Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2265
Mărime: 27.69KB (arhivat)
Puncte necesare: 6

Extras din referat

“Societatea perfectă” este un eseu în care autorul, John Kenneth Galbraith, pune la dispoziția cititorilor o incitantă perspectivă în vederea înțelegerii realitații sociale, economice și politice actuale.

Cartea este un melanj între exemple și propuneri. Pe de-o parte descrie deficiențele, dezastrele societății în care trăieste (Statele Unite ale Americii), iar pe de altă parte arată că îmbunătățirea este posibilă prin strategii reale și nu iluzorii.

În cele 18 capitole sunt abordate concepte ale realitații precum: economia, inflația, educația, migrația, birocrația, istoria etc.

În capitolul debutant J.K. Galbraith anticipează subiectele abordate ulterior și precizează că scopul acestei lucrări este de “a spune cum e bine”. Există factori precum natura umană, gândirea, istoria care constrâng realitatea. Astfel identificarea unei societăți bune trebuie să aibă în vedere structura instituțională și trăsăturile umane care nu pot fi înlăturate. Unele dintre caracteristicile societății perfecte sunt: libertatea individuală, bunăstarea, egalitatea rasială și etnică. Autorul punctează importanta banilor afirmând ca lipsa acută de bani este cea care neagă cel mai mult libertățile individuale. Săracii sunt marginalizați în favoarea celor bogați deoarece doar cei avuți ajung la putere, iar interesul personal este acceptat în detrimentul dorintei de schimbare la nivel social. Această tendintă trebuie înlăturată pentru că stă în calea nevoii generale.

În capitolul secund este continuată ideea conform căreia cei bogați influențează dominant societatea. Democrația poate fi considerată o democrație a celor bogați acestia exercitând o influentă mai mare asupra vieții politice, întrucât cei săraci nu votează chiar dacă guvernul poate fi un factor important pentru bunăstrarea lor. Evoluția rapidă a industriei, a medicinei a facut ca nivelul simplu de trai din trecut să necesite o schimbare radicală, de exemplu: compensarea lipsei unui loc de muncă este esențială, asigurarea medicală este deasemenea un produs al modernizării, iar acum consumatorii cat și mediul trebuie protejați. Conviețuirea celor săraci cu cei bogați a evidențiat contrastul vizibil dintre cele două categorii, bunăstarea devenind astfel o preocupare publică.

În capitolul al treilea este amintit scopul economiei: de o produce bunuri și servicii destinate consumului și de a distribui veniturile rezultate într-o manieră convenabila (din punct de vedere economic). Autorul subliniază ca nici socialismul și nici capitalismul nu prezintă condițiile, calitațile necesare pentru dezvoltarea unei societăți perfecte. Aceasta trebuie să se bazeze pe libera iniţiativă, strategii care mobilizează societatea din stagnare spre progres. Trebuie pastrat un nivel de decență și preocupare în plan social și trebuie apărată democrația.

În următoarea secventă este prezentată esența societății perfecte care constă în ideea ca fiecare membru trebuie să aibă dreptul la o existență mulțumitoare. Doar în cazul în care sistemul economic acționează perfect pentru fiecare, oportunitățile întalnesc aspirațiile. În mod cert diferențierile în funcție de nivelul de pregătire al fiecăruia, de dorință și de implicare sunt prezente, însă asigurarea unui nivel care să ofere fiecăruia posibilitatea de a accede pe o treaptă superioară este necesară Principalul impediment care stă în calea realizării acestor dorințe este sărăcia.

Pentru a elimina neajunsurile principala metodă este aducerea societății într-un proces de dezvoltare constant. O societate perfectă trebuie să prevadă perioadele de recesiune și criză, asigurand creșterea fluxului cererii globale prin contribuția directă a guvernului la aceasta, scăderea impozitelor și prin scăderea ratei dobanzii, metodă care este considerată cea mai eficientă împotriva stagnării economice și a somajului. O societate ideală trebuie să aibă o dimensiune internațională puternic conturată. Statul trebuie să adopte o atitudine pacifistă și de colaborare reciproc avantajoasă cu partenerii săi de afaceri din toata lumea. Trebuie să existe o puternică orientare către o pace mondială Trebuie să existe, deasemenea, înțelegere și sprijin pentru nevoile și speranțele celor mai puțin favorizați. Societatea perfectă trebuie să: ofere locuri de muncă pentru fiecare, încurajeze dezvoltarea economică , să ofere susținere celor care nu se pot întreține, să ofere dreptul la un nivel educațional minim tuturor , să ofere posibilitatea de castig diferențiat.

S-a constatat că somajul și inflația sunt dezechilibre care stau în calea unei societăți sănatoase. Ele sunt interdepedente. Împotriva inflației se adoptă măsuri ce presupun menținerea unui anumit nivel al somajului. Un nivel mai scăzut al somajului este un absolut necesar, dar nu există posibilitatea de a-l combina cu o stabilitate absolută a preturilor.

În următoarea parte este dezbatută problematica regulii de bază a societății ideale în ceea ce priveste împrumutul public și deficitul bugetar. Strategia economică de baza a unei societăți mai bune este promovarea unei cheltuieli publice aflate în pas cu viitoarea crestere economică și cu bunăstarea viitoare. Atat politica bugetară cat și cea fiscală constituie o bază pentru celelalte strategii și necesită o deosebită atenție în cadrul sistemului economic modern, cu atat mai mult cu cat pun problema deficitului bugetar. Bazele economice ale unei societăți perfecte sunt concentrate în problemele pe care le implică aceste două politici esențiale și ințiativele sau corecțiile pe care le impun.

Preview document

Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 1
Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 2
Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 3
Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 4
Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 5
Societatea Perfectă de John Kenneth Galbraith - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Societatea Perfecta de John Kenneth Galbraith.docx

Alții au mai descărcat și

Denaționalizarea banilor - o analiză a teoriei și practicii monedelor concurente

Friedrich August von Hayek a fost un economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în anul 1974. A fost un...

Sistemele monetare sub influența globalizării

În această lucrare voi discuta despre primele influențe ale globalizării asupra sistemelor monetare, efectele acestora, beneficiile și...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Politica fiscală și influența ei

1.1. Fundamentarea teoretica a statului modern si aparitia primelor conceptii economice Dupa prabusirea Imperiului Roman, timp de o mie de ani,...

Sistemul Politic din SUA

Statele Unite ale Americii este adesea descrisă drept o naţiune tânără, însă ea este în fapt o naţiune veche, formată cu mult înainte faţă de...

Inflația vs șomaj - care este răul mai mare

1. Inflatia 1.1 Ce este inflatia ? Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate...

Recenzie - societatea perfectă de John Kenneth Galbraith

Controversata lucrare a lui John Kenneth Galbraith, apărută în 1996, a stârnit numerose comentarii şi aprecieri critice atât din partea populaţiei...

Societatea perfectă - recenzie

Epoca prin care trece acum umanitatea este cea mai dezvoltata dintre toate, bunastarea pare sa fi ajuns la apogeu, chiar daca viata este foarte...

Recenzie societatea perfectă - John Kenneth Galbraith

La 15 octombrie 1908 s-a nascut unul dintre cei mai cunoscuti economisti ai tuturor timpurilor,americanul de origine canadiana JOHN KENNETH...

Inflația

Ce este inflatia? Inflatia este procesul de crestere semnificativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de...

Societatea perfectă de John Kenneth Galbraith - recenzie

John Kenneth Galbraith este autorul unor teorii socio-economice extrem de provocatoare ce au stârnit, de-a lungul ultimilor decenii, interesul atật...

Ai nevoie de altceva?