Sistemul Monetar European

INTRODUCERE

In dezvoltarea unui nou sistem de reglementari monetare trebuie avute in vedere, deci, modificari profunde privind organizarea pietelor monetare si oferta de active international de rezerva, diminuarea practicilor interventioniste ale bancilor centrale. Realizarea acestui deziderat este cu atat mai incerta, daca avem in vedere ca cei care elaboreaza politica economica si monetara a unei tari aplica analiza cost- beneficii asupra efectelor pe care le-ar avea adaptarea unor noi reglementari monetare internationale, asupra capacitatii lor de a-si atinge obiectivele nationale.

Sistemul monetar European a raspuns intr-un mod satisfacator, in cei peste 14 ani de functionare, scopului pentru care a fost creat si anume asigurarea unei stranse cooperari intre tarile comunitare care sa duca la realizarea stabilitatii monetare si la evolutia neinflationista a preturilor. S-a creat un mecanism relativ stabil de 12 monede ale caror cursuri de schimb floteaza concertat in cadrul unor marje riguros controlate si supravegheate de bancile centrale.

Cu toate succesele inregistrate, procesul complex de integrare monetara se afla, totusi, la inceputurile sale. Imaginea si dimensiunea sa reala, perspectivele si sansele de reusita pot fi apreciate realist numai in contextual cunoasterii prealabile a genezei si evolutiei sale, a mecanismelor de functionare.

2. INCERCARI DE CREARE A UNEI ZONE DE STABILITATE

MONETARA IN EUROPA

Sistemul monetar european a fost instituit la 13 martie 1979, cu participarea Franţei, Germaniei Federale, Belgiei, Italiei, Danemarcei, Olandei, Luxemburgului şi Angliei. Funcţionarea sa s-a bazat tot pe practicarea cursurilor fixe în interiorul unor limite, cu intervenţii pe pieţele valutare atunci când apărea pericolul de a ieşi în afara marjelor de fluctuaţie admise, stabilite la ± 2,25%, excepţie făcând Italia. În sistem s-a renunţat la valorile paritare aur, care au fost înlocuite cu o unitate de cont denumită ECU. Valoarea unei unităţi ECU a fost definită pe baza coşului de monede ale ţărilor membre, ponderea fiecărei monede în coş reflectând, de regulă, ponderea diferitelor ţări sub raport economic în cadrul sistemului. ECU-ul a devenit punct de referinţă în cadrul sistemului. Fiecare ţară membră, în raport de puterea de cumpărare a monedei sale a stabilit un curs faţă de ECU, numit curs central. ‘ Uniunea Europeana de Plati, regrupand tarile menmbre ale OCDE, a decis intre anii 1950-1958 problema convertibilitatii unui anumit numar de monede pe baza unui system de compensatie generalizat intre membrii sai si centralizat de Banca Reglementelor Internationale. Excedentul sau deficitul fiecarei parti contractante era reglat prin distribuirea de imprumuturi si pri varsaminte in aur la limitele atribuite fiecarui stat. Uniunea avea la dispozitia sa o unitate monetara de calcul, avand un continut de 0, 888671 gr aur, la paritate cu cel al dolarului SUA. In 1958, UEP a fost inlocuita cu Acordul Monetar European( in baza caruia a fost creat Fondul Monetar European) care avea in principal , urmatoarele obiective: - furnizarea de credite tarilor contractante pentru a le sprijine sa faca fata dificultatilor temporare de balanta de plati; - facilitarea tranzactiilor dintre monede si dintre zonele monetare ale partilor contractante, permitandu-le sa dispuna de mijloace de finantare temperara sis a-si regleze periodic creantele; -negocierea acordurilor de schimb intre bancile centrale si reducerea marjelor de fluctuatie ale cursurilor monedelor europene la 0,75% intre ele( fata de 1% prin raportare la $, conform acordurilor de la Bretton Woods). ` In 1970 este pus in aplicare planul Barre, avand ca obiectiv final realizarea Uniunii economice si monetare. Accentual era pus pe crearea progresiva a unui ansamblu monetar organizat, caracterizat prin raporturi fixe intre monedele comunitare si prin reducerea treptata a ecartului cursurilor de schimb dintre acestea. Au fost prevazute 3 etape pentru atingerea acestui obiectiv: -o etapa preliminara instaurarii( 1970-1971); -o etapa pregatitoare crearii(1972-1975); - o etapa de punere definitiva in functiune( 1976-1978). ` Caile concrete de realizare in trepte a integrarii monetare, de aplicare a optiunilor fundamentale specific fiecarei etape, au fost prevazute in Raportul Pierre Werner. Acest raport prevedea o armonizare a politicilor monetare si reducerea marjelor de fluctuatie dintre monedele europene. Obiectivul pe termen lung viza o totala convertibilitate in fixitatea monedelor intre ele si o completa libertate de circulatie a capitalurilor. Suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului SUA (1971) a dat nastere la o mare libertate de fluctuatie a cursurilor de schimb. In acest context, tarile Benelux-ului, neputand obtine adeziunea celorlalte state europene, au adoptat singure ceea ce de fapt a fost prima versiune a sarpelui monetar European. Urmarea unor marje de fluctuatie excessive, tarile membre ale CEE au adoptat o politica concreta rezultand Acordul de la Bale( decembrie 1971) si au instituit sarpele monetar european ,un veritabil banc de proba pentru viitorul Sistem Monetar European.