Strategii Economice ale Întreprinderii de Producție

Strategii economice ale întreprinderii de producţie

Motto:

„La strategie se face referire ori de câte ori se iau deciziile care determină cursul evoluţiei unei societăţi sau a unei organizaţii. Rolul strategiei este iminent în acele momente în care istoria ezită, se construieşte şi se modifică. Prin propria sa natură accidentală, improvizată şi ambiguă, strategia îşi găseşte în cea mai mare parte a timpului coerenţa şi sensul de a fi în memoria vlăguită a participanţilor şi în relatările mult prea liniare ale unor cronicari.”

Allaire Yvan

Introducere

Într-o economie de piaţă, o întreprindere îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unei puternice competiţii atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă iar pentru a-şi realiza obiectivele propuse ea trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic şi economic.

Conducerea şi organizarea activităţii întreprinderii pe baza unei strategii economice capătă o importanţă crescândă ca urmare a faptului că pe plan mondial s-au realizat mari progrese în teoria managementului privind aplicarea unor concepte moderne şi noi mutaţii pe piaţa internă şi externă.

1.Conceptul de strategie

Etimologic, termenul de strategie derivă din cuvintele din greaca veche “stratos” – arme şi “agos” – a conduce. Deci, a concuce pe bază de arme.

În Grecia antică, cuvântul “strategos” semnifica arta de a conduce o luptă armată. În acest sens el era folosit şi pentru denumirea comandanţilor militari ai vechilor cetăţi greceşti, care erau aleşi, în principal, pe baza aptitudinilor lor în conducerea confruntărilor armate.

Primele principii de strategie militară au fost formulate încă din anii 400 – 500 î.e.n. de către conducătorul militar chinez Sun Tzu (iniţiatorul luptelor de gherilă, spionajului militar şi a înfruntărilor militare bazate pe stratageme). Fără a folosii conceptul de strategie, ele au fost incluse în lucrarea sa “Arta războiului” – importantă pentru teoria şi practica militară.

Aceste principii au fost preluate şi adaptate la confruntările concurenţiale specifice pieţelor.

Conceptul modern de strategie a fost definit pentru prima oară la începutul anilor 1800 de către generalul prusac Karl von Clausewitz fiind utilizat în teoria şi practica militară. În lucrarea sa “Despre război” el precizează că strategia se situează înaintea luptei, stabilind modul în care se va desfăşura. În acest sens, el arată rolul strategiei în desfăşurarea aşa-ziselor “lupte aranjate”. De asemenea, precizând că “Strategia alege terenul, momentul, mijloacele de angajare; tactica are grijă de conducerea luptei însăşi” .

Astfel, în Dicţionarul enciclopedic Larousse , conceptul de strategie este definit prin “arta de a coordona forţele militare, politice, economice şi morale implicate în conducerea unui conflict sau în pregătirea apărării unei naţiuni sau unei comunităţi de naţiuni”.

1.1. Conceptul de strategie economică. Componentele unei strategii economice.

În literatura de specialitate se prezintă numeroase definiţii ale conceptului de strategie economică, unele mai largi, altele mai restrânse, care scot în evidenţă difeite caracteristici ale acestuia, în funcţie de scopul urmărit prin abordarea lui.

Igor Ansoff defineşte strategia economică în contextul mai larg al abordării într-o concepţie strategică a întreprinderii, considerând-o ca fundament metodologic pentru procesele de durată privind planificarea şi managementul cu caracter strategic al activităţii acesteia.

În acest sens, ea se concretizează într-un ansamblu de criterii şi reguli decizionale care ghidează comportamentul întreprinderii pe întreaga periaodă strategică.

O definiţie des întâlnită în lucrările unor teoreticieni caracterizează conceptul de strategie economică prin prisma elementelor sale componente. Astfel, strategia economică reprezintă ansamblul obiectivelor majore, al modalităţilor esenţiale de realizare a acestora şi de alocare a resurselor necesare, cu termenele calendaristice aferente, prin care se prefigurează evoluţia unei entităţi economice pe intervalul de timp prestabilit, în vederea amplificării performanţelor sale într-un context concurenţial specific.

Obiectivul reprezintă acea componentă a strategiei economice care stabileşte ce îşi propune să realizeze o unitate economică, la un anumit nivel de atingere şi în cazul unui anumit orizont de timp. Obiectivul trebuie să fie precis formulat, cuantificabil şi măsurabil. În raport cu orizontul de timp stabilit, obiectivele pot fi:

• pe termen scurt;

• pe termen mediu;

• pe termen lung.