Tratatul de la Lisabona

După decenii de război cu costul a milioane de vieți, înființarea Uniunii Europene a marcat începutul unei noi ere în care țările europene își rezolvă problemele la masa discuțiilor și nu pe câmpul de luptă. Lumea se schimbă rapid. Europa se confruntă cu provocări uriașe în secolul XXI, între care criza economică, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, securitatea energetică și combaterea criminalității transfrontaliere internaționale. În prezent, membrii UE se bucură de un mare număr de beneficii: o piață liberă cu o monedă care facilitează și eficientizează comerțul, crearea a milioane de locuri de muncă, o ameliorare a drepturilor lucrătorilor, libera circulație a persoanelor și un mediu înconjurător mai curat.

Normele existente, stabilite prin tratatele anterioare, au fost însă concepute pentru o Uniune mult mai mică, o Uniune care nu se vedea nevoită să se confrunte cu provocări globale cum ar fi schimbările climatice, o recesiune mondială sau criminalitatea transfrontalieră internațională. UE are potențialul și angajamentul de a se lupta cu aceste probleme, dar poate face acest lucru doar îmbunătățindu-și modul în care funcționează. Statele membre care au întocmit Tratatul de Lisabona au recunoscut de comun acord că tratatele existente nu ofereau îi Uniunii Europene instrumentele de care are nevoie pentru a face față acestor provocări și pentru a înfrunta schimbările. Tratatul de la Lisabona reafirmă obiectivele Uniunii Europene inserate în Tratate. Acestea sunt prezentate în articolul 3 şi afirmă contribuţia Uniunii ca actor internaţional la securitatea, pacea, dezvoltarea durabilă a planetei etc. Textul analizat în această secţiune este unul oarecum paradoxal şi fără precedent în limbajul comunitar european. Aşa cum afirma Martin Ortega, „ca o emanaţie de la un hibrid , documentul acesta este şi el un hibrid: conţine anumite idei apropiate de statele europene „ulii”, anumite idei împărtăşite de statele europene „porumbel” şi unele provenind din tradiţia politicii externe europene comunitare” Tratatul de la LisabonaL are avantajul de a clarifica tipurile de competenţe ale UE şi de a prevedea în mod expres liste cu domeniile care fac obiectul diferitelor tipuri de competenţe;

La care se adaugă, aşa cum remarca şi Ortega, idei preluate din agenda de securitate americană, documentul dorindu-se a fi şi o replică la solicitarea Americii faţă de Europa după 11 septembrie, solicitare tradusă până atunci doar în ezitări, lipsă de reacţie şi chiar critici la adresa politicii Washingtonului.

Tratatul de la Lisabona nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii, care se va baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acesta, Tratatul introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa, coerenţa şi transparenţa instituţiilor, astfel încât acestea să poată răspunde mai bine exigenţelor cetăţenilor europeni. UE promite să promoveze valorile sale în lume aducându-și contribuția la:

- pace și securitate,

- dezvoltarea durabilă a planetei,

- solidaritate și respect reciproc între popoare,

- comerț liber și echitabil,

- eradicarea sărăciei,

- protejarea drepturilor omului,

- respectarea și dezvoltarea dreptului internațional, astfel cum este definit, în special, în Carta Națiunilor Unite.

Tratatul de la Lisabona definește mai clar rolul UE în sfera politicii externe și de securitate comune. Pentru deciziile pe probleme de apărare, va fi necesară în continuare aprobarea unanimă a celor 27 de state membre ale UE. De asemenea Tratatul de la Lisabona conține noi dispoziții importante privind consolidarea capacității UE de a combate criminalitatea transfrontalieră internațională, imigrația ilegală, traficul de persoane, arme și droguri. Prin simplificarea propusă de Tratatul de la Lisabona, o mai mare transparență este conferită acestui domeniu, rolul Parlamentului European și al Curții de Justiție este consolidat, iar luarea deciziilor va fi accelerată datorită utilizării mai extinse a votului cu majoritate calificată.

Tratatul de la Lisabona aduce în prim-plan obiectivele socialesi economice ale ale UE. Acesta prevede ca, în toate politicile și acțiunile sale, Uniunea să țină cont de promovarea unui înalt nivel de ocupare a forței de muncă. Sunt incluse noi dispoziții prin care se asigură o bună funcționare a pieței energetice, în special în ceea ce privește furnizarea de energie, și realizarea eficienței energetice și a economiilor la energie, precum și dezvoltarea de surse de energie noi și regenerabile. Tratatul afirmă angajamentul UE față de o politică europeană unită în materie de energie durabilă. Prin consolidarea rolului UE în domeniul schimbărilor climatice, Europa continuă să conducă lupta împotriva încălzirii globale. Tratatul asigură, de asemenea, o nouă bază de cooperare între statele membre în domeniul sporturilor, ajutoarelor umanitare, protecției civile, turismului și cercetărilor spațiale.