Filosofia în Evul Mediu

În perioada contemporana, incursiunile oamenilor de stiinta în filosofie au devenit o

trasatura consolidata a interdisciplinaritatii si interferentelor culturale. Este unanim recunoscut

faptul ca savantul nu se poate dezinteresa de impactul teoriilor si operatiilor experimentale

asupra individului uman si societatii în ansamblu, de investigarea naturii si valorii

cunoasterii stiintifice, a finalitatii aplicarii în productie si generalizarii în viata cotidiana (în

forma bunurilor de consum) a roadelor activitatii sale curente. Un cercetator de vârf fara o

vasta cultura generala si o atitudine cristalizata fata de problemele existentei umane este, cel

putin de la Einstein încoace, de neconceput. Vechiu dicton newtonian “nu inventez ipoteze” a

devenit de mult timp încoace caduc, în timp ce ideile filosofice intra în lumea savantilor pe

usa din fata. Stiinta însasi înceteaza – dincolo de aspectele “esoterice”, de stricta specialitate –

a mai fi un “capitol în sine”; ea devine tot mai mult o realitate sociala, o caracteristica

fundamentala a societatii contemporane. Numerosi oameni de stiinta sunt preocupati de dilemele acute ale timpului pe care îl traim, transformându-se în valorosi pledanti pentru solutionarea lor, oferind idei originale,valoroase în acest sens. Ei pot fi adesea surprinsi în ipostaza interviului pe teme de cultura,arta, politica, economie, drepturile omului etc., puternic integrati în viata sociala si constienti de importanta tuturor acestor determinatii ale fiintei umane.

M Draganescu ganditorul roman face parte dintr-o generatie de oameni de stiinta sensibila la

problemele filosofice, dar care, în principiu, nu pleaca de la vreun punct de vedere prestabilit

sau de la o orientare filosofica consacrata.“Filosofia româneasca a cunoscut, în plan ontologic, de la Vasile Conta si pâna în contemporaneitate, o împlinire si afirmare continue în cadrul spiritualitatii nationale si universale. Avem în vedere si Teoria ondulatiunii universale propusa de Vasile Conta, si Personalismul energetic promovat de C. Radulescu-Motru, si modelul lui Lucian

Blaga întemeiat pe categoria de stil, sustinut admirabil prin Trilogia culturii, Trilogia valorilor,

Trilogia cunoasterii, si modelul lui Constantin Noica prin care urmareste “gândul devenirii

întru fiinta” ce se desprinde, în egala masura, “din istoria filosofiei” ca si din încercarea de a

reface “stiinta fiintei, ontologia”. Ei au urmarit fie unitatea “dintre natura, societate si

gândire” (Vasile Conta), fie unitatea “persoanei cu lumea materiala” (C. Radulescu-Motru),

fie sa dezvaluie prin cunoastere “unitatea lumii” (Lucian Blaga), fie sa semnifice “direct sau

indirect” tot ce este “personalitate reala ori ideala” (Constantin Noica).

Complexitatea filosofiei structural-fenomenologice, a modelului ontologic ortofizic, a

prilejuit, nu rareori, exprimarea unor puncte de vedere diferite în aprecierea acestuia, aflate pe

anumite laturi ale lor chiar în opozitie. Spre exemplu, în cadrul unui interviu care ar putea fi

considerat reprezentativ în acest sens.

În secolul nostru n-a existat numai pozitivismul logic (care, judecând corect, n-a fost nici el un “bloc-monolit”), ci si filosofia analitica, curentele holiste, relativiste, “noua filosofie a stiintei”, rationalismul critic, neorationalismul dialectic, epistemologia genetica, structuralismul, hermeneutica filosofica s.a., care au dat replici severe ideilor pozitivismului, cu toate ca, în anumite situatii, au pornit chiar de la acestea. Termenul de “metapozitivist” nici nu are o întemeiere suficienta în literatura de specialitate. Dezavantajul demersurilor respective este acela ca, în pofida bunelor lor intentii, dimensiunile reduse nu le-au permis sa ia în considerare substantial caractersisticile întregului acestui model ontologic si filosofic, prezentate aproape invariabil la modul schematic, “telegrafic”, din motive de economie a textului. Astfel încât, la finele anului 1989, unul din recenzentii lucrarilor filosofice ale lui Mihai Draganescu remarca lipsa unor “interventii clarificatoare”, dezbateri, atitudini critice. Orice regula îsi are, însa, exceptiile ei. Si aici exceptia s-a numit Constantin Noica. Într-un articol din 1986 O opera ce s-ar putea înscrie în veac , reprezentând varianta usor modificata a referatului din 1984 pledând în favoarea publicarii Ortofizicii.