Recenzie - Regulile Jocului de Michel Didier

Consumatorii şi nivelul de trai

“După milenii de mizerie, cu preţul unui efort uriaş, economia a cunoscut, în ultimele două secole, o creştere foarte rapidă. Ritmul s-a accelerat şi mai mult după ultimul război mondial. Chiar în perioada crizei economice, nivelul consumului, cel puţin în Franţa, nu a scăzut deloc. Consumatorii nu par a fi pregătiţi să renunţe la obişnuinţele lor, de acum solid înrădăcinate, ca şi cum ar fi de la sine înţeles că, în fiecare an, ei ar trebui să trăiască mai bine decât în cel precedent.”

Michel Didier face referire, în capitolul “Consumatorii şi nivelul de trai”, la modificările suferite de modul de viaţă al oamenilor, comparativ cu cel al generaţiilor trecute. Astfel, faţă de condiţiile de trai ale bunicilor noştri, familiile de astăzi au locuinţele dotate cu aparatură casnică de ultimă generaţie: televizoare color, congelatoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, telefoane, camere video etc.

Datorită producţiei de masă, preţurile acestor bunuri menajere au scăzut, încât procurarea lor nu a afectat bugetul familiei.

Un aspect care a rămas constant de-a lungul anilor este proporţia de 1/3 a cheltuielilor vieţii casnice – îmbrăcăminte şi locuinţă – în cheltuielile de consum ale unei gospodării.

Pe de altă parte, celelalte două treimi ale bugetului de consum au suferit transformări puternice, astfel încât hrana nu mai reprezintă o cheltuială atat de mare, deşi se mănâncă mai bine şi mai mult. Restul cheltuielilor familiilor moderne ţin de viaţa socială: transport, comunicaţii, timp liber.

Pentru explicarea acestor modificări, există “Legea lui Engel”, care pune în evidenţă existenţa unei ierarhii a nevoilor. Potrivit acestei legi, atunci când venitul unei familii creşte: cheltuielile alimentare cresc şi ele, dar într-o proporţie mai redusă decât creşterea venitului, cheltuielile cu îmbrăcămintea, încălţămintea şi locuinţa cresc în aceeaşi măsură cu creşterea venitului, iar celelalte cheltuieli (cele cu menţinerea sănătăţii, sportul, recreerea, cultura etc.) cresc într-o proporţie mai mare decât creşterea venitului.

Fig.nr.1. – Legea lui Engel referitoare la consum

Cu toate că este de preferat ca piaţa să fie lăsată sa funcţioneze liber, pentru ca adaptarea să se facă în sensul intereselor şi al gusturilor consumatorilor, statul, producătorii şi ceilalţi consumatori impun anumite limite acestei libere opţiuni.

Prima limită este impusă de stat, fiind aduse în prim-plan serviciile publice colective, cum sunt: armata, justiţia, poliţia. De aceste servicii beneficiază întreaga colectivitate şi nu doar anumite persoane. Rolul indivizilor se limitează la a plăti şi a consuma, statul fiind cel care ia deciziile privind prestaţiile.

În societatea de astăzi, domeniul liberei opţiuni individuale este mult restrâns în favoarea celui al opţiunilor colective, acest fapt conducând la o dependenţă a indivizilor pentru instituţii şi reglementări ale statului, stat care reuşeşte să-şi impună propriile păreri şi interese.

A doua limită impusă opţiunilor noastre rezultă din atitudinea producătorilor. Galbraith spunea că „nevoile sunt, în realitate, rezultatul producţiei”. Acesta era de părere că, de fapt, toate deciziile asupra produselor care se găsesc pe piaţă aparţin producătorilor, nicidecum consumatorilor. Aceştia din urmă sunt influenţaţi de mass-media, astfel încât consumatorul nu mai este regele în comerţ, ci doar un simplu spectator.