Politica Monetară a Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcţia de administrare a politicii monetare în cele 13 ţări care folosesc euro ca monedă (Uniunea Monetară Europeană). BCE are sediul în Frankfurt, Germania.

A fost înfiinţată oficial la data de 1.06.1998. Împreună cu băncile centrale ale statelor membre UE, BCE face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui ţel principal este menţinerea stabilităţii preţurilor. Principalele sarcini ale BCE includ definirea şi punerea în practică a politicii monetare pentru zona Euro, realizarea de tranzacţii internaţionale în devize, păstrarea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre. Trebuie să promoveze utilizarea eficientă a sistemelor de plată şi să contribuie la activitatea autorităţilor naţionale cu atribuţii în supervizarea instituţiilor de creditare şi în asigurarea stabilităţii sistemului financiar.

Băncile centrale din statele neparticipante la zona Euro au un statut special ce le permite a avea o politică monetară naţională, fără a avea dreptul de a se implica în deciziile de politică monetară comunitară sau punerea lor în practică pentru zona Euro.

Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale sunt pe deplin independente faţă de instituţiile politice şi private ale statelor membre, precum şi faţă de cele comunitare.

Funcţiile BCE:

-distribuţia şi supravegherea stabilităţii monedei Euro

-definirea politicii europene a intereselor şi controlul rezervelor de bani

-cooperarea cu băncile naţionale

Aceste funcţii sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea

funcţiona eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc mereu în discuţie. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Bundesbank.

1.Pilonii politicii monetare a BCE

Uniunea economică şi monetară se sprijină pe trei piloni : primul este cel monetar, cel de-al doilea este cel fiscal, iar cel de-al treilea cel structural.

Politica monetară a SEBC a fost creată de către Institutul Monetar European (IME).

Pentru a atinge dezideratul stabilităţii preţurilor, strategia iniţială a BCE s-a axat pe doi „piloni”: primul şi cel mai important, controlul masei monetare prin stabilirea valorii de referinţă pentru creşterea agregatului M3 (4,5%), iar al doilea, analiza perspectivelor privind evoluţia preţurilor în zona euro, prin intermediul unui ansamblu de indicatori.

Primul pilon al strategiei monetare s-a inspirat din strategia de ţintire a masei monetare, pe baza faptului că inflaţia este în esenţă un fenomen monetar.

Din punctul de vedere al BCE valoarea anuală a creşterii M3 nu trebuie considerată o ţintă, ci o referinţă, aceasta fiind şi procedura Bundesbank înainte de unificarea monetară. Aceasta înseamnă că nu trebuie aşteptate măsuri imediate în cazul depăşirii valorii de referinţă.

Cât priveşte cel de-al doilea pilon, BCE utiliza un set de indicatori pentru cuantificarea riscurilor asupra stabilităţii preţurilor: indicatori nemonetari (creşterea economică, evoluţia salariilor, variabile fiscale, preţurile unor materii prime, preţul importurilor) şi indicatori monetari (agregate monetare, cursul de schimb al euro, dobânzile pe pieţele financiare etc.). Al doilea pilon al strategiei monetare a suferit din cauza inexistenţei unor estimări inflaţioniste concrete, cu toate că, datorită slăbiciunii primului pilon, BCE a trebuit să urmărească o strategie monetară bazată pe ţintirea inflaţiei. Aceasta influenţează transparenţa politicii monetare şi diminuează posibilitatea asumării responsabilităţii de către BCE.