Cuprins
- 1.Introducere 4
- 2. Aparatul de dializă.Componență 5
- 3.Riscuri pentru pacienții dializați 7
- 3.1.Riscuri legate de calitatea apei 7
- 3.2.Riscuri legate de funcționarea aparatului de dializă 8
- 3.3.Riscuri provenite din diagnostic și/sau tratament 10
- 4.Metoda propusă 10
- Avantajele metodei propuse sunt: 12
- Dezavantajele metodei propuse se pot menționa 12
- Bibliografie 13
Extras din referat
1.Introducere
Prin multiplele sale funcții rinichiul este un organ vital al organismului uman. Acest lucru impune ca în cazul unei insuficiențe sau disfuncționalități a sistemului renal să existe posibilitatea suplinirii funcțiilor rinichilor.
Procesul extrarenal în urma căruia se corectează tulburările metabolice, hidrice și electrolitice ce caracterizează insuficiența renală acută sau cronică (apărute ca urmare a instalării uremiei), adică se realizează suplinirea funcțiilor rinichilor afectați, se numește proces de dializă, aceasta fiind singura posibilitate de menținere în viață a pacienților cu afecțiuni renale până la efectuarea transplantului renal.
Suplinirea principalelor funcții ale rinichilor pe parcursul procesului de dializă se bazează pe un schimb de substanțe între sângele pacientului și o soluție hidro-electrolitică numit lichid de dializă. Schimburile de substanță între sânge și lichidul de dializă se realizează extracorporal la nivelul unei membrane semipermeabile aflată în construcția elementului principal al rinichiului artificial numit cartuș filtrant (dializor).
Membranele semipermeabile din construcția cartușelor filtrante trebuie să permită schimbul de substanțe între sânge și lichidul de dializă, adică să permită trecerea substanțelor toxice din sânge (uree, creatinină, acid uric) în lichidul de dializă respectiv să permită trecerea unor substanțe medicamentoase (glucoză, substanțe anticoagulante) din lichidul de dializă în sânge.
Dializa este un tratament medical aplicat în cazul deficiențelor renale (îmbolnăviri ale glomerulelor) sau în cazul leziunilor arteriale renale. Ea constă în epurarea sângelui de substanțele toxice (uree, acid uric, creatinină), acumulate pe parcursul procesului metabolic.Procesul de dializă (suplinirea funcțiilor rinichilor) se desfășoară pe parcursul unor ședințe de dializă (de la patru la cinci ore, de regulă de trei ori pe săptămână), utilizând o aparatură specializată (aparat de dializă), epurarea sanguină realizându-se în afara corpului uman (în dializorul conectat la circuitul extracorporal). Pentru a facilita racordul pacientului la aparat, este necesară o intervenție chirurgicală asupra pacientului (realizarea abordului vascular).
Suplinirea funcțiilor rinichilor este realizată printr-un schimb de substanțe, între sângele destinat epurării și un lichid hidroelectrolitic (cu o compoziție asemănătoare a lichidului extracelular normal), numit lichid de dializă. Schimburile de substanțe între sânge și lichidul de dializă se realizează la nivelul unei membrane semipermeabile, transfer de substanță cauzat de diferența de concentrație și de presiune pe cele două fețe ale membranei. Membrana poate fi artificială, caz în care ea este încorporată într-un dializor (cartuș filtrant), sau naturală (cazul dializei peritoneale). Sensul de circulație a lichidului de dializă este opus vehiculării sângelui (curgere în contracurent), prin acest mod realizându-se o creștere a eficacității transferului de substanțe între cele două lichide. Suplinirea funcțiilor rinichilor afectați se realizează pe cale artificială pe parcursul unui proces numit proces de dializă utilizând o aparatură adecvată acestui scop (aparat de dializă).
2. Aparatul de dializă.Componență
Pentru o dializă adecvată (eficientă din punct de vedere al procesului de epurare și lipsită de riscuri/evenimente nedorite pentru pacient) aparatul de dializă trebuie să monitorizeze parametrii tehnici în timpul dializei și să asigure următoarele funcții:
- asigurarea vehiculării extracorporale a sângelui;
- prepararea și vehicularea lichidului de dializă.
Pentru a asigura o funcționare bună a aparatului de dializă (pentru siguranța pacientului), acesta mai trebuie să dispună și de următoarele funcțiuni:
- controlul parametrilor fluidelor vehiculate în timpul dializei;
- supravegherea permanentă a pacientului (prin controlul parametrilor dializei, declanșarea alarmelor și blocarea imediată a procesului de dializă în cazul unor probleme);
- controlul și reglarea ultrafiltrării;
- asigurarea dezinfecției, respectiv spălarea circuitelor după terminarea unei ședințe de dializă.
Bibliografie
1. https://www.scribd.com/doc/181361108/Aparat-de-dializa-doc
2. Dr.ing. IANOSI Endre, Cercetari privind asigurarea calitaii in procesul de dializa, Revista de Politica Stiintei si Scientometrie - Numar Special 2005 - ISSN- 1582-1218
3. http://www.eva.ro/sanatate/nefrologie/rinichiul-artificial-implantabil-la-un-pas-de-realizare-articol-32276.html
4. https://www.nephrocare.ro/pacienti/rinichiul-si-boala-cronica-de-rinichi/optiuni-de-tratament/dializa.html
5. https://doc.ro/sanatate/insuficienta-renala-cauze-simptome-si-tratament
Preview document
Conținut arhivă zip
- Metode de imbunatatire a unui aparat medical.docx