Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 27 în total
Cuvinte : 9557
Mărime: 48.35KB (arhivat)
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Attila Csaba

Extras din referat

Exercitarea activităţii economice presupune în mod necesar, spre a fi rentabilă, atragerea, păstrarea şi sporirea clientelei. Clientela constituie şi ea parte din fondul de comerţ alături de firma, emblema, mărcile, brevetele de invenţie. Vadul comercial, adică capacitatea de atragerea clientelei poate fi determinată de mai mulţi factori, una dintre aceştia fiind publicitatea comercială. Astfel, publicitatea comercială poate fi considerată „motorul” societăţii consumeriste.

„ Prin publicitate comercială se înţelege orice formă de comunicare, făcută în cadrul unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul de a promova furnizarea de bunuri ori de servicii, inclusiv de imobile, de drepturi şi de obligaţii.” Uneori întreprinzătorii exercită în mod abuziv dreptul de a recurge la modalităţi de reclamă şi la metode optime pentru influenţarea consumatorilor în favoarea lor. Astfel se creează efecte dăunătoare în două direcţii:

- De obicei efectele prejudiciabile lovesc pe concurentul de pe piaţă al agentului economic agresiv, deturnându-i clienţii.

- Dar totodată publicitatea comercială neloială poate afecta drepturile şi interesele ale consumatorilor, determinându-i să aleagă mărfuri sau servicii necorespunzătoare.

Clasificări ale modalităţilor de publicitate comercială neloială:

Publicitatea comercială este neloială dacă serveşte, direct sau indirect pentru săvârşirea unui fapt de concurenţă combătut de dispoziţiile Legii nr.11/1991 şi ale Legii nr.148/2000 privind publicitatea. Deci, după actul de concurenţă neloială, al cărui încălcare constituie reclama respectivă, publicitatea comercială poate fi împărţită în următoarele categorii:

- Publicitate comercială al cărui afirmaţii pe care le cuprinde constituie o denigrare privind un concurent de pe piaţă, întreprinderea sa ori produsele pe care le conferă consumatorilor. Denigrarea poate fi directă şi indirectă. Denigrarea indirectă se realizează prin aşa numita publicitate comparativă.

- Publicitate imitativă, care conţine imitări a semnelor distinctive ale unui alt comerciant (firmă, emblemă, ambalaje,etichete, etc.), creatoare de confuzie (de exemplu: folosirea unui slogan analog cu al titularului original).

- Publicitatea relaţionistă care pune în legătură activitatea sau produsele anunţătorului cu cele ale concurentului pentru a profita de notorietatea celui din urmă.

- Publicitate înşelătoare, denumită de asemenea mincinoasă sau inexactă.

- Publicitate subliminală, care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuţi în mod conştient, dar care pot influenţa comportamentul economic al unei persoane.

După obiectivele publicităţii putem deosebi:

- Publicitate de informare, care este folosită atunci când se lansează pe o piaţă o nouă categorie de produse.

- Publicitate de reamintire, care este importantă pentru produsele ajunse în etapa de maturitate şi are drept scop menţinerea interesului consumatorului faţă de produse.

- Publicitate de convingere, care dobândeşte un rol însemnat pe măsura ce concurenţa se intensifică. Acest tip de publicitate s-a transformat parţial în publicitate comparativă, prin care un comerciant îşi compară, direct sau indirect, produsul sau serviciile cu ale altor comercianţi.

În cele ce urmează vom analiza în detaliu publicitatea comparativă şi publicitatea înşelătoare.

1. Publicitatea comparativă

A) Noţiune:

Art. 4 lit. c) din Legea nr.148/2000 privind publicitatea defineşte publicitatea comparativă ca fiind „acea publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta. Deci publicitatea comparativă constă în confruntarea propriilor produse sau servicii cu cele ale unui concurent, într-o manieră de natură să evidenţieze publicului avantajele celor dintâi faţă de celelalte”.

Potrivit acestei legi, în principiu, publicitatea comparativă este permisă. Totuşi, potrivit art. 8 este interzisă dacă:

- este înşelătoare potrivit legii (lit. a);

- se compară bunuri sau servicii care au scopuri sau destinaţii diferite (lit. b);

- nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale,relevante, verificabile şi reprezentative – între care poate fi inclus şi preţul – ale unor bunuri sau servicii (lit. c);

- se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent (lit. d);

Preview document

Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 1
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 2
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 3
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 4
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 5
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 6
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 7
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 8
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 9
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 10
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 11
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 12
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 13
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 14
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 15
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 16
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 17
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 18
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 19
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 20
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 21
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 22
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 23
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 24
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 25
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 26
Publicitatea Înșelătoare și cea Comparativă - Ca Forme de Manifestare a Concurenței Neloiale - Pagina 27

Conținut arhivă zip

  • Publicitatea Inselatoare si cea Comparativa - Ca Forme de Manifestare a Concurentei Neloiale.doc

Alții au mai descărcat și

Protecția Consumatorului în Domeniul Audiovizualului

CAPITOLUL I: SINTEZA INFORMATII 1.1. Prezentarea protocolului de colaborare A.N.P.C - C.N.A Asigurarea unui înalt nivel de protecţie a...

Publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă

Dispozitiile Legii nr. 158/2008 se aplica continutului materialelor publicitare si mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Concurența în Dreptul Comercial

Introducere Prezenta lucrare este consacrată unui fenomen creat de o entitate cu mari ambiţii evoluţioniste, fiind un concept care subzistă mai...

Ai nevoie de altceva?