Politica monetară în țările central și est europene

1. INTRODUCERE

Proiectul are ca scop să prezinte asemănările şi deosebirile dintre politicile monetare ale ţărilor central şi est europene: obiectivul final al politicii monetare, instrumentele de politică monetară, armonizarea acestora cu cele ale Băncii Centrale Europene (BCE), prezentarea mecanismului transmisiei monetare – caracteristicile specifice fiecărei ţări.

Pentru a adopta euro ţările candidate trebuie să îndeplinească criteriile de convergenţă nominală – criteriile de la Maastricht, care reflectă evoluţia macroeconomică ireversibilă, necesară pentru participarea la UEM. Aceste criterii constau în anumite limite maxime, impuse pentru o serie de indicatori monetari şi financiari importanţi: rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, deficitul bugetar, datoria publică, cursul de schimb. Obiectivul cel mai greu de atins este ceea ce, în limbaj european, se numeşte „convergenţa reală”. Acest tip de convergenţă este evaluat printr-o serie de indicatori economici, dintre care cei mai importanţi sunt următorii: PIB/cap de locuitor, structura economiei (exprimată prin ponderea diverselor ramuri şi sectoare economice la formarea PIB), gradul de deschidere a economiei (măsurat prin ponderea comerţului exterior în PIB), ponderea comerţului bilateral cu ţările UE în total comerţ exterior. Având în vedere cele menţionate mai sus, am prezentat o situaţie comparativă privind îndeplinirea acestor criterii de convergenţă de către ŢCEE în vederea adoptării monedei unice.

Cea de a doua parte prezintă obiectivul şi instrumentele politicii monetare ale BCE, care trebuie să constituie etalonul pentru băncile centrale naţionale ale ŢCEE. Partea a treia ilustrează caracteristicile politicii monetare din ŢCEE (obiectivele şi instrumentele politicii monetare) şi măsura în care acestea sunt compatibile cu cele ale BCE. Iar in ultima parte am prezentat cateva concluzii ale acestui proiect.

2. MISIUNEA ŞI POZIŢIA OFICIALĂ A BĂNCII CENTRALE EUROPENE

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată în 1999 cu scopul de a implementa şi coordona politica monetară în interiorul Uniunii Economice şi Monetare (UEM). La acel moment BCE a preluat rolul fostelor bănci centrale ale statelor membre ale UE.

2.1. OBIECTIVUL BCE

În conformitate cu articolul 105 din Tratatul UE, obiectivul principal al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor din zona euro. Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu, în acest fel nu se aşteaptă din partea BCE să facă faţă variaţiilor de preţ cauzate de factori conjuncturali sau alte şocuri. Un angajament instituţional faţă de stabilitatea preţurilor nu e suficient ca atare pentru a aduce mult dorita credibilitate unei bănci centrale; acest obiectiv central ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. Astfel, Consiliul Director a definit stabilitatea preţurilor ca şi „creşterea anuală a Indicelui armonizat a preţurilor de consum pentru zona euro sub 2%. Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu”. IAPC este o medie ponderată a indicilor preţurilor de consum, colectaţi într-o manieră uniformă din statele zonei euro. De asemenea, Consiliul Director al BCE a clarificat definiţia stabilităţii preţurilor: pentru a atinge acest scop „e nevoie de a menţine rata inflaţiei aproape de 2% pe termen mediu”. Definiţia se referă clar nu doar la inflaţia mai mare de 2%, dar şi la faptul că deflaţia (adică scăderea nivelului preţului) nu este în concordanţă cu stabilitatea preţurilor. Indicele armonizat a preţurilor de consum este apropiat de obiectivul BCE, fiind în 2004 de 2,1%, iar în 2005 2,2%.

Astfel asigurarea stabilităţii preţului este contribuţia cea mai importantă prin care politica monetară poate să realizeze un mediu economic favorabil şi un nivel înalt al ocupării fortei de munca.

2.2. INSTRUMENTELE BCE

Deciziile de politica monetara sunt luate de BCE, dar majoritatea operaţiunilor sunt efectuate de băncile centrale naţionale.

Instrumentele utilizate de Eurosistem pentru implementarea politicii monetare unice se împart în operaţiuni de open market, facilităţi permanente şi rezerve minime obligatorii.

Operaţiunile de open market au un rol important în reglarea ratelor dobânzii şi în gestionarea lichidităţii pe piaţă, fiind în acelaşi timp buni indicatori ai orientării politicii monetare. Se împart în cinci categorii, cele mai importante fiind operaţiunile de cesiune temporară (sub formă de luare în pensiune sau împrumuturi garantate). Eurosistemul poate de asemenea să recurgă şi la operaţiuni ferme, emisiunea de certificate de datorie, operaţiuni de schimb valutar şi retrageri de lichidităţi în alb. Iniţiativa operaţiunilor de open market aparţine BCE, care alege instrumentul cel mai potrivit, precum şi modalitatea de efectuare a operaţiunii (licitaţie standard, licitaţie rapidă sau procedură bilaterală).

În funcţie de frecvenţa lor şi de procedurile utilizate, operaţiunile de open market efectuate de Eurosistem se împart în 4 categorii:

• operaţiuni principale de refinanţare – sunt operaţiuni de cesionare temporară, destinate să ofere sistemului bancar lichiditatea necesară, aceste operaţiuni se efectuează cu regularitate, au o frecvenţă săptămânală; procedura utilizată este licitaţia standard;

• operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung – sunt operaţiuni de cesiune temporară destinate să furnizeze lichidităţi pe termen mai lung, au o frecvenţă lunară şi o scadenţă de 3 luni; procedura utilizată este licitaţia standard;