Relațiile Republicii Moldova cu Rusia

În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari .

Războiul civil

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991 sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc".

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

Urmări

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conținea, până la acel moment, cea mai detaliată propunere de constituire a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani. Publicat inițial în rusă, pe situl web al ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin. Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziția nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria și Moldova.

Rusia considera ca problema transnistreana trebuie solutionata astfel incat teritoriul din stanga Nistrului sa se bucure de o larga autonomie, dar sa fie pastrat in cadrul Republicii Moldova, a declarat presedintele Consiliului Federatiei, Serghei Mironov.

El a facut aceste declaratii la marcarea a 20 de ani de la revolta separatista din Transnistria, in urma careia regiune din stanga Nistrului si-a autoproclamat independenta.

Moscova si Berlin au propus, la inceputul lunii iunie, crearea unui Comitet Rusia-UE pe probleme de politica externa si de securitate la nivel ministerial, care sa se ocupe in special de rezolvarea conflictului transnistrean, potrivit unei declaratii semnate de presedintele rus Dmitri Medvedev si de cancelarul german Angela Merkel.

Relaţiile UE cu Moldova nu ar putea fi explicate pe deplin dacă nu am lua în consideraţie rolul factorului rus în domeniile politicii externe, securităţii şi apă¬rării şi abilitatea părţilor de a-şi acomoda poziţiile. Pe măsură ce UE şi Rusia vor conveni să-şi coordoneze politicile în contextul asumării unui rol mai decisiv de către UE în această regiune, problema transnistreană ar putea fi acea piatră de încercare, care ar testa capacitatea lor de interacţiune în domeniul securităţii regionale şi a managementului frontierelor. Totodată, nu trebuie de diminuat şi importanţa factorului ucrainean în relaţiile UE-Rusia şi Rusia-Moldova.