Filosofia și arta

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Filosofie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 2466
Mărime: 20.45KB (arhivat)
Publicat de: Alexia P.
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Cirtog Elena

Extras din referat

Estetica este o disciplină filosofică și, prin urmare, ceea ce spunem despre filozofie în genere, trebuie să predicăm și despre estetică. Aceasta a apărut din nevoia de a înțelege și explica aspectul creator al gândirii și acțiunii umane care instituie valori obiectivate în opere de artă. Pentru estetică, gândirea și activitatea umană produc mai mult decât putem înțelege, fapt ce explică multiplele dezacorduri de opinie privind corelația dintre ceea ce facem și ceea ce gândim, știm și cunoaștem despre aceste fapte producătoare de nou.

Gândirea filosofică este, din acest punct de vedere, un instrument care produce echilibru existențial și sens al vieții, neavând funcții practice, de intervenție în lume, precum celelalte forme de cunoaștere.

Filosofia artei cercetează faptul de a fi al operei de artă (sinteză a obiectului artistic și a obiectului estetic) și unitatea de înțeles a acesteia prin raportare la lucrările individuale de artă, în vreme ce filosofia trăirii estetice cercetează faptul de a fi al actelor estetice ale minții care produc metamorfoza stranie a obiectelor „fizice”, tangibile, în obiecte de valoare și unitatea acestora prin raportare la stările emoționale concrete generate de întâlnirea cu „frumosul”, respectiv cu modul emoțional în care noi ne raportăm la obiectele lumii. În cele ce urmează ne vom concentra analitic pe descifrarea naturii și structurii filosofiei artei, ca domeniu distinct de analiză a esteticii filosofice.

Filosofia artei trebuie văzută ca o ontologie a operei de artă. Pentru a înțelege acest statut al filosofiei artei trebuie să facem o incursiune, fie și sumară, în istoria gândirii filosofice europene pentru a decela acele elemente care configurează, într-un mod particular, tipul de cercetări filosofice care se identifică, încă de la Platon și Aristotel încoace, cu ontologia.

Filosofia artei studiază „ideea de artă”, ceea ce e universal în modul în care noi gândim arta ca domeniu autonom al culturii, dar și ca sinteză mentală a tuturor lucrărilor de artă.

Punctul exact din istoria omenirii în care omul a simțit nevoia să-și pună întrebări privitoare la artă, la rolul acesteia în societate și la statutul artistului nu poate fi definit cu precizie, însă în ceea ce privește cultura europeană, putem fixa acest punct în perioada Greciei presocratice (sec. VI-V î.Hr.). Chiar dacă s-au conservat manuscrise mai vechi care conțin gânduri sporadice despre artă în genere - Iliada și Odiseea. Odată cu epoca filosofiei grecești putem vorbi despre niște „teorii” ale artei în spațiul european.

În mentalitatea grecilor religia, știința, arta și filosofia erau percepute ca fațete complementare ce alcătuiesc întregul reprezentărilor omenești despre lume, o lume dominată de ordine, armonie și frumusețe. De aceea, nu este întâmplător că unul dintre sensurile cele mai vechi ale cuvântului grecesc kosmos este acela de „podoabă” purtată de femei pentru a părea mai frumoase. Încă din cele mai vechi poeme grecești, Iliada și Odiseea, kosmos a avut aceste două sensuri principale în care putem întrezări o distincție esențială pentru lumea grecească - aceea dintre aparență și esență. Pentru greci, cosmosul era, în primul rând, locul în care esența și aparența se întâlneau într-o unitate armonioasă.

Primii filosofi greci, cei dinaintea lui Socrate, Platon și Aristotel sunt gânditori în scrierile cărora raționalitatea este unificată cu mitologia și teoria se împletește cu gândirea magică. Dar, într-o astfel de împletire, primul plan este adesea ocupat de elementul arhaic-religios, în mod corect începuturile filosofiei artei în mințile primilor oameni care au încercat să „teoretizeze” reflecția despre frumos.

Platon extinde această idee și asupra filosofiei artei și a esteticii. Erosul, iubirea gândită ca daimon, este cea care se face responsabilă pentru emoția estetică. Muzele sunt cele ce se fac responsabile pentru creația artistică. Omul însă, artistul, rămâne responsabil pe plan social pentru operele sale. Așadar, daimonicul are rolul de a prezenta ideile în fața instanței rațiunii, ca în mitul din Phaidros, iar omul este chemat să discearnă, adică să despartă, ideile „benefice” de cele „dăunătoare”.

Atunci când Platon vorbește despre problema scrierii, vorbește totodată și despre pictură sau despre desen, lucru ce poate fi văzut cu ușurință la nivelul textului original. Așadar, mitul lui Teuth are implicații directe în domeniul artelor vizuale în genere prin faptul că pune în discuție problema legăturii dintre artă și operă.

Preview document

Filosofia și arta - Pagina 1
Filosofia și arta - Pagina 2
Filosofia și arta - Pagina 3
Filosofia și arta - Pagina 4
Filosofia și arta - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Filosofia si arta.docx

Alții au mai descărcat și

Existența creștină autentică și formele sale decăzute

Ceea ce mi-am propus să arăt în această lucrare este ceea ce înseamnă creştinismul în virtutea unei existenţe autentice care se delimitează de...

Dincolo de Angoasă

Continua redescoperire a subiectivităţii umane, ca realitate profundă a eului fiecărei fiinţe în termenii libertăţii de învăţare, devine premisa...

Dimensiunea Estetică a Magiei

INTRODUCERE Fiecare timp, fiecare eră îşi are magia ei.Discutând despre magie şi căutându-i manifestările în toată istoria lumii, observăm că ea...

Estetica Ambientală

Estetica ambientală Estetica amenajărilor interioare Camerele au tot felul de dimensiuni, in functie de ce anumea gandea arhitectul atunci cand...

Critica Facultății de Judecare

“Critica facultăţii de judecare” , această creaţie aparţine marelui filosof modern Immanuel Kant Lucrarea dată este creată din două părţi , în...

Aforisme și Scrisori - Friedrich Nietzsche

Scrisoriile lui Friedrich Nietzche au fost publicate pentru prima dată în 1902-1909. Ecoul lor a rămas restrâns multă vreme deoarece Nietzche în...

Arthur Danto

Inchipuiti-va un apartament din Tokyo, in care panourile din hirtie de orez ce delimiteaza una dintre camere sint murdarite de funinginea din...

Estetică științifică

Mediul tehnic este în egală măsură un mediu intelectual, spiritual şi material. Acest mediu inteligent se constituie din ansamblul structurilor...

Te-ar putea interesa și

Estetica Relațională

Cuvânt-înainte De unde provin neînţelegerile care înconjoară arta anilor nouăzeci dacă nu dintr-o carenţă a discursului teoretic? Criticilor şi...

Estetică în viziunea lui Platon

INTRODUCERE Estetica a fost definita in mod traditional ca studiu al frumosului. Studierea esteticii se desfasoara in mai multe directii,...

Sensuri Originare ale Filosofiei

Inca din momentul auroral al aparitiei filosofiei, filosoful s-a vazut nevoit,din modestie sau din obligatie, sa imparta intelepciunea cu altii....

Trăsături Esențiale ale Artei și Filosofiei

TRASATURI ESENTIALE ALE ARTEI SI FILOSOFIEI Faptul ca între filosofie si arta exista o strânsa legatura este de netagaduit, iar acest lucru nu se...

Filosofia Culturii și Teoria Valorii

Dintre marii critici romani, cel mai preocupat de problema valorilor a fost Tudor Vianu, care a sustinut, in 1922, la Universitatea din Tübingen...

Filosofie

I. Specificul si rosturile filosofiei "În timp ce în stiinta e vorba despre lucruri chiar atunci când se vorbeste despre om (omul adica e privit...

Filosofie

CAPITOLUL I OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA FILOSOFIEI 1. SENSURILE CONCEPTULUI DE FILOSOFIE 1.1. Consideraţii preliminare Prin filosofie o cultură...

Filosofie Românească

Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al...

Ai nevoie de altceva?