Sky

Cu un grup nou , profesorul ar putea incepe cu o formare a echipei, inainte de a continua sa lucreze asupra unei sarcini tehnice specifice. Mai tarziu devine evident ca o persoana devine descurajata. Ca rezultat o atentie este acordata dezvoltarii increderii si respectu lui de sine. In final exista o mai multa implicare a grupului , de aceea intregul grup terminand cu o nota mare.

Munca sa se noteze ca in modelul de decizie centrata un singur episod , au un singur centru de decizie – individul, grupul sau profesorul. In modelul de actiune central oricum, un singur episod ar putea avea o imbinare a celor 3 caracteristici:

De exemplu , elevii ar putea fii organizati in pereche sa lucreze la o sarcina tehnica. In timpul procesului raportul dintre membrii grupului ar fii de asemenea dezvoltat. In final prin alegerea cu grija a partenerilor schiorii mai putin increzatori ar putea incepe sa descopere ca au putine calitati de care inainte nu erau constienti si castiga respect de sine.

Dezvoltarea de calificare: prezentare si practica

In capitolul 2b. natura calitatilor si procesul de dobandire a calitatilor a fost aratat in detaliu.

Aici, ar trebuii sa ne uitam la metodele de predare care pot fi folosite sa ajute acel process.

Aceasta sectiune se orienteaza in primul rand la modul cum miscarile si actiunile pot fii prezentate celui care invata chiar daca sectionate sau impartite ca un intreg. Apoi se continua prin a le considera moduri de dezvoltare a calitatii pentru a face fata.

Prezentarea sarcinii

Formarea si inlantuire= ?

Cand se invata o noua miscare sau actiune, poate fi prezentata in diferite moduri. De exemplu , miscarile pot fi in primul rand structurate in parti mai mici si partile apoi necombinate pentru a crea un produs final. In schimb actiunea poate fi invatata ca un intreg de la inceput / punct de plecare incepand cu o versiune introductiva cruda si perfectionand-o treptat prin practica.

Aceste 2 procese sunt adesea numite “inlantuire” si “formare” . Invatand o noua arie la un instrument musical se face adesea prin inlantuire: mai intai se invata cateva parti de deschidere; odata ce este facut s-a facut, eleveul trece la urmatoare etapa , care este apoi etasata primei. Procesul continua pana cand intreaga arie a fost alcatuita din parti mai mici.

In opozitie procesul de invatare al saltului inalt este adesea facut prin formare: incepand cu stabilirea barnei jos, elevul poate folosii o actiune destul de dura pentru a trece de ea. Tehnica este perfectionata treptat , inaltimea poate creste progresiv, tot acest timp lucrand la o manevra completa.

Nu se poate spune ca fiecare dintre aceste sarcini trebuiesc invatate in acel mod. Un musician implinit ar putea sa inceapa vizualizarea unei piese noi de la inceput pana la sfarsit. Apoi prin procesul de formarea, frazarea si interpretarea sunt perfectionate treptat.

Pe de alta parte un saritor ar putea incepe lucrand la avant ajungand la parcurgerea lungimii si cronometrand corect chiar fara sa efectueze saritura. Timpul ar putea fi petrecut apoi practicand aterizarea dar fara a bate in loc. In final , toate elementele sunt combinate intr-o saritura completa.

In principal actiunile tehnice complexe sunt deseori predate prin inlantuire , in timp ce acelea are implica tipare de miscari mai simple sunt adesea dezvoltate prin formare. De asemenea actiunile care apar dificile sau care intimideaza sunt adesea mai bine asimilate prin inlantuire de aceea eleveii castiga treptat incredere cu partile componente inainte de a incerca intregul. Ambele procese pot fi comparate avand un mosaic sau o sculptura .

Mozaicul este format din multe piese mici care sunt combinate pentru a alcatui intregul; in comparative , forma finala a sculpturii iese la iveala treptat intr-un singur loc de material. Se merita a se nota ca prin inlantuire , eleveii pot pierde observarea intelesului si scopul a ceea ce se preda. Ei pot pierde mult timp practicand elemente care pentru ei, nu au prea mult sens . Numai cand sunt combinate, atunci scopul activitatii devine clar.

Din acest motiv, este preferabil sa se inceapa cu partea cea mai semnificativa si cu inteles a actiunii si lucreaza la alte parti mai tarziu.

De exemplu , considera predatul o schimbare in paralel care au un cronometru , o stabilire a limitelor si o revenire. Pe cont propriu , o verificare a saltului inapoi are o folosire mult mai aparenta decat pole-pant, din moment ce poate fi folosit sa ajute controlul vitezei si al liniei. Este totusi mai bine sa predea elementele in acea ordine.

In mod egal , sfarsitul unei intoarceri este mult mai folositor de unul singur decat inceputul- il poate folosi pentru a incetinii sau a oprii. De aceea metoda amatorului (vezi cap. 1c) incepe cu ultima parte- o balansare spre varf de la o traversa mai putin adanca si treptat functioneaza la fel pana la initierea intoarcerii.