale, cît și a cheltuielilor publice trebuie deci, realizata ținandu-se seama de capacitatea contributivă a contribuabililor în condiții reale economice și sociale, sau simplu spus în funcție de posibilitațile de procurare a resurselor publice.

Volumul veniturilor fiscale depinde apoi de nivelul de dezvoltare economică și eficiența muncii, funcție de care se conturează în fapt capacitatea contributivă în general a contribuabililor. Politica fiscală trebuie să țină seama astfel, de realitatea economică în cadrul căreia se aplică, de asemenea și de condiții sociale, mediul social în care se implementează (adică ocupațiile majore ale celor ce muncesc, în industrie,servicii sau în agricultură și alte ramuri, fiecare generînd un anumit tip de contribuabil).

În al doilea rand politica fiscala vizeaza provenienta resurselor financiare ale statului. Problema care stă în fața politicii fiscale este de a stabili,concret si corect, de unde provin resursele financiare: de la sectorul public,agenți economici privați și de la populație. Cei care concep politica fiscală, pot opta pentru un tratament egal, echitabil pentru toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate care stă la baza capacitații contributive a contribuabilului,sau pot opta pentru diferențieri în funcție de anumite obiective economice sau sociale. Ideal ar fi un tratament egal pentru toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, sau cel puțin căutarea asa-numitei justiții sociale. În perioada actuală, politicile fiscale diferențiază tratamentul fiscal în funcție de baza de impunere, care este venitul, averea, sau cheltuiala, ajustate, acestea, cu criterii precum capacitatea de munca a contribuabilului persoana fizica, felul activitații pe care o desfașoară (salariat, liber profesionist, pensionar, agricultor) sau situația socială (casatorit, copii sau alte persoane în întreținere) etc. In cazu contribuabililor persoane juridice, criteriile de diferențiere a sarcinii fiscale țin de ramura de activitate, de faptul dacă întreprinderea investeste sau nu, de tipul deproprietate, de rezidența etc.