Recenzie Microeconomie - Henry Hazlit

Lectia de economie

de Henry Hazlitt

Autorul ”Lectiei de economie” este Henry Hazlitt,care s-a facut remarcat prin promovarea gandirii libertariene. Cartea se bazeaza pe urmatoarele coordonate economice:

Este respinsa orice forma de interventie a statului in economie si se avertizeaza asupra pericolului ca asemenea interventii pot ” fi scapate de sub control”,se avertizeaza impotriva efectelor detrimentale pentru societate pe termen lung ale actiunilor grupurilor de interes, se subliniaza faptul ca politicienii,guvernele par a nu avea capacitatea de a invata si de aceea efortul de educare trebuie depus cu mai multa inversunare.

Cartea propune o metoda de intelegere a mecanismelor economice prin analiza in detaliu a erorilor.

Capitolul 1 Lucrarea incearca sa gaseasca cauza erorilor economice .O prima sursa a erorilor ar fi interesele grupurilor si interesele proprii.Un al doilea factor ar fi viziunea restransa a omului care vede doar efectele imediate si izolate ale anumitor politici. “Noi” economisti pun accent pe urmarile imediate ale actiunilor lor insa aceasta abordare este gresita in viziunea autorului.Economistii mediocrii,buni oratori si demagogi,se folosesc de incapacitatea publicului de a urmari sirul lung al efecteleor evolutiei si reusesc sa-si prezinte erorile in fata auditoriului mai bine decat economistii buni.O solutie de depistare,evitare si corectare a erorilor este exemplificarea.

In capitolul 2 se ia un exemplu simplu.Un derbedeu sparge vitrina unei brutarii.Multimea incepe sa dezbata cazul ajungand la concluzia ca spargerea vitrinei are si o parte buna.Inlocuirea geamului presupune angajarea unui geamgiu si achizitionarea alteia noi.Astfel si geamgiul si fabrica de sticla nu vor ramane fara clienti.Ceea ce neglijeaza multimea este faptul ca brutarul avea planificati banii pentru inlocuirea vitrinei pentru un costum.Acum geamgiul castiga de lucru atat cat pierde croitorul.Concluzia:de regula oamenii vad doar ce la apare imediat in fata ochilor.

Capitlul 3 generalizeaza eroarea geamului spart la nivel macroeconomic.O eroare des intalnita este cea a beneficiilor aduse de razboi.In urma razboiului se preconizeaza o crestere a cererii de locuinte,automobile,etc.,distuse,insa are loc o confuzie intre cerere si nevoie.Cererea presupune si o putere de cumparare adecvata.Intr-adevar cererea pentru aceste utilitati a crescut insa ceea ce s-a intamplat in realitate a fost o deturnare a cursului cererii pentru aceste produse in detrimentul altora.Cei ce considera ca distrugerile razboiului duc la cresterea cererii totale uita faptul ca cerera si oferta sunt doua fete ale aceleiasi monede.Pe termen scurt putem trage concluzia ca nu constituie niciodata un avantaj faptul ca niste fabrici si utilaje sunt distruse de bombe daca nu si-au pierdut deja valoarea sau nu au atins o valoare negative prin uzura fizica si morala.Distrugerea fara sens a oricarui lucru cu valoare reala reprezinta intotdeauna o pierdere neta.

Capitolul 4 dezbate problematica investitiilor publice si a altor cheltuieli din bugetul statului,vazuta ca o solutie pentru majoritatea dezechilibrelor macroeconomice.Realitatea este ca toate cheltuielilor publice se acopera din impozite,iar inflatia este doar o forma incorecta,insidioasa de impozitare.De exemplu construirea unui pod din bani publici duce la mai multi constructori de poduri,insa la mai putini lucratori in industria automobilelor,tehnicieni in televiziune,croitori,fermieri,etc.,deoarece contribuabili au fost deposedati de banii aferenti impozitului,bani care s-ar fi indrepatat spre acoperirea nevoilor de automobile,televiziune,imbracaminte,etc.In realitate lucrurile construite cu capital public sunt construite de fapt cu capital privat.In aceste conditii este foarte putin probabil ca proiectele gandite de birocrati sa asigure aceiasi crestere neta si bunastare ca si cum ar fi fost gandite de contribuabili.

Capitolul 5 are ca idee principala descurajarea productiei de impunerea impozitelor.Fractiunea din venit perceputa ca impozit este progresiva.Daca veniturile sunt inpozitate cu 50%,60%,sau 70%,angajatii incep sa se intrebe daca e avantajos sa mai lucreze.Pe termen scurt capitalul ce asigura noi locuri de munca in sectorul privat este impiedicat sa se formeze si apoi partea care totusi se formeaza este descurajata in infiintarea de noi intreprinderi.In felul acesta cei ce cheltuiesc fondurile publice in investitii destinate ocuparii fortei de munca sau cu asa zis caracter social creaza ei insisi problema somajului,cu pretextul ca o rezolva.Cu cat este mai mare procentul din venitul national prelevat prin impozite cu atat va fi mai mare gradul de descurajare a productiei si de ocupare a fortei de munca in sectorul privat.