Immanuel Kant

Immanuel Kant s-a nascut la Koenigsberg in 1724 si a murit in acelasi oras,in 1804.Biografia

lui Kant nu cuprinde multe date,caci n-a fost viata mai monotona ca aceea a marelui filozof german.Toate ocupatiile sale zilnice le incepea si le sfarsea la date fixe.O singura data s-a abatut de la aceasta regula de viata.Aceasta a fost dupa 1762,adica dupa aparitia romanelor lui Rousseau,si mai ales a romanului „Emile”.Atunci Kant a fost asa de subjugat de scrierile acestuia incat citirea lor i-a tulburat si obisnuitele sale plimbari zilnice.Biografia lui cuprinde numai istoria vastei sale activitati intelectuale,care i-a facut renumele de mare filosof,de care se bucura toata lumea.

Cu toate ca a fost o fire singuratica,filosoful a fost profund influentat de mama sa,crescuta in credinta evlavioasa a orientarii pietiste,orientare ce,in calitate de ultim ecou al misticii germane,a cautat esenta religioasa in interiorizare si manifestare a credintei.

Kant a frecventat „Collegium Fridericianum” ,unde a primit o educatie moral-religioasa pe care filosoful a trebuit sa o indure si care i-a dat spiritului sau acea seriozitate pura,acea forta uriasa a autodeterminarii,care i-a conferit caracterul antic al personalitatilor simple si nobile.Invatat de mic sa caute adevarata fericire in interior ,Kant nu si-a pierdut modestia nici chiar pe culmile succesului si nu a pretuit niciodata lucrurile exterioare.

Filosoful a primit indemnuri vii si complexe la universitatea din orasul sau natal la care s-a inscris pentru a studia teologia.Prima opera a filosofului este „Ganduri asupra adevaratei pretuiri a fortelor vitale”.Filosoful este autorul a numeroase opere,dar cartea fundamentala a filosofiei germane,”Critica ratiunii pure”a aparut in 1781.

Kant foloseste numeroase puncte de vedere pe care le utilizeaza in tratarea diverselor probleme particulare si se straduieste sa le puna intr-o relatie potrivita una fata de alta.In ceea ce priveste filosofia religioasa a lui Kant,se poate afirma ca este cunoscuta influenta considerabila pe care a avut-o asupra filosofiei secolului al XXI-lea,”Critica ratiunii pure”.Dar,de asemenea,se poate spune ca aceasta a fost singura primita din cartile lui Kant,si inca in chip fragmentar.Unii se opreau la dialectica si considerau ca autorul voise doar sa darame orice metafizica,altii ramaneau la la „Estetica”,unde li se parea ca gasesc un sistem metafizic,un idealism transcedental,altii,in sfarsit,oprindu-se la „Analitica,”vedeau numai in aceasta carte o teorie a experientei.Si toti acestia care lasau deoparte ce era mai de seama in aceasta opera considerabila,nu bagau de seama ca aceasta „Critica”,chiar pentru Kant e un exercitiu preliminar,un „propedeutic” la sistemul Ratiunii pure si ca-si pune in gand numai „sa curete si sa intareasca terenul,spre a putea ridica edificiul maiestuos al moralei”.

„Religia in limitele ratiunii” este considerata a fi „concluzia”( Kauno Fischer) intregii gandiri kantiene si este strans legata de „Critica ratiunii practice”,la fel cum aceasta din urma este strans legata de „Critica ratiunii pure”.Kant a fost acuzat ca si-a pus filosofia in slujba Bisericii si a superstitiei religioase si i-a fost reprosat cu Goethe „ca s-a lasat momit de popi carora le saruta marginea sutanei”.

Kant a fost mereu constient de acordul necesar intre credintele religioase si adevarurile ratiunii,de armonia absoluta intre adevarata filosofie si crestinismul esential.Existenta lui Dumnezeu,nemurirea sufletului si libertatea,aceste trei temelii ale religiei,au fost intotdeauna in convingerea sa si el spuse intotdeauna ca ratiunea trebuie neaparat sa duca la aceste teze si sa le dovedeasca valoarea.Cele mai importante din aceste cercetari i se pareau a fi la inceput,acelea care au ca obiect pe Dumnezeu,caci odata demonstrata existenta lui Dumnezeu,necesitatea vietii morale si nemurirea sufletului urmau calea consecintei.In primele sale lucrari,Kant credea ca stiinta dovedeste existenta lui Dumnezeu,prin contemplarea lucrurilor,insesi toriile lui Democrit,ale lui Epicur si Lucretiu,cu care se inrudeste explicarea sa despre lume,nu conduc in mod necesar la negatia lui Dumnezeu,deoarece chiar in haos,natura nu lucreaza decat in mod regulat.

Religia,deci,nu are cu nimic a se teme din partea stiintei si e compatibila cu toate ipotezele.Kant recunoaste totusi slabiciunea inerenta a argumentului teologic,bun cel mult sa demonstreze existenta unui demiurg,fiindca nimic nu ne indreptateste sa acordam autorului lumii o perfectiune absoluta pe care opera creata nu o arata deloc.

Deci,cu ajutorul stiintei nu putem sa demonstram existenta lui Dumnezeu si ar trebui sa ne multumim cu a cunoaste existenta lui Dumnezeu prin dovezi filosofice lipsite,ce-i drept,de evidenta matematica,dar suficient de convingatoare.

Intrucat existenta lui Dumnezeu,nemurirea ,libertatea nu puteau fi dovedite speculativ,Kant nu cade in scepticism,iar in opera „Visele unui vizionar”,el intrevede metoda noua si ne arata pe scurt ceea ce operele lui ulterioare vor avea ca scop sa expuna amanuntit.Ratiune teoretica si ratiune practica,lume sensibila si lume inteligibila,raporturile dintre fericire si virtute,toate se afla in aceste pagini.Toate viata lui va fi inchinata stabilirii adevaratei metafizici si indreptatitei Ratiuni.Kant este intr-adevar un rationalist pentru care ratiunea este suficienta,intrucat ratiunea este ,daca nu omul intreg ,dar partea lui cea mai de seama.

Daca am fi spirite pure am putea vedea prin intuitie substanata insasi a lucrurilor.Din nenorocire,in aceasta lume ,ratiunea noastra este prizoniera si trebuie sa tina seama de timp.Pentru a cunoaste ceea ce exista,ea trebuie sa intrebe simturile si sa organizeze raspunsurile lor,elementul reprezentativ al senzatiei alcatuieste materialul stiintei si ea nu poate cunoaste nimic decat pornind de la intuitie.Si cum intuitia noastra se margineste la lumea fenomenelor,intrcat colaboreaza cu ea,ratiunea omului nu va putea depasi limitele fenomenului.Nu va exista decat stiinta lumii fenomenale si in intrebuintare teoretica,pururea aservita datelor sensibile,ratiunea va trebui sa se abtina de la a afirma sau nega ceva din ceea ce scapa simturilor,cel mult are drepul de a se hazarda in ipoteze ,cand i se pare ca ii este de folos.Dar ratiunea nu are datoria numai de a privi ceea ce este,adevarata ei slujba e,dimpotriva sa ne slujeasca de calauza determinand ceea ce va trebui sa fie,mergand mai adanc,se va vedea ca insasi speculatia este conditionata de o nevoie practica.In aceasta noua actiune,nimic nu mai stanjeneste ratiunea care se poate incredinta propriilor ei forte si ridica pana la transcedent,a se intelege pe ea insasi,pentru a ajunge apoi pana la Creatorul ei,Fiinta perfecta care vede tot,care poate tot,care e prezent vesnic pretutindeni.Siguranta ei cu privire la aceasta Fiinta e tot atat de absoluta ca si cu privire la ea insasi.Desi de un alt ordin,ea egalizeazasi chiar depaseste siguranta la care ne ducea stiinta.Ea nu se poate insa comunica,intrucat fiecare trebuie s-o caute in sine insusi,in vreme ce constiinta se poate comunica prin ajutorul intuitiei.Dar convingerea subiectiva nu este convingere arbitrara si fiecare om poate ajunge aici daca cercetarea este facuta cu sinceritate.