Plagiatul

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Electronică
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 3 în total
Cuvinte : 967
Mărime: 23.68KB (arhivat)
Publicat de: Silviu Enescu
Puncte necesare: 4

Extras din referat

La origine cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagarius “ al cărui sens inițial era de răpitor, seducător‘ sau tâlhar. Acest cuvânt ulterior se regăsește și în limba engleză sub forma „plagiary”, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia .

Nu există o definiție standard a plagiatului dar comisia de etică a Universității din București a stabilit următoarea definiție, adoptată de Senatul Universității: Plagiatul este activitatea prin care cineva își însușește prin copiere, parafrazare sau rezumare o idee, concepție, expresie, text, schemă, partitură etc., publicate sau nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o drept a sa, fără a menționa explicit sursa la care a apelat. Toate încercările de definire ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.

Prezentate ca drept creație proprie a ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau a unor texte care au fost preluate din orice sursa reprezintă un act complet imoral. Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane sau organizații, inclusiv o comunitate de contributorii - precum Wikipedia. Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim, sau sub numele real), preluarea creației acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat.

Conform celor menționate în legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare : “Plagiatul - expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Legislația actuală precum și comunitatea academică reglementează și sancționează, noțiunea de plagiat. Studenți sunt tentați să plagieze fără a lua în considerație că trebuie să acorde credit muncii intelectuale efectuate de alții.

De ce este rău plagiatul? Pe lângă faptul că e un delict moral grav, plagiatul presupune costuri sociale evitabile, între care salariile plătite unor oameni a căror calificare e obținută fraudulos. Plagiatorii pot ocupa pe nedrept locul altor persoane care și-au obținut calificarea corect. Publicul plătește sume mari sub formă de taxe și impozite spre a acoperi cheltuielile pentru găsirea și pedepsirea plagiatorilor. Cei mai periclitați sunt posesorii drepturilor de proprietate intelectuală atunci când plagiatul e folosit ca instrument prin care se aduce atingere drepturilor patrimoniale ale autorilor, editurilor, revistelor științifice. Prin descoperirea acestei practici, imaginea universității și a oricărei alte organizații se deteriorează, prestigiul ei coborând periculos de mult. Dar costurile sociale nu se reduc doar la costuri financiare, căci mai sunt și costurile de timp în descoperirea plagiatului și a autorului originar, costul de încredere (pe care îl suportă întreaga comunitate academică unde a fost dovedit plagiatul), costul de tranzacție etc. Cunoașterea faptului că un coleg sau profesor a plagiat descurajează efortul celorlalți de a munci cinstit. Prin implicațiile sale multiple, plagiatul e considerat una dintre conduitele imorale cele mai grave din viața universitară și este sau ar trebui pedepsit ca atare.

Preview document

Plagiatul - Pagina 1
Plagiatul - Pagina 2
Plagiatul - Pagina 3

Conținut arhivă zip

  • Plagiatul.docx

Alții au mai descărcat și

Monitorul

O clasificare sumara a monitoarelor ar putea fi dupa unul din criteriile : a) dupa culorile de afisare -monitoare monocrome (afiseaza doar doua...

Stabilizator de Tensiune

3. Functionarea În general, pentru realizarea stabilizatoarelor de tensiune se folosesc proprietatile diodelor. Cel mai simplu tip de...

Te-ar putea interesa și

Drept de Autor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE §1. Cadrul legistlativ și instituțional. Denumirea creații intelectuale artistice delimitează generic toate...

Serviciu web pentru identificarea lucrărilor plagiate

1. Capitolul 1 - Introducere A plagia înseamnă a folosi sau a copia parțial ideile altcuiva fără a cita autorul original, sau conform [6], „a lua,...

Cum se Face o Teză de Licență

INTRODUCERE 1. Cândva, universitatea era o universitate de elită. Se orientau spre ea numai fiii de licenţiaţi. Cu rare excepţii, cine studia avea...

Criza de imagine

Introducere În urma lucrării de licență pe care o susțin am ales să vorbesc despre criza ca realitate socială, aceasta fiind definită în...

Plagiatul și integritatea academică

Introducere Etica este un sistem de norme, metode, proceduri sau perspective care ajută în luarea deciziilor legate de acțiuni și în analiza unor...

Plagiat versus copyright

Introducere În zilele noastre, din cauza comodității, a lipsei de interes și multitudinea de informații aflate pe internet, autenticitatea și...

Plagiatul - etica cercetării științifice

Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin...

Problema plagiatului în mediul academic românesc - Cazul Olivian Mastacan

Tema plagiatului a reușit, în cea de-a doua decadă a secolului XXI, să acapareze mediul jurnalistic românesc, deservind totodată și ca armă în...

Ai nevoie de altceva?