Contribuția educației psihomotrice la dezvoltarea competențelor și abilităților altor discipline

Procesul instructiv –educativ este un process complex si dificil de identificat si aplicat in integralitatea sa,datorita faptului ca la,,produsul elev,, o contributie diferentiata are atat educatie fizica (cu mijloacele sale specifice) si celelalte discipline scolare ,cat si alti factori educationali ,ca:familia ,activitatile extrascolare ,factori sociale ,grupuri sociale la care adera elevul si nu in ultimul rand,mijloacele de informare :internet ,presa,televiziune etc.

Avand in vedere faptul ca scoala reprezinta principalul fatori de instruire si educatie ,la care isi aduc contributia toate disciplinele toate disciplinele de invatatmant ,se impune ca fiecare dintre acestea sa isi cunoasca propriile căi si mijloace prin care isi pot aduce aportul la formarea elevilor .Dintre toate disciplinele scolare ,educatia fizica are cele mai mari posibilitati de a contribui la dezvoltarea ambeleor laturi ale personalitatii elevilor ,care sa se completeze reciproc si se manifeste ca un tot unitar.

Caracterul educativ al sportului, mai ales în ceea ce priveşte perioada adolescenţei , este de netăgăduit.

Menţinerea sănătăţii, obişnuinţa de a respecta reguli , disciplina , rolul estetic al sportului , contrabalansează aspectele nocive , tentaţiile (alcoolul, drogurile etc.) specifice adolescenţei. Mai trebuie menţionată şi constituirea sentimentului apartenenţei la grup ce are un rol deosebit în optimizarea relaţiilor sociale.

Activitatea sportivă presupune atât aspecte pozitive, cât şi negative. Criticii reproşează activităţii competiţionale perpetuarea unor modele comportamentale specifice unei lumi industriale şi intensificate cu consecinţe de concurenţă , rivalitate şi maximalizare a finalităţilor în scopuri pur personale. Există şi aprecieri asupra valorificării pozitive a caracterului de aventură şi comuniune, cu consecinţe ce contribuie la creşterea conştiinţei propriei valori , raţionalizarea acţiunilor şi cooperarea în atingerea unui obiectiv comun.

Competiţia sportivă evidenţiază şi rolul social al sportului, care poate oferi modele de comportament pentru principalele subdiviziuni ale vieţii sociale , politice , economice , etc.

Nu în ultimul rând tendinţa de a organiza competiţii sportive reiese şi din motive dominate de bucuria de a fi situat în centru naturii, tendinţa spre mişcare în comun, necesitatea frumuseţii corpului, cerinţa de a avea o stare stabilă de sănătate şi dorinţa de a comunica.

Latura estetică a sportului are două cauze explicite: practică – evidenţiată prin competiţia sportivă, ca spectacol, care are o mare popularitate şi teoretică – prin legătura dintre conţinutul estetic şi funcţiile sociale ale sportului.

Totuşi dezvoltându-se şi după criterii estetice sportul îi familiarizează pe indivizi cu frumosul, având un rol de a propaga o cultură de masă.

Trebuie precizată şi funcţia psiho-igienică a artei şi a sportului. Psihicul uman , în urma vieţii alerte de astăzi , necesită extraordinare suprasolicitări nervoase. Astfel relaxarea, necesitatea de a depăşi aceste suprasolicitări intervine implicit.

În ultima vreme se remarcă tendinţa crescută a tinerilor de a practica o activitate sportivă . Mulţi sunt cuprinşi într-o formă organizată de pregătire ( club , asociaţie ) în cadrul cărora participă la diverse tabere de pregătire , competiţii , concursuri care stimulează nevoia lor de emulaţie , atat de evidentă la această varstă.

Psihologia sportului acordă o mare importanţă studiului personalităţii. „Specialiştii domeniului s-au convins deja că pentru marea performanţă nu sunt necesare doar calităţi motrice, de nivel superior, ci şi trăsături de personalitate compatibile cu exigenţele şi tensiunea psihică generată de competiţia sportivă.” Competiţia sportivă, la orice nivel s-ar desfăşura, implică din plin laturi ale personalităţii, în special planul afectiv. Sentimentele trăite de sportivi fie în situaţie de victorie, fie de eşec, trăirile suporterilor, toate acestea subliniază necesitatea studierii laturii psihologice a sportului, astfel încât să se poată stabili influenţa pozitivă pe care sportul o poate avea asupra dezvoltării personalităţii.

În plan biofizic, perioada şcolară mică poate fi considerată o perioadă de tranziţie între copilăria mică şi pubertate. Tensiunile frecvente la nivelul organismului duc la creşterea numărului de momente de criză ale dezvoltării, ceea ce creează o serie de inabilităţi şi instabilităţi motorii ce se manifestă în mai multe planuri practice. Aceste dificultăţi se reduc treptat, atât ca efect al dezvoltării organismului în ansamblu, dar şi ca urmare a exerciţiului, a creşterii capacităţii de control voluntar al conduitelor proiectate.