Politică monetară

I.1Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie.

Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul în formularea si transpunerea în practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala .

Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau în urmatoarele:

- cresterea masei monetare pâna la un nivel optim ( Acest obiectiv cantitativ se concretizeaza în determinarea de catre autoritatea monetara a unui nivel de crestere a masei monetare, cât mai apropiat de rata de crestere reala a economiei. Astfel, în anii ’70, în tarile dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare, însa regulile au demonstrat ca este dificil si limitat un control al masei monetare, atunci când economiile tarilor respective participa puternic la relatiile comerciale si financiare internationale.)

- mentinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzator ( Rata dobânzii si nivelul optim al acesteia a fost considerata ca obiectiv fundamental al politicii monetare pâna în anii ’70, situându-se în centrul analizelor lui Keynes , care evidentiaza ca banca centrala poate echilibra piata monetara prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobânda. În prezent, rata de dobânda prezinta un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea ca permite mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb si influenteaza investitiile agentilor economici. )

- practicarea unui nivel optim al ratei de schimb ( Mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea ca antreneaza echilibre sau dezechilibre ale balantei de plati în

functie de aprecierea sau deprecierea monedei nationale. Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda nationala, rezulta un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena cresterea exporturilor si majorarea disponibilitatilor in valuta .)

- alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei ( Alocarea optima a resurselor financiare, la nivelul unei tari, consta în selectarea creditelor în functie de nivelul rentabilitatilor posibile de obtinut. Un asemenea obiectiv antreneaza efecte negative, precum si diminuarea concurentei între agentii economici si diminuarea

reactiei acestora la evolutia ratei de dobânda. Din acest motiv se remarca, în prezent, o limitare a utilizarii acestui obiectiv al politicii monetare)

I.2 Instrumentele politicii monetare

Pentru îndeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente directe si indirecte între care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii :

- instrumentele indirecte sunt utilizate de catre banca centrala în relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala.

- instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care afecteaza, în mod direct, utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare.

Dintre acestea prezinta importanta: încadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobânzii si controlul asupra ratei de schimb .

Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

Prin fiecare tip de instrument pot fi urmarite anumite obiective, astfel încât exista

posibilitatea clasificarii instrumentelor dupa urmatoarea structura:

- instrumente prin care banca centrala furnizeaza si retrage moneda centrala;

- instrumente care afecteaza direct activele sau pasivele bancilor;

- instrumente care permit controlul operatiunilor cu strainatatea.

În prima categorie a instrumentelor pot fi incluse urmatoarele tipuri de operatiuni si masuri adoptate de banca centrala:

- operatiunile de open-market si acordarea de credite cu rata variabila a dobânzii pe piata monetara sau financiara ;

- operatiunile de rescontare; plafonarea disponibilitatilor pentru rescontare si stabilirea costului rescontarii (rata de rescontare sau taxa speciala a scontului) ;