Situația Demografică a Uniunii Europene

INTRODUCERE

Uniunea Europeană este o organizaţie a ţărilor europene dedicată creşterii integrării economice şi intărirea cooperării între state. Uniunea Europeană are sediul în Bruxelles, Belgia.

Uniunea Europeană a fost înfinţată oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recentă organizaţie de cooperare europeană care a început cu Comunitatea Europeană de Cărbune şi Oţel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeană în 1967.

Uniunea europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:

• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia;

• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru;

• Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale Uniunii Europene;

• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene;

• Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor Uniunii Europene.

Demografia (din grecescul "demos", popor) este ştiinţa care se ocupă cu studiul populaţiei din punct de vedere al numărului, structurii şi a dezvoltării. Este împărţită în demografie formală, care se ocupa cu manipularea statistică a datelor demografice, cum ar fi naşterile, decesele şi migraţia, laolaltă cu tehnicile analitice de a măsura aceste evenimente, şi o gama mai largă de studii ale populaţiei, incluzând aici studiul natalităţii, mortalităţii şi a migraţiei într-un context economic şi social mai larg folosindu-se atât de metode calitative, cât şi de metode cantitative.

Ambele ramuri au importante aplicaţii practice. Administraţia, la toate nivelurile, de la guvernul naţional la consiliul oraşenesc, cât şi organizaţii internaţionale, dau o prioritate înaltă adunării, procesării şi interpretării datelor demografice. Schimbările în natalitate, mortalitate şi migraţie au un puternic impact social, economic, politic şi cultural, astfel încât demografia este o parte esenţială în analiza şi dezvoltarea politică.

Au existat multe discuţii cu privire la apariţia demografiei ca o disciplină separată şi, mai ales, dacă este o disciplină independentă sau doar un set de sub-discipline înrudite, cum ar fi demografia matematică, economică, istorică şi socială. Această idee se bazează pe faptul că, în zilele noastre, demografii lucrează cu o varietate de alte ştiinţe, cum ar fi economia, sociologia, antropologia sau geografia.

Termenul de "demografie" a fost pentru prima oară utilizat de statisticianul belgian Achille Guilland în 1855, deşi studiul populaţiei are o istorie mult mai veche. Cu siguranţă în Europa de Vest a existat un interes continuu referitor la problemele legate de populaţie încă din secolul al XVII-lea. La sfârşitul acelui secol exista o ştiinţa numită aritmetica politică, ştiinţa ce stă la baza statisticii. Studiile cantitative erau totuşi inhibate de absenţa datelor. Informaţia despre naşteri şi decese nu putea fi obţinută decât de la cler sau de la autorităţiile civice, iar lipsa recensemintelor pe scară largă făcea ca cele mai multe tentative de analiză să se bazeze pe intuiţie, şi nu pe date.

Astfel mulţi îl consideră pe preotul englez Thomas Robert Malthus întemeietorul demografiei moderne. Contribuţia sa este văzută în termeni simplii: populaţia creşte printr-o raţie geometrică, iar stocul de hrană după o raţie aritmetică, astfel încât populaţia va depăşi întotdeauna resursele de hrana. Aceste idei pot fi găsite în „Eseu despre Principiile Populaţiei”, carte publicată în 1798. Totuşi, în cinci esee consecutive publicate între 1803 şi 1826, el a rafinat şi schimbat aceste argumente, acordând o mai mare atenţie progresului, în special prin educaţie, care ar reduce numărul de nou-născuţi. Ideile lui Malthus încă provoacă dispute aprinse în demografia contemporană.

Momentul în care Malthus publică aceste esee coincide cu o creştere bruscă a populaţiei Angliei, combinată cu mai multe date despre populaţie, primul recensamânt a fost efectuat în Anglia în 1801, iar în 1837 a fost introdusă înregistrarea naşterilor, a căsătoriilor şi a deceselor. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi alte ţări, cum ar fi Franţa şi Rusia, organizau recenseminte periodice. Apariţia demografiei moderne coincide cu finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, odată cu explozia populaţiei, de data aceasta la scara mondială, cu sporirea datelor disponibile şi cu apariţia computerelor. Recensemintele şi înregistrarea naşterilor, a căsătoriilor, a deceselor şi a divorţurilor, au fost introduse în marea majoritate a ţărilor, de obicei cu ajutorul Naţiunilor Unite. Totodată s-a înregistrat şi o creştere a datelor obţinute de la diverse segmente reprezentative de populaţie. De exemplu, divizia ce se ocupa cu studiul populaţiei de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pregăteşte din doi în doi ani un raport cu privire la numărul, structura şi creşterea prognozată a populaţiei. Între 1974 şi 1984 a fost condusă o cercetare multinaţională asupra natalităţii. Această cercetare a produs un număr impresionant de date.