Stadiul Prezent al Economiei Mondiale

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 7474
Mărime: 36.46KB (arhivat)
Publicat de: Panait Simon
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Catalin POPA
ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN” FACULTATEA DE MARINĂ CIVILĂ STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT INGINERIE SI MANAGEMENT NAVAL SI PORTUAR

Extras din referat

INTRODUCERE

Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale şi a relaţiilor economice stabilite între acestea în virtutea interdependenţelor dintre ţări, generate de diviziunea mondială a muncii, precum şi mecanismele, normele juridice, instituţiile cu caracter naţional, regional sau cu vocaţie universală pe baza cărora aceste relaţii se desfasoară.

Raporturile economice între state au existat din timpuri destul de îndepartate. În antichitate, fenicienii si romanii făceau comerţ cu un important număr de popoare. Totuşi, nici la începutul epocii moderne, şi cu atât mai mult în antichitate sau în evul mediu, nu se putea vorbi de o economie mondială în accepţiunea pe care o dăm astăzi acestui concept.

Formarea economiei mondiale este rezultatul unui proces îndelungat de evoluţie a diviziunii muncii şi a schimburilor economice de la nivelurile micro si macroeconomice ale economiilor naţionale, la scara internaţională, regională şi universală, a trecerii de la economia de piaţă de tip capitalist, a descoperirilor geografice. În prezent economia mondială constituie un sistem dinamic, evoluţia lui fiind determinată de nivelul de dezvoltare şi calitatea economiilor naţionale, de natura relaţiilor care se dezvoltă între acestea şi a mecanismelor economice de desfaşurare a acestor relaţii, de caracterul normelor şi al instituţiilor existente la un moment dat.

Principalul motor al globalizarii il constituie cautarea de catre intreprindere a profitului peste tot in lume. Acest lucru a fost facilitat de revolutia tehnico-stiintifica, in special de progresele tehnologiei de informatii si comunicare, si de diminuarea costului transportului si telecomunicatiilor.

Cele doua inovatii tehnice ale ultimului sfert de veac su fost dezvoltarea unor computere puternice si extinderea comunicatiilor electronice prin intermediul satelitilor orbitali. Anumite inovatii adiacente, cum ar fi semiconductorii si circuitele integrate, cablurile din fibre optice, noii combustibili si materiale utilizate in lansarea si manevrarea satelitilor si-au adus o contributie importanta. Un rezultat imediat al acestei inovatii l-a constituit ,,unificarea’’ pietelor nationale pentru toate celelalte bunuri, servicii intr-o singura piata globala.

In secolul trecut, dimensiunile pietei au fost intotdeauna determinate, in primul rind, de limetele sistemului de transport care leaga marfa de cumparator si in al doilea rind, de sistemele de informare si comunicare. Daca un producator nu avea stire de clientii potentiali pentru bunurile si serviciile sale, piata pentru acestea era in mod firesc limitata.

Noile mijloace de comunicare permit informatiilor depre tentintele pietelor sa devina imediat accesibile vinzatorilor si cumparatorilor de pretutindeni, de asemenea permit transmiterea si punerea imediata in practica a deciziilor de vinzare-cumparare. Comertul electronic care inlocuieste suportul de hirtie cu suportul electronic faciliteaza mondializarea afacerilor, asigurind comunicatii instantanee si reducind costul tranzactiilor.

In perioada postbelica, un factor major al procesului de globalizare l-a constituit integrarea in circuitul economic mondial a tarilor eliberate din sistemul colonial. In prezent, economia mondiala capata noi dimensiuni prin reintegrarea fostelor tari socialiste ale blocului rasaritean in reteaua schimburilor si institutiilor internationale. Globalizarea este si rezultatul liberalizarii comertului, investitiilor straine si a tranzactiilor comerciale. In acelasi timp, globalizarea contribuie la accelerarea liberalizarii.

Considerind ca rentabilitatea si competitivitatea lor depind tot mai mult de internationalizarea activitatii pe care o desfasoara, intreprinderile fac presiuni asupra guvernelor din tarile de origine pentru a obtine o mai mare deschidere spre pietele externe.

STADIUL PREZENT AL ECONOMIEI MONDIALE

FMI incearca sa se redefineasca drept "gardianul" economiei mondiale, pe masura ce dezvoltarea rapida a unor tari, precum China si India, creste in importanta. intalnirea FMI de la sfarsitul saptamanii este considerata cheia reformei fundamentale a institutiei, informeaza NewsIn.

Viceguvernatorii bancilor centrale din Anglia si Canada, Rachel Lomax si Tiff Macklem, au spus ca cei care creeaza politicile economice ar trebui sa ia mai mult in considerare consecintele lor externe. "Toti membrii FMI trebuie sa-si inteleaga responsabilitatile si ceea ce asteapta de la supravegherea Fondului. Este ceea ce, in prezent, lipseste", au scris cei doi oficiali, intr-un articol publicat in Financial Times.

Lomax si Macklem au propus trei stadii pentru reformarea monitorizarii FMI. in primul rand, sa fie stabilite regulile privind obligatiile membrilor unii fata de ceilalti si emiterea de obligatiuni pe care Fondul sa le poata folosi pentru a evalua politicile tarilor respective. in al doilea rand, au spus ca FMI ar trebui sa acorde mai multa atentie cursului de schimb, precum si politicilor financiare, monetare si fiscale. In cazul in care aceste politici ameninta sa afecteze alte tari, FMI ar trebui sa propuna solutii pentru a proteja stabilitatea sistemului monetar international. in al treilea rand, Lomax si Macklem au indemnat FMI sa stabileasca cadrul de supraveghere anual. Astfel, membrii FMI vor putea sa stabileasca clar si transparent obiectivele supuse supravegherii si prioritatile pentru perioada urmatoare.

"Un Fond care acorda un sprijin si are o responsabilitate mai clara in privinta supravegherii va putea sa influenteze mai mult politicile duse de membrii sai", au mai precizat cei doi experti.

Economia mondiala isi revine incet, dar sigur, de pe urma celei mai grave recesiuni din ultimii 70 de ani, iar tarile emergente au cele mai mari cresteri, potrivit reprezentantilor Bancii pentru Reglementari Internationale (BRI), una dintre cele mai vechi organizatii, ce reuneste bancile centrale si alte institutii financiare internationale.

Potrivit presedintelui Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, consolidarea bugetara a reprezentat un element esential al redresarii durabile si reinstaurarii increderii, un factor important in dezvolarea economica.

"Avem confirmarea unei normalizari progresive a economiei si a faptului ca, la nivel mondial, am intrat definitiv in perioada de redresare", a declarat Trichet, citat de Le Point.

Cele mai mari economii mondiale, Uniunea Europeana, Statele Unite si Japonia, au iesit din recesiune in trimestrul al treilea de anul trecut, insa numerosi economisti si bancheri si-au exprimat dubiile in legatura cu soliditatea redresarii si au avertizat ca exista multe riscuri.

De exemplu, guvernatorul bancii centrale austriece, Ewald Nowotny, a declarat ca, in acest an, cresterea economica va fi foarte slaba. "Acest lucru inseamna ca trebuie sa ramanem prudenti in ceea ce priveste evolutia economica", a spus austriacul.

Restrictiile bugetare raman importante pentru cresterea economica. Omologul sau italian, Mario Draghi, a avertizat bancile sa fie constiente de fragilitatea redresarii economice, in momentul in care decid sa faca investitii riscante, mai ales luand in considerare faptul ca imbunatatirea situatiei economice se datoreaza, in cea mai mare parte, masurilor monetare si bugetare exceptionale.

De altfel, Jean-Claude Trichet insista ca este nevoie de politici bugetare responsabile, foarte importante pentru cresterea increderii in economie.

In cadrul intalnirii anuale a BRI, Trichet a explicat ca bancile centrale vor supraveghea cu atentie evolutia creditarii si ca vor reaminti institutiilor bancare sa nu riste excesiv.

Preview document

Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 1
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 2
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 3
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 4
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 5
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 6
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 7
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 8
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 9
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 10
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 11
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 12
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 13
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 14
Stadiul Prezent al Economiei Mondiale - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Stadiul Prezent al Economiei Mondiale.doc

Alții au mai descărcat și

Globalizarea - Proces Reversibil sau Ireversibil

Nu exista o definitie a globalizarii intr-o forma universal acceptata, si probabil nici definitiva. Motivul rezida in faptul ca globalizarea...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Diagnosticul S.C. Ikos-Conf S.A.

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. ”IKOS CONF” S.A. 1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE Denumirea agentului economic:Societatea Comercială IKOS CONF S.A....

China - putere mondială

Capitoulul 1 CHINA ÎN ECONOMIA GLOBALĂ 1.1 Începuturile erei Chinei. Economiştii şi editorialiştii deseori descriu ascensiunea Chinei ca pe un...

Locul Țărilor în Dezvoltare în Economia Mondială

Introducere Una din caracteristicile economiei mondiale contemporane este faptul că majoritatea ţărilor lumii o formează cele cu economii în...

Marketingul în Domeniul Serviciilor de Turism

INTRODUCERE Dezvoltarea accentuată a economiei serviciilor în ultimele decenii este acompaniată de dezvoltări în teorie, practici şi metode ale...

Politica Turistică a Statului Japonia

POLITICA TURISTICĂ A STATULUI JAPONIA Introducere Prezentarea fenomenului turistic pe plan mondial Turismul mileniului trei este marcat de...

Mondializarea

CAPITOLUL I . Dezvoltarea statului national democratic in Occident 1.1. Aparitia suveranitatii nationale Formarea statului modern trebuie...

Strategia de dezvoltare a turismului în orașul Râșnov

1 CAPITOLUL I Importanţa formulării unei strategii pentru dezvoltarea serviciilor turistice în oraşului Râşnov Strategia stă la baza oricărei...

Marea Britanie

Comerţul internaţional şi Investiţiile Evoluţia PNB Inflaţia Şomajul Sectorul public Vânzările cu amănuntul Investiţiile de afaceri Numărul...

Ai nevoie de altceva?