Tehnici de Finanțare în Tranzacțiile Comerciale Internaționale

Finanţarea reprezintă totalitatea mecanismelor, tehnicilor şi a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economico-sociale, în particular, a afacerilor. Când în acest proces este implicat elementul de extraneitate, vorbim de finanţare internaţională.

În general, finanţarea afacerilor unei firme se poate realiza din două mari categorii de surse: cele proprii, respectiv cele constituite pentru sau rezultate din activitatea economică a acesteia şi cele atrase, respectiv împrumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii; în acest ultim caz, finanţarea este întemeiată pe o relaţie de creditare.

Principiile generale care ghidează decizia de finanţare sunt aceleaşi pentru mediul internaţional, ca şi pentru mediul intern. Totuşi, finanţarea internaţională se distinge printr-o serie de elemente care-i măresc gradul de complexitate. Finanţarea tranzacţiilor internaţionale implică utilizarea a două sau mai multe monede naţionale.

Ca atare, un factor critic în decizia de finanţare internaţională este cursul de schimb, respectiv nivelul şi variaţiile preţului monedei naţionale în alte monede.de aici, rezultă necesitatea luării în considerare a riscului valutar şi, implicit, a utilizării diferitelor clauze şi metode de acoperire a cursului.

Tehnicile de finanţare internaţională sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzacţiilor internaţionale. În acest sens putem vorbi de finanţarea exportului, a importului, a proiectelor de cooperare internaţională, a investiţiilor internaţionale, a filialelor în străinătate.

Finanţarea tranzacţiilor internaţionale cuprinde un ansamblu de modalităţi pentru asigurarea mijloacelor de plată necesare efectuării operaţiunilor comerciale, investiţiilor internaţionale, acţiunilor de cooperare economică internaţională.

Finanţarea activităţilor comerciale externe se analizează din două perspective:

• una bancar-monetară, ce include sumele de bani în diverse valute cu care băncile contribuie la derularea operaţiunilor externe;

• o perspectivă mai largă, ce include toate modalităţile de asigurare a mijloacelor de plată în tranzacţiile internaţionale.

Din ambele perspective, finanţarea comerţului exterior al unei ţări poate avea loc din:

- surse interne: prin care se finanţează exportul pe baza unor credite şu subvenţii, care la rândul lor au la bază încasările din export şi prestări servicii;

- surse externe: se finanţează importul în principal, pe baza unor fonduri alocate drept credite de alte state, instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, etc.) sau alte bănci străine.

La rândul ei, finanţarea externă poate să aibă surse publice (cazul asistenţei pentru dezvoltare) sau surse private (în acest caz, piaţa financiar-valutară jucând rolul de placă turnantă a fondurilor internaţionale.

În finanţarea comerţului exterior se aplică mai multe tipuri de tehnici de creditare şi categorii de credite. Creditele din comerţul exterior se pot clasifica:

a) După obiectul creditării:

- credite comerciale, care sunt de regulă şi credite-furnizor, acordate pentru finanţarea exportului de mărfuri, maşini, utilaje, etc.;

- credite bancare sau financiare, care sunt de regulă credite cumpărător, acordate pentru efectuarea unor importuri.

b) Funcţie de participanţi:

- credite guvernamentale practicate între state (prin intermediul băncilor);

- credite bancare la care participă numai banca şi clientul ei;

- credite acordate de instituţii financiare internaţionale;

- eurocreditele, acordate în eurovalute de consorţii bancare la clienţi publici sau privaţi.

c) Din punctul de vedere al duratei de creditare:

- credite pe termen scurt: 12-18 luni;

- credite pe termen mediu: 5-7 ani;

- credite pe termen lung: peste 7 ani.

d) Funcţie de modalitatea de acordare a creditelor:

- credite în cont curent, acordate de băncile comerciale clienţilor (se completează prin credite ramburs);

- credite de scont, rezultate prin scontarea tratelor ce apar în tranzacţii internaţionale.

e) Funcţie de garanţia rambursării:

- credite garantate;

- credite negarantate.

f) Din punct de vedere al costului cu care se acordă:

- credite cu dobândă fixă;

- credite cu dobândă variabilă.

Durata de creditare în comerţul exterior cuprinde intervalul dintre momentul acordării creditului şi cel al rambursării lui integrale, şi se compune din perioada de utilizare a creditului, perioada de graţie şi perioada de rambursare. Durata de acordare a creditului depinde de obiectul creditului, de situaţia cererii şi ofertei pe piaţa creditului internaţional, de potiţia firmei de export-import, de situaţia politică din ţara beneficiarului etc. Ca modalitate de eliberare a creditului, acesta se face prin viramente interbancare, scriptural; se pune la dispoziţia (contul) beneficiarului de credit, care-l poate utiliza o singură dată sau în tranşe.

Costul creditului în comerţul exterior este determinat de dobânda percepută de creditor, de primele de asigurare şi de diverse speze bancare. Creditul este indispensabil comerţului internaţional, pentru că termenii şi condiţiile de plată sunt elemente importante pentru obţinerea de contracte; uneori, modalităţile de finanţare determină operaţiunile de export, în aceeaşi măsură ca şi calitatea produselor exportate.