Riscul de Țară

1. Concepte fundamentale ale analizei riscului de tara

Riscul de tara este generat de interactiunea unei multitudini de factori politici, economici si sociali si se manifesta ca o realitate complexa, care afecteaza orice tranzactie economica internationala. Riscul de tara reprezinta expunerea la pierderi ce pot apare într-o afacere cu un partener strain, cauzate de evenimente specifice care sunt, cel putin partial, sub controlul guvernului tarii partenerului.

Controlul guvernului trebuie privit în sens larg. Daca guvernul poate controla, într-o anumita masura, cel putin impactul unui eveniment nefavorabil, chiar daca nu poate controla evenimentul în sine, posibilitatea ca acel eveniment sa se produca reprezinta un risc de tara. În ceea ce priveste pierderile datorate materializarii riscului de tara, acestea trebuie percepute ca diferenta dintre veniturile preconizate a fi realizate si veniturile efectiv realizate în urma derularii afacerilor supuse riscului de tara. Aceste pierderi se prezinta sub trei aspecte: pierderi de oportunitati datorita indisponibilitatii sumelor care nu sunt rambursate conform scadentei initiale, pierderi constînd în costuri suplimentare ocazionate de procesul de convingere sau de constrângere a debitorului în privinta necesitâtii respectarii angajamentelor asumate si pierderi reale reprezentate de sumele 6are nu mai pot fi recuperate.

Doar evenimentele care, cel putin partial, se afla sub controlul guvernului pot duce la materializarea riscului de tara, respectiv la aparitia unei situatii direct generatoare de pierderi. Daca nu este îndeplinita aceasta conditie, se pot materializa alte tipuri de riscuri, cum ar fi riscul comercial. Astfel, falimentul unei companii este considerat ca fiind materializarea riscului de tara daca este rezultatul politicii economice eronate a guvernului si este perceput ca fiind marerializarea riscului de tara daca este rezultatul gresitei administrari a companiei respective.

Un caz interesant îl constituie riscul sistematic, care se datoreazâ impactului fenomenelor globale (recesiune economica) si care afecteaza toate tarile. Daca recesiunea este globala si guvernul aplica toate remediiie care s-au dovedit eficiente în crize anterioare, atunci riscul sistematic nu este tratat ca risc de tara; daca însa politica guvernului este improprie depasirii efectelor negative ale recesiunii si, prin urmare, acestea vor fi mai accentuate decât în celeialte tari, atunci riscul sistematic este considerat risc de tara.

În literatura de specialitate exista autori care considera catastrofele naturale (cutremure, inundatii, secete, furtuni tropicale etc.) ca fiind risc de îara, cu conditia ca producerea acestora sa aiba o anumita reguiaritate; daca sunt imprevizibile, astfel de evenimente nu sunt considerate ca risc de tara. Cu exceptia acestui caz atipic, orice alta ipostaza a riscului de tara contine, într-o proportie mai mare sau mai micâ, o componenta de natura politica.

Cele mai frecvente evenimente sau stari de lucruri care pot duce la materializarea riscului de tara sunt de natura:

- politica (razboi, razboi civil, ocupatie militara straina, conflicte de interese politico-economice, poiarizare poiitica regionala, agresiuni motivate de revendicâri teritoriale, revolîe cu substrat ideologic etc.); - sociala trevolte sau dezordini provocate de diferende etnice, repar-titie inechitabila a venitului nationai, sindicalism militant, divizari religioase, antagonisme acute care se manifesta între diferite grupuri sociale etc.); - economica (diminuarea persistenta a cresterii economice, sporirea rapida a costuriior de productie, scaderea accentuata a încasarilor dm export, cresteri bruste ale importurilorde produse alimentare si petrol etc.). Printre cele mai frecvente forme de materializare a nscului de tara care sunt direct generatoare de pierderi, fie din perspectiva unui creditor, fie din cea a unui investitor direct, se numara: - defectiunea tehnica, care survine când debitorul nu reuseste sa-si îndeplineasca obligatiile potrivit acordului de creditare datorita unei incapacitati de plata temporare sau a unor întârzieri administrative; - imposibilitatea executarii transferuiui sumelor datorate catre creditor, desi debitorul este solvabil, ca urmare a unor restrictii impuse de guvernul tarii debitoruiui (materializarea riscului de transfer); - sistarea temporara a platilor urmata de reesalonare, care implica relaxarea termenilor împrumutului prin diminuarea cuantumului rambursa-rilor anuale, sau de renegociere, când se micsoreaza sumele ce vor fi ram-bursate, ca urmare a reducerii ratei dobânzii sau anularii unei parti a datoriei; - repudierea datoriei, care este foarte rara si apare când debitoru! nu mai recunoaste obligafia de a-si platt datoriile; - indigenizarea unei întreprinderi, ce reprezinta procesul prin care proprietarii straini sunt determinati sau fortati, prin diferite tipuri de presiuni, sa predea controlul asupra întreprinderii unor autohtoni; - nationaiizarea unei investitii straine, respectiv trecerea acesteia în proprietatea statutui, cu sau fara despagubire; - diminuarea profitabilitatii unei investitii straine ca urmare a înrautatirii situatiei interne a tarii în care a fost efectuata respectiva investiîie; - distrugerea fizica a unei întreprinderi straine, ca urmare a razbcnului, revolutiei sau altor tulburari sociale grave. Terminologia specifica riscului de tara poarta amprenta dezvoltarii istorice a acestui concept. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o mare cantitate de dolari s-a acumulat în bancile comerciale din unele tari europene. În utiiizarea acestora s-a constatat aparitia unui nou tip de risc, în sensul ca rambursarea împrumutului acordat de o banca comerciala unei firme situata în alta tara putea fi blocata de catre guvernul tarii respective prin impunerea unor restrictii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer si care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plata. Debitorul este solvabil, poate si vrea sa-si îndeplineascâ obligatiile de plata, dar guvernul tarii sale impune restrictii de transfer valutar, ceea ce face imposibila remiterea sumelor datorate creditorului extern. Câtiva ani mai târziu, în urma prabusirii imperiului colonial, guvernele noilor state independente au aparut pe pietele internationaie de capital în calitate de solicitanti de împrumuturi. Ca entitati suverane, acesti debitori aveau, evident, un statut special, în sensul ca nu li se putea face executie silita. Prin urmare, riscul legat de creditele acordate guvernelor a fost denumit risc suveran. Initial a existat tendinta de a se cauta solutii prin valorificarea vastei experiente a companiilor transnationale în materie de investitii directe în strainâtate, dar rezultatele nu au fost concludente. Riscul care afecteaza acest gen de investitii depinde preponderent de evolutiiie de ordin politic, motiv pentru care este în mod uzuai denumit risc politic. Pro-blemeie s-au complicat si rnai mult când au aparut în calitate de împrumutati si companii private fara garantii guvernamentaie, situate în târi în curs de dezvoltare. în cazul acestora, împrumuturile acordate sunt supuse riscului ce rezulta dintr-o îngemanare complexa a efectelor evolutiilor politice, economice si sociale.