Politici Antiinflationiste

Politici antiinflationiste

Inflatia este un fenomen si un proces economico-social complex, care a devenit general si persistent in epoca noastra. Ea se caracterizeaza prin cresterea relativ puternica si cumulativa a preturilor si deprecierea monetara (reducerea puterii de cumparare a unitatii monetare) si provine din devansarea puterii de cumparare a consumatorilor fata de cantitatea de bunuri si servicii puse la dispozitia lor.

Politicile antiinflationiste, de asigurare a unei stabilitati monetare relative, de mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurarii, simultan, si a cresterii economice si limitarii somajului. Astazi “expansiunea in stabilitate”, pare un ideal greu de atins, daca nu imposibil.

In atentia factorilor de decizie sta, mai intai, preocuparea tinerii sub control a procesului inflationist, mentinerii acestuia la o rata redusa, franarea cresterii masei monetare si a preturilor, concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnarii si de relansare economica.

Politicile antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia dar, totodata suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, de a nu duce la deflatie si depresiune si accentuarea somajului.

In logica strict cantitativa, deflatia pare a fi remediul inflatiei. Deflatia urmareste reducerea, blocarea sau temperarea cresterii preturilor prin micsorarea masei banilor in circulatie. In practica insa, perioada de deflatie este insotita de o slabire a activitatii economice.

Datorita consecintelor negative, este putin folosita ca reforma monetara si revalorizarea. Prin revalorizare se urmareste reintoarcerea monezii nationale la paritatea pierduta si intarirea cursului oficial in raport cu alte monede. In tara noastra revalorizarea a fost incercata, cu rezultate negative, in perioada anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o “eroare monetara” revalorizarea din acea perioada de la noi, deoarece prin plafonarea emisiunii de moneda, in conditiile tolerarii cresterii preturilor, s-a creat o lipsa de lichiditate care a franat circulatia marfurilor, creditul si a redus posibilitatiile de procurare a valutei, ingreunand exporturile, ca urmare a scumpirii monedei noastre pe piata externa.

Revalorizarea a fost practicata, impreuna cu devalorizarea si pentru reglementarea raporturilor valorice oficiale dintre principalele monede internationale, in functie de raportul real existent intre puterile lor de cumparare. Astfel, de exemplu, la 18 dec. 1971, pe baza Acordului incheiat la Washington s-a prevazut devalorizarea unor monede intre care si dolarul USA, si revalorizarea altora, intre care yenul si marca vest-germana.

Devalorizarea monetara reprezinta reducerea legala a valorii paritare a monedei nationale ca urmare a deprecierii sale in procesul de desfasurare a activitatii economice.

Devalorizarea monetara in tara noastra, cu ocazia stabilizarii monetare din 15 august 1947, ca urmare a deprecierii monetare puternice care a avut loc in timpul razboiului si care s-a accentuat imediat dupa razboi, s-a concretizat in inlocuirea banilor vechi cu banii noi, la raportul invariabil de 20.000 lei vechi pentru un leu nou stabilizat.

Experienta practica a aratat ca stabilizarea monetara, oprirea ferma a inflatiei, inclusiv prin devalorizare, a dat rezultate in general favorabile. Reformele monetare pentru a da rezultate de durata, trebuie sustinute puternic prin cresterea productiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei balante comerciale si de plati echilibrate, control riguros al emisiunilor monetare si al acoperirii lor temeinice.

Statul trebuie sa actioneze energic si la timp pentru a frana inflatia, mai ales atunci cand aceasta tinde sa ia dimensiunile ingrijoratoare a inflatiei galopante. Masurile de combatere a inflatiei merg, de regula, in sensul invers al cailor care au dus la inflatie si se bazeaza atat pe instrumente monetare, cat si economice si financiare. Prima intentie se indreapta spre diminuarea cererii. Caile principale de reducere a cererii sunt:

- reducerea cheltuielilor publice

- reducerea cheltuielilor private din fonduri imprumutate

- majorarea impozitului

Bancile reduc creditul acordat intreprinderilor si guvernul ia masuri de reducere a cheltuielilor. Este era economiilor si dezvoltarii increderii in moneda. J.K. Galbraith observa ca primele cheltuieli bugetare vizate de austeritate, sunt cele prevazute la capitolele destinate bunastarii, locuintelor, serviciilor urbane, educatiei si altora de acest fel. In ceea ce priveste cheltuielile bugetare destinate marilor firme, cele concretizate in cheltuieli militare, etc., acestea nu sunt in general afectate. Asupra cererii se poate actiona si prin inghetarea salariilor.

Reducerea creditelor si implicit a investitiilor sunt influentate de majorarea ratei dobanzii. Si de aceasta data marile firme, care se bazeaza in proportii considerabile pe autofinantare, sunt putin afectate. Impactul principal, aceste mariri, il au aspra firmelor mici si mijlocii-fermierii, micii comercianti, micii oameni de afaceri, negustorii.

Majorarea impozitelor afecteaza, de asemenea, in cea mai mare masura, tot firmele mici; cele mari, controland preturile, transfera asupra societatii majorarile fiscale.

Strategia de combatere a inflatiei prin cerere vizeaza si reducerea cererii si descurajarea consumului unor produse deficitare, precum si revitalizarea cererii pentru produse ce se pot substitui produselor deficitare. In aceasta privinta mentionez rolul avut de petrol si implicit de reducere a pretului la acest produs, de politica de economisire a energiei. Se stie ca in aceasta directie s-a trecut la crearea si utilizarea de tehnologii mici consumatoare de energie, la introducerea in activitatea economica pe scara tot mai mare a surselor alternative de energie, precum si la schimbari in structura productiei si consumului mondial.

Imbunatatirea raportului dintre cerere si oferta, in cadrul pietei unor materii prime si materiale deficitare, este posibila si prin recuperarea, reciclarea si refolosirea materialelor continute in deseuri de hartie, sticla, fier otel, zinc etc. Micsorarea cererii ramane chiar cand nu contribuie la scaderea preturilor, un factor de moderare a cresterii lor.