Plagiatul

La origine cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagarius “ al cărui sens inițial era de răpitor, seducător‘ sau tâlhar. Acest cuvânt ulterior se regăsește și în limba engleză sub forma „plagiary”, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia .

Nu există o definiție standard a plagiatului dar comisia de etică a Universității din București a stabilit următoarea definiție, adoptată de Senatul Universității: Plagiatul este activitatea prin care cineva își însușește prin copiere, parafrazare sau rezumare o idee, concepție, expresie, text, schemă, partitură etc., publicate sau nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o drept a sa, fără a menționa explicit sursa la care a apelat. Toate încercările de definire ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.

Prezentate ca drept creație proprie a ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau a unor texte care au fost preluate din orice sursa reprezintă un act complet imoral. Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate include mai multe persoane sau organizații, inclusiv o comunitate de contributorii - precum Wikipedia. Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim, sau sub numele real), preluarea creației acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat.

Conform celor menționate în legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare : “Plagiatul - expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Legislația actuală precum și comunitatea academică reglementează și sancționează, noțiunea de plagiat. Studenți sunt tentați să plagieze fără a lua în considerație că trebuie să acorde credit muncii intelectuale efectuate de alții.

De ce este rău plagiatul? Pe lângă faptul că e un delict moral grav, plagiatul presupune costuri sociale evitabile, între care salariile plătite unor oameni a căror calificare e obținută fraudulos. Plagiatorii pot ocupa pe nedrept locul altor persoane care și-au obținut calificarea corect. Publicul plătește sume mari sub formă de taxe și impozite spre a acoperi cheltuielile pentru găsirea și pedepsirea plagiatorilor. Cei mai periclitați sunt posesorii drepturilor de proprietate intelectuală atunci când plagiatul e folosit ca instrument prin care se aduce atingere drepturilor patrimoniale ale autorilor, editurilor, revistelor științifice. Prin descoperirea acestei practici, imaginea universității și a oricărei alte organizații se deteriorează, prestigiul ei coborând periculos de mult. Dar costurile sociale nu se reduc doar la costuri financiare, căci mai sunt și costurile de timp în descoperirea plagiatului și a autorului originar, costul de încredere (pe care îl suportă întreaga comunitate academică unde a fost dovedit plagiatul), costul de tranzacție etc. Cunoașterea faptului că un coleg sau profesor a plagiat descurajează efortul celorlalți de a munci cinstit. Prin implicațiile sale multiple, plagiatul e considerat una dintre conduitele imorale cele mai grave din viața universitară și este sau ar trebui pedepsit ca atare.