Cuprins
- INTRODUCERE 3
- Capitolul I – Noţiuni generale privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat 4
- I.1. Teorii şi tipuri de impozite şi taxe 4
- I.2.Funcţia şi rolul impozitelor şi taxelor 9
- I.3.Deosebiri între impozite şi taxe ca noţiuni fiscale 10
- Capitolul II – Studiu de caz: A.N.A.F 11
- II.1. Scurta descriere a activităţii desfăşurate 11
- II.2. Realizările A.N.A.F. în anul 2010 11
- II.3. Realizările A.N.A.F. în semestrul I anul 2011 14
- CONCLUZII 16
- BIBLIOGRAFIE 17
Extras din referat
INTRODUCERE
Pentru buna organizare a oricărei activităţi, la nivel macro şi microeconomic, sunt utile o succesiune de fonduri materiale, umane, informaţionale şi financiare. Fondurile sau resursele financiare sunt reprezentate de totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării unor obiective economice, social–culturale sau de altă natură.
Resursele financiare ale societăţii sau ale naţiunii cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei.
Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi veniturilor nefiscale prelevate de la persoanele juridice şi fizice.
Actualul sistem de impozite şi taxe din România nu a apărut pe un teren gol, ci ca urmare a unor sisteme mai vechi de impozitare, care s-au stabilit pe măsura evoluţiei economico – sociale şi care a funcţionat cu efecte mai mult sau mai puţin favorabile, în condiţiile concrete ale fiecărei etape de dezvoltare.
După apariţia statului ca organizator al vieţii sociale, nevoia de resurse financiare a crescut, dând amploare activităţii fiscale, care se impune ca un ansamblu al proceselor de formare şi redistribuire a resurselor, mai întâi sub forma lor naturală, apoi sub formă bănească, necesară atât colectivităţilor locale, cât şi celor statale, legate de omogenizarea obiectivelor de interes public, armata şi dotarea acesteia. Dezvoltarea activităţii statale şi amploarea relaţiilor băneşti odată cu apariţia economiei de piaţă a favorizat apariţia „finanţelor”, ca un concept al fiscului incluzându-l şi pe acesta.
Impozitele au apărut încă din antichitate şi se presupune că au apărut în evoluţia societăţii omeneşti în cadrul primelor formaţiuni statale fiind determinate de necesitatea întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere a statelor. Impozitele au fost concepute diferit, fiind influenţate în mod deosebit de dezvoltarea economico – socială şi de cheltuielile publice acceptate de fiecare stat.
Funcţia impozitelor este în mod cert una financiară, dar ea include de asemenea căutarea unei organizări economice speciale care să confere statului un rol de intervenţie, deoarece numai statul este cel care poate institui impozite şi orice alte venituri necesare satisfacerii generale ale societăţii.
Din evoluţia modernă a impozitelor sunt memorabile îndeosebi impozitele pe venituri şi veniturile reglementate. În toate statele contemporane sistemele fiscale au evoluat cuprinzând tot mai multe impozite.
Capitolul I
Noţiuni generale privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat
I.1. Teorii şi tipuri de impozite şi taxe
Impozitele sunt cea mai importantă resursa financiară a statului şi cea mai veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice. În accepţiune generală, impozitele reprezintă o formă de prelevare la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă şi imediata din partea statului
Autoritate pronunţată cu instituirea de impozite este statul, dreptul acestuia de a introduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori şi prin organele administraţiei centrale de stat locale.
Oricare ar fi instituţia care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii Legea care introduce impozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern şi de Administraţia Financiară
Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante instrumente de politica financiară, economică şi socială
Din evoluţia modernă a impozitelor sunt remarcabile îndeosebi impozitele pe venituri, venituri reglementate în primele decenii ale acestui secol în Florenţa, Italia, România şi alte state europene pornind de la concepţia engleză de prestabilire a unor categorii de venituri denumite „cedule".
În toate statele contemporane sistemele fiscale au evoluat cuprinzând tot mai multe impozite pe vânzarea bunurilor de consumaţie, accize speciale sau de monopoluri fiscale, cuprinse în preţul de vânzare al alcoolului şi altor produse, taxe de timbru, taxe vamale, contribuţii adiţionale şi alte venituri ale bugetelor locale.
„Impozitele şi taxele, subvenţiile şi alocaţiile bugetare de fonduri, împrumuturile de stat şi cheltuielile guvernamentale constituie componente tot mai importante ale vieţii economice şi sociale. Prin intermediul lor se acumulează şi repartizează resursele financiare la dispoziţia statului" , dar ele reprezintă totodată şi instrumente de gestionare şi de asigurare a echilibrelor generale economice şi financiare.
Din cele arătate rezultă că un anumit venit al statului pentru a fi considerat impozit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-trebuie să se refere la un transfer gratuit de bani de la o anumită formă de proprietate către proprietatea de stat;
-transferul sumei să aibă caracter obligatoriu, adică să fie stabilit prin lege;
-transferul să aibă caracter definitiv şi să nu implice nici o obligaţie asumată de către stat în mod direct şi cu caracter imediat;
-suma prelevată la dispoziţia statului să fie utilizată pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor acestuia, adică să fie folosită pentru obiective şi acţiuni cu caracter public.
Potrivit necesităţilor de realizare practică a veniturilor bugetare, reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor pretinde două categorii de norme juridice:
-norme privind obiectul şi subiectele debitoare ale impozitelor şi taxelor şi celorlalte venituri bugetare;
-norme privind procedura fiscală a stabilirii şi încasării impozitelor şi taxelor precum şi a soluţionării litigiilor dintre contribuabili şi organele fiscale.
Prima dintre aceste categorii de norme juridice şi fiscale are în general un conţinut de drept material potrivit necesităţilor de a se institui legal fiecare dintre impozite, taxe etc., precizându-se obiectul şi subiectul impozabil sau taxabil, tariful de calcul, termenul şi eventual alte condiţii de plată a acestora.
Cea de a doua categorie cuprinde normele fiscale de natură procedurală potrivit necesităţii de stabilire şi încasare a impozitelor şi taxelor.
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele urmărite de stat la introducerea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale cât şi de contribuabili. Drept urmare prin legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitului, materia supusă impozitului, termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu îşi onorează obligaţiile fiscale la termenele stabilite sau sustrag materia impozabilă de la impunere precum şi încălcarea legislaţiei în vigoare.
Impozitele şi taxele, denumite într-un cuvânt venituri bugetare, se caracterizează fiecare în parte prin trăsături determinate de modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor, etc.
Principalele elemente specifice veniturilor bugetare sunt: denumirea, subiectul, suportatorul, obiectul, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impunerii, asieta, termenele de plată, scutirile şi reducerile, obligaţiile contribuabililor şi sancţiunile.
Denumirea impozitului reflectă conţinutul economic şi natura materiei impozabile, de exemplu impozitul pe profit, pe salarii, pe clădiri, etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Ponderea Impozitelor si Taxelor in Bugetul de Stat.doc