Despre filosofie

Încercarea de a stabili ab initio ce este filosofia este dificilă dar de neocolit, întrucît orice introducere în studiul filosofiei implică stabilirea atît a originii, cît şi a identităţii ei. Este firesc să ne apropiem cu sfială de o formă a culturii considerată “cel mai preţios bun ce le-a fost dat muritorilor de către zei “ (Platon) şi “floarea ei cea mai aleasă” (Hegel).

Specificul filosofiei

Apariţia filosofiei în Grecia, odată cu Şcoala din Milet (Thales, Anaximandros şi Anaximenes), a marcat naşterea gîndirii naturalist-ştiinţifice, eliberarea acesteia de mit.

Gînditorii milesieni inventează un nou mod de reflecţie asupra naturii, făcînd-o obiect al unei cercetări sistematice, al unei historia şi prezentînd o descriere de ansamblu al acesteia, o theoria. Această theoria este raţională, deoarece încearcă să explice lumea, omul şi cetatea nu printr-o luptă între elementele supranaturale, ci printr-o luptă între realităţi fizice şi prin predominarea uneia asupra celorlalte.

Dacă pentru gîndirea mitică experienţa cotidiană capătă un înţeles limpede prin raportare la faptele exemplare săvîrşite la origini de către zei, pentru milesieni, polii comparaţiei se inversează, adică evenimentele primordiale, forţele care au dat naştere cosmosului sunt concepute după modelul unor fapte ce pot fi observate în prezent şi sunt explicate în chip asemănător.

După tradiţia greacă, Pythagoras a fost cel dintîi care a întrebuinţat termenul de filosofie şi s-a numit el însuşi filosof (philosophos), “iubitor de înţelepciune”, deoarece era convins că sophia (înţelepciunea) era un atribut divin, şi nu omenesc. Deşi aceeaşi tradiţie consemnează că filosofia se numea mai întîi înţelepciune şi cel care o profesa era numit înţelept, pentru a arăta că a ajuns la cel mai înalt grad de perfecţiune sufletească, totuşi filosoful era doar “iubitor de înţelepciune”. Cuvîntul philosophia presupune, noţiunea de sophia, care desemna în limba greacă priceperea practică, activitatea poetică, iscusinţa cu care ştim să ne purtăm cu semenii, precum şi cunoştinţele şi activitatea din domenii diverse (matematici, astronomie, medicină).

Într-un cuvînt, filosofie înseamnă la început orice interes pentru cunoaştere şi pricepere ce depăşeşte practica nemijlocită a vieţii. Astfel, în caracterizarea termenului sophia se ezită între noţiunea de cunoaştere atotcuprinzătoare şi cea de conduită potrivită a adevărului – ideal de viaţă, sophos este acela care cunoaşte multe lucruri, a văzut multe, are o cultură enciclopedică şi se comportă conform adevărului.

Primii filosofi, numiţi şi cosmologi, nu povestesc istorii, ci reprezintă cosmosul, devenirea şi transformnarea ca stăpînite şi determinate de acele elemente permanente pe care se sprijină lucrurile din care este alcătuit Universul, elemente căutate dincolo de fluxul aparent al fenomenelor. Aplecîndu-se asupra Universului, ei s-au confruntat cu o situaţie dificilă: este de domeniul evidenţei că există doar lucruri care se nasc şi pier, o succesiune nesfîrşită a regenerării şi distrugerii. Dacă ceva se naşte din altceva şi produce la rîndul să altceva, este posibil să existe o legătură secretă, o unitate anume care scapă simple observaţii, dar la care se ajunge numai plecînd de la observaţie.

Filosofia propune întrebări, demersuri metodologice, viziuni teoretice şi criteriul de discernămînt valoric care deschid perspective unei abordări integratoare a lumii şi a condiţiei umane.