Recenzie

1. Politica monetară şi inflaţia

„Ocuparea deplină a mâinii de lucru” şi “creşterea economică” au devenit, în ultimele decenii, principalele scuze pentru extinderea intervenţiei guvernamentale în treburile economice.

Domeniile majore ale politicii guvernamentale relevante pentru stabilitatea economică sunt politica monetară şi politica fiscală sau bugetară.

Din punct de vedere istoric, instrumentul monetar cel mai frecvent folosit în diferite locuri şi în decursul secolelor a fost etalonul-marfă.Dacă drept bani s-ar fi folosit întotdeauna numai mărfuri fizice cum ar fi aurul, argintul, bronzul, ţigările sau coniacul, ori alte varietăţi de bunuri, atunci, în principiu, nu ar fi fost nevoie de nici un control guvernamental.Modificările aduse masei monetare ar depinde, pe de o parte, de schimbările ivite în condiţiile tehnice de producere a mărfii-bani, iar pe de altă parte, de schimbările în privinţa cererii de bani.

Etalonul-marfă nu este dorit, deoarece ar implica un cost mare sub forma resurselor folosite pentru producerea mărfii monetare.Totodată, el nu este posibil, deoarece nu exista mirajul şi încrederea atât de necesare pentru a-l face eficace.

Singura cale pentru îndeplinirea obiectivelor care a fost sugerată până acum şi care promite este aceea de a încerca să se realizeze autoritatea legii în locul celei a oamenilor, prin reglementări legislative în elaborarea şi aplicarea politicii monetare, ceea ce va permite publicului să exercite un control asupra acesteia prin intermediul autorităţiilor sale politice şi, în acelaşi timp, să prevină subordonarea politicii monetare toanelor de moment ale autorităţiilor politice.

Regula care a fost cel mai des recomandată de către oamenii cu convingeri general liberale este cea care se refera la nivelul preţurilor;mai precis, este vorba de o directivă legislativă adresată autorităţiilor monetare ca să menţină stabil nivelul preţului.Ea este greşită, deoarece este formulată în termeni de obiective pe care autorităţiile monetare nu le pot realiza prin acţiuni proprii, neavând puteri clare şi directe în acelaşi sens.Aceasta ridică, în consecinţă, problema dispersării responsabilităţiilor şi a acordării unui spaţiu de manevră prea mare pentru autorităţi.Există, fără îndoială, o legătură strânsă între operaţiunile monetare şi nivelul preţurilor.Însă această legătură nu este atât de strânsă, atât de invariabilă şi atât de directă, astfel încât obiectivul asigurării stabilităţii preţurilor să constituie un ghid adecvat pentru activitatea de yi cu yi a autorităţiilor în cauză.

Inflația este denumită ca fiind tendința de creştere a prețului ca urmare a sporirii cantitãții de bani de cãtre guvern.Nu existã un mod miraculos de soluționare a problemelor financiare ale guvernului, însã prelevarea de taxe de la cetãțeni este cu siguranțã o soluție mai bunã decât tipãrirea de bani, metoda pe care guvernele o preferã cel mai adesea.Atunci când guvernele tipãresc mai mulți bani, unele persoane vor deține mai mulți bani, deci vor cumpãra mai mult decât alte persoane care dețin aceeaşi cantitate de bani.Astfel cererea pentru aceeaşi cantitate de bunuri va creşte ceea ce va duce la creşterea prețurilor şi deci în cele din urmã la inflație.

Inflația afecteazã şi diferite categorii de populație. În timp ce unii obțin beneficii de pe urma inflației, alții mai defavorizați sunt nevoiți sã-şi ducã modestul trai în condiții mai precare întrucât prețurile au crescut.Un exemplu de inflație dramaticã este situația existentã în Reichul german dupã Primul Razboi Mondial, când guvernul a hotãrât sã împrumute bani de la banca centralã pentru a-şi rezolva problemele financiare.În zilele noastre tehnica este complicatã de existența depozitelor la cerere, dar rezultatul este acelaşi dezastru inflaționist.

Cel mai adesea s-a recurs la inflaţie datorită celei mai vechi şi mai persistente erori – aceea de a confunda „banii” cu bogăţia.

Desigur, bogăţia reală este formată din tot ceea ce se produce şi se consumă: mâncarea pe care o mâncăm, hainele pe care le îmbrăcăm, casele în care locuim. Este formată din căi ferate, drumuri şi maşini, nave, avioane şi fabrici, şcoli, biserici şi teatre, piane, cărţi şi tablouri. Totuşi, ambiguitatea este atât de puternică încât face să se confunde banii cu bogăţia şi chiar şi cei care recunosc că fac această greşeală mai cad în capcană uneori. Fiecare consideră că dacă ar avea mai mulţi bani, ar putea cumpăra mai mult. Dacă ar avea de două ori mai mulţi bani, ar cumpăra o cantitate dublă de bunuri; dacă ar avea o sumă triplă de bani, ar avea o avere de trei ori mai mare. Şi pentru toţi concluzia evidentă este că dacă guvernul ar hotărî să tipărească mai mulţi bani şi să-i distribuie populaţiei, toată lumea ar fi mai bogată.

Susţinătorii inflaţiei care dispun de cunoştinţe economice recunosc că orice creştere substanţială a cantităţii de bani reduce puterea de cumpărare a fiecărei unităţi monetare – cu alte cuvinte, conduce la creşterea preţurilor bunurilor de consum. Dar acest lucru nu îi deranjează. Dimpotrivă, chiar aceasta se aşteaptă de pe urma inflaţiei. Unii dintre ei susţin că ea va îmbunătăţi situaţia debitorilor săraci în comparaţie cu creditorii bogaţi. Alţii consideră că va stimula exporturile şi va descuraja importurile. Dar mai există şi persoane care consideră inflaţia o măsură necesară pentru depăşirea unei depresiuni economice, pentru a „repune în funcţiune industria” şi a „obţine ocuparea deplină”.

Este sigur că procesul inflaţiei va afecta diferit situaţia financiară a fiecăruia, iar grupurile ale căror venituri sunt mărite primele vor fi cele mai favorizate.

Inflaţia duce la supraexpansiunea unor industrii în detrimentul altora, ceea ce implică folosirea necorespunzătoare şi irosirea capitalului. Atunci când inflaţia intră în colaps sau i se pune stavilă, investiţiile greşit direcţionate în mijloace de producţie – în orice formă ar fi fost făcute: maşini, fabrici sau clădiri de birouri –, nu pot să aducă venituri adecvate şi îşi pierd o mare parte din valoarea iniţială. Frânarea inflaţiei pe căi blânde şi prevenirea unei depresiuni ulterioare în economie nu este posibilă. Odată ce s-a declanşat, inflaţia este greu de oprit, mai ales într-un punct ales dinainte, sau în momentul în care preţurile au atins un nivel dinainte stabilit; pentru că şi forţele economice şi cele politice sunt scăpate de sub control.

Inflaţia este un fel de impozit care a scăpat de sub controlul autorităţilor. Îi afectează pe toţi, rata impozitului impusă de inflaţie nu este fixă, ea nu poate fi calculată anticipat.

Ca orice alt impozit, inflaţia determină pe fiecare individ şi pe fiecare om de afaceri să adopte o anumită politică. Descurajează economisirea şi chibzuinţa,încurajează cheltuielile, jocurile de noroc, risipa de tot felul. Inflaţia face ca adesea activităţile speculative să fie mai profitabile decât producţia. Distruge stabilitatea tuturor relaţiilor economice.