Problema liberului arbitru ca fenomen al minții de ce acesta este o iluzie

⹂Experiența ne spune în mod clar că oamenii se cred liberi din simplu motiv că sunt conștienți de acțiunile lor și nu sunt conștienți de cauzele care determină aceste acțiuni."- Spinoza

Libertatea este asociată adesea cu simpla posibilitate de alegere a ceva în defavoarea a altceva sau gândul că s-ar fi putut altfel. Concepția populară a liberului arbitru se bazează pe două presupuneri: fiecare dintre noi ne-am putea comporta diferit față de modul în care am făcut-o în trecut și noi înșine suntem sursele conștiente ale majorității gândurilor și acțiunilor noastre din prezent. Reamintindu-ne totuși că libertatea de voință, dacă există, acționează ca fenomen al minții în lumea reală, adică asupra corpului care este determinat, făcând parte dintr-un sistem determinat închis cauzal, cum se poate, deci, ca liberul arbitru să aibă efect asupra lumii fizice dacă aceasta din urmă este în întregime determinată? Aceasta este problema pusă din perspectiva lui Descartes despre care John Searle este de părere că filosoful francez nu are niciun răspuns care să fie susținut rațional, prin argumente. El susține că Descartes consideră că omul e liber în măsura în care simte că este liber, însă simpla observație senzorială a prezenței liberului arbitru nu garantează existența acestuia. Având în vedere că fiecare eveniment care se petrece în lumea fizică este determinat de evenimente fizice anterioare, chiar dacă am putea demonstra că deținem voință liberă, aceasta nu ar putea influența cu nimic activitatea corpului uman, având în vedere că este determinat în întregime de stări anterioare în care s-a regăsit și de restul lumii fizice complet închisă cauzal.

În cartea lui John Searle, Mintea, este dezvoltată în capitolul al VIII-lea problema liberului arbitru, acolo autorul rezumă cele două perspective dominante. Prima este cea potrivit căreia fiecare eveniment ce are loc în lume are cauze antecedente suficiente, adică toate întâmplările ce preced un anumit eveniment au fost suficiente pentru a determina acel și doar acel eveniment, anulând posibilitatea ocurenței oricărui alt eveniment, altfel spus este necesară apariția evenimentului x dacă anumite întâmplări suficiente au avut loc. Această perspectivă se numește determinism. Pe de altă parte există și o perspectivă care din punctul meu de vedere nu este plauzibilă, aceea potrivit căreia omul are cu adevărat liber arbitru prin faptul că dispunem de capacitatea de a lua decizii și mai apoi de realiza acele obiective conforme deciziilor. Sentimentul existenței a mai multor opțiuni oferă impresia că avem libertate de decizie. John Searle descrie experiența alegerii ca un proces constituit din identificarea cauzelor deciziilor și a acțiunilor sub formă de motive și mai apoi luarea efectivă a deciziilor și îndeplinirea acțiunilor respective. Intervalul dintre cauzele evenimentului sub formă de motive pentru decizie și manifestarea reală a acesteia dă impresia unei alegeri reale iar asta constituie iluzia liberului arbitru. Doar pentru că exisă un proces pe care pare că îl controlăm, în cadrul căruia avem impresia luării unei decizii, asta nu garantează libertatea de voință în cadrul luării acelei decizii. Senzația că avem liber arbitru se bazează pe eșecul de a evalua corect situația în care nu știm ce întenționăm să facem până când intenția nu devine conștientă. Pentru a o înțelege problema pe care o ridică asumarea liberului arbitru ar trebui să ne dăm seama că nu suntem autorii propriilor gânduri și acțiuni în modul în care oamenii presupun de obicei.

John Searle propune câteva soluții, printre care compatibilismul, soluția optimă pentru cei care acceptă atât liberul arbitru cât și determinismul însă o soluție care nu rezolvă cu adevărat problema libertății de voință ci o altă problemă ridicată de aceasta, problema responsabilității morale. Potrivit compatibilismului, să afirmi că o acțiune este săvârșită în mod liber nu înseamnă să negi condițiile antecedente suficiente cauzal, ci să afirmi că aceasta are anumite tipuri de condiții cauzale. Din acest punct de vedere, o persoană este liberă atâta timp cât ea nu e constrânsă de nevoi interne sau de influențe externe care ar putea-o împiedica să acționeze în funcție de dorințele și intențiile sale actuale. Acțiunile libere nu sunt nedeterminate, ele sunt cauzate și nu forțate. Este necesar să se accepte faptul că, calitatea unei acțiuni de a fi liberă nu contrazice calitatea ei de a fi cauzată, însă din punctul meu de vedere mi se pare un compromis care anulează și nu rezolvă problema liberului arbitru. În ce măsură o acțiune cauzată este într-adevăr liberă? Dacă ea este cauzată înseamnă că s-a ajuns la ea în urma unor evenimente care nu puteau determina decât acea acțiune iar libertatea de voință nu are nicio contribuție în acest caz. O putem considera prezentă în măsura în care ea doar acceptă ceva deja hotărât cauzal din lumea fizică. Din acest punct de vedere compatibilismul nu mi se pare o soluție ideală pentru că nu rezolvă problema liberului arbitru ca fenomen al minții ci doar îl face compatibil cu determinismul. Sam Harris descrie neajunsul compatibilismului în cartea sa Liber arbitru. Având în vedere credința compatibiliștilor că dacă un om vrea să comită o crimă și acționează în consecință prentru a-și îndeplini dorința, acțiunile sale îi dovedesc libertatea voinței, în ce măsură se manifestă liberul arbitru în cazul în care există în același îndivid două dorințe opuse privind aceeași situatie, ca de exemplu te străduiești să economisești bani însă îți dorești un nou computer, iar una dintre aceste dorințe triumfă în mod inexplicabil? Unde e libertatea de a-ți dori ceva fără niciun fel de conflict interior? Unde e libertatea în satisfacția deplină față de propriile gânduri, intenții și față de acțiunile declanșate de ele când acestea sunt produsele unor evenimente anterioare, care au existat fără ca tu să ai vreun rol în producerea lor? Compatibilismul nu înseamnă nimic mai mult decât afirmarea următorului crez: o păpușă este liberă atâta timp cât își iubește firele de care este agățată.