Principiile Contabile

Deoarece, rolul principal al contabilităţii este de a oferi un sistem eficient de evaluare şi raportare a informaţiilor financiare referitoare la entităţile economice, utilizatorilor, este necesar ca la baza acestei discipline să existe o serie de principii unanim acceptate.

În literatură de specialitate, principiile contabile, sunt definite ca enunţuri cu caracter general care ajută producătorii de informaţii contabile la măsurarea, clasificarea, sistematizarea şi prezentarea informaţiilor prin situaţiile financiare. Astfel, principiile contabile pot fi definite ca fiind reguli generale aplicate ca sistem de referinţă in contabilitate.

Principiile contabile se referă cu predilecţie la conţinutul şi calitatea informaţiei contabile furnizate şi publicate prin situaţiile financiare anuale, deci prin geneză, sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul producătorilor şi utilizatorilor informaţiilor contabile.

Cu alte cuvinte, principiile contabile sunt o sumă de reguli, unanim acceptate, care ghidează activitatea contabilă, respectiv procesul de obţinere a informaţiei contabile.

Contabilitatea românească este o contabilitate de angajamente, presupunând înregistrarea operaţiunilor şi tranzacţiilor atunci când acestea au loc, neţinând cont de data în care are loc ieşirea sau intrarea de echivalent bănesc, aferent respectivelor operaţiuni şi tranzacţii. Contabilitatea condusă de societăţile comerciale româneşti este o contabilitate în partidă dublă. Acest tip de contabilitate are la bază trei principii fundamentale:

- Principiul dublei reprezentări a patrimoniului – realizat cu ajutorul egalităţii bilanţiere dintre activele şi pasivele unei entităţi;

- Principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice – vizează păstrarea echilibrului intrări-ieşiri, consum-resurse astfel încât relaţia: Activ – (Datorii + Capital propriu) = 0 să fie întotdeauna verificată;

- Principiul dublei reprezentări a rezultatului – presupune două modalităţi de determinare a rezultatului şi anume: ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei, şi ca variaţia capitalurilor proprii (capitaluri la sfârşitul perioadei – capitaluri la începutul perioadei).

Principiile contabile general admise care stau la baza reprezentărilor contabile ale unei entităţi nu au fost sistematizate într-o listă oficială şi exhaustivă.

În România, noile reglementări contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul MFP nr.3055/2009, şi care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, enunţă un număr de nouă principii contabile fundamentale şi anume:

1. Principiul continuităţii activităţii

2. Principiul permanenţei metodelor

3. Principiul prudenţei

4. Principiul independenţei exerciţiului

5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv

6. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere

7. Principiul necompensării

8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

9. Principiul pragului de semnificaţie

1. Principiul continuităţii activităţii

În literatură de specialitate, continuitatea activităţii este definită ca o ipoteză sau o presupunere, în absenţa unor dovezi contrare, că entitatea îşi va continua activitatea pe o perioadă nedeterminată.

Premisa continuităţii activităţii constituie un principiu contabil fundamental pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare ale unei entităţi. Conform reglementărilor contabile aplicabile în România, “trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea” (OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, paragraful 38 alin. (1) şi (3)).

Cu alte cuvinte, este responsabilitatea managementului entităţii să evalueze adecvarea premisei continuităţii activităţii, astfel încât informaţiile financiar-contabile prezentate prin intermediul situaţiilor financiare anuale să prezinte o imagine cât mai fidelă a realităţii activităţii din cadrul entităţii respective.

Pentru evaluarea stării de continuitate, rentabilitatea şi accesul la resurse financiare sunt indicii importante. În lipsa lor este necesară exercitarea raţionamentului profesional prin examinarea factorilor care afectează profitabilitatea curentă şi anticipată, graficele de rambursare a datoriilor şi sursele potenţiale de refinanţare, pentru obţinerea unei asigurări rezonabile asupra faptului că prezumţia continuităţii este adecvată.

Pe măsură ce situaţia economică generală a entităţii se deteriorează, acest lucru se resimte tot mai mult asupra profitabilităţii şi fluxurilor de numerar obţinute, aceste elemente putând fi considerate primele indicii cu privire la faptul că ar putea fi pusă sub semnul întrebării continuitatea activităţii. Literatura de specialitate sintetizează şi alte criterii utile conducerii în evaluarea stării de continuitate a unei entităţi. Dintre acestea menţionăm:

- apropierea scadenţei împrumuturilor cu termen fix fără perspective realiste de reînnoire sau rambursare, sau bazarea excesivă pe împrumuturile pe termen scurt pentru finanţarea activelor pe termen lung;

- fluxuri de numerar negative din activitatea de bază a entităţii (plăţi mai mari decât încasări din activitatea de exploatare a entităţii);

- incapacitatea de a plăti creditorii la data scadenţei;

- pierderea unei pieţe principale sau a unui furnizor principali;

- deficienţe importante în aprovizionare;

- acţiuni în justiţie pe rol împotriva entităţii, care, dacă au succes, pot avea drept rezultat obligaţii care probabil nu pot fi îndeplinite;

- schimbări legislative sau de politică guvernamentală aşteptate să aibă un impact negativ asupra entităţii.

Dacă administratorii unei entităţi au luat la cunoştinţă unele elemente de nesiguranţă care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.

În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea.