Aplicabilitatea Metodei ZBB în Structurarea și Dimensionarea Cheltuielilor Publice

1. Caracterizare generala a metodei Z.B.B.

Dimensionarea judicioasă a cheltuielilor publice bugetare, ca expresie a preocupărilor de raţionalizare a acestora, se concretizează prin determinarea volumului lor, folosind diferite metode, dintre care unele sunt considerate clasice, iar altele moderne. Este de remarcat că, mai ales, aplicarea metodelor moderne vizează concomitent cuantificarea, atât a cheltuielilor, cât şi a veniturilor generate de reducerea aceluiaşi obiectiv, dar dimensionarea sumelor de alocat din bugetul public pentru finanţarea diferitelor acţiuni sub forme ale cheltuielilor publice ocupă o poziţie prioritară sub aspectul cerinţelor de raţionalizare

O altă modalitate de alcătuire a bugetelor este cea cu „bază zero” sau a „soldului zero”.

Semnalăm de la început că bugetul bază zero nu are nici o legătură cu teoria financiară a „trezoreriei bază zero” sau cu „zero defecte”.

Bugetul bază zero (BBZ – Budget Base Zero) presupune în primul rând, că toate cheltuielile aferente unei activităţi sunt zero şi vor rămâne la acest nivel până când managerii care răspund de elaborarea bugetelor vor justifica sumele alocate, vor ierarhiza bugetele în funcţie de importanţa lor şi vor identifica variantele mai mult sau mai puţin costisitoare. Conducerea firmei poate apoi selecta şi analiza proiectele de buget, alegându -le pe cele mai bune. Se afirmă că, în acest mod, alocarea resurselor este mult mai eficientă, dat fiind faptul că managerii trebuie să menţioneze :

- cât anume doresc;

- de ce anume doresc sumele respective;

- cum ar putea obţine altfel aceleaşi rezultate;

- ce importanţă acordă bugetului respectiv.

În acest sens, Petter A. Pyhrr , iniţiatorul bugetării pe bază zero (ZBB = Zero Base Budgeting) afirmă: „mai degrabă decât să se recurgă la actualizarea continuă a bugetului existent, se încearcă o reconsiderare în ansamblu a activităţilor, priorităţilor, cât şi a alocărilor de resurse noi şi mai bune pentru anul bugetar care începe.”

În alte lucrări de specialitate bugetul bază zero este definit ca fiind: „o procedură bugetară care reorganizează întreprinderea fără a ţine seamă de trecut, din acesta reţinându -se doar părţile cu adevărat utile”, iar devizele reun ite ale acestuia sunt: „Reducere în cauză” şi „Se pleacă de la zero”, căci trecutul nu este etalon

Metoda Bază bugetară zero (Z.B.B.) reprezintă o altă metodă modernă de dimensionare a cheltuielilor şi veniturilor de înscris în bugetul local, al cărei scop este de a preîntâmpina creşterea excesivă a cheltuielilor bugetare de la un an la altul. Metoda constă în a alege acea combinaţie de programe care minimizează costurile determinate de realizarea unui anumit obiectiv şi la un anumit nivel al resurselor posibil de obţinut. Programarea bugetară prezintă, în acest caz, elemente comune cu planul de afaceri al unei întreprinderi private care-şi propune producerea unor output-uri date, cu costuri minime, în condiţiile maximizării profitului.

Elaborarea bugetului după metoda Z.B.B. presupune justificarea programelor alternative bazate pe costuri diferite, inclusiv o bază zero, sau cel mai scăzut nivel de cost la care poate fi realizat obiectivul propus. Forul legislativ reexaminează bugetul, în mod sistematic, la intervale regulate de timp, ca şi cum s-ar porni de la zero. La fiecare cinci ani se reevaluează fiecare acţiune şi se rediscută fiecare autorizaţie de program în vederea aprobării.

Prin intermediul unor aşa-numite pachete de decizie sau "pachete program" sunt evaluate rezultatele diferite ce corespund atât unui nivel dat al costurilor, cât şi altor niveluri de cost situate sub şi peste nivelul considerat. Pentru fiecare program se determină nivelul minim al efortului (baza-zero) şi se evaluează consecinţele reducerii cheltuielilor bugetare la acest nivel minim. Un "pachet de decizii” în contextul metodei Z.B.B. include: obiectivul sau rezultatul ce se doreşte a fi obţinut; descrierea programelor şi sub-programelor de realizare a obiectivului; analiza diferitelor costuri şi avantaje degajate; lista mijloacelor alternative de realizare a fiecărui obiectiv împreună cu costurile fiecărei alternative, precum si justificarea alternativei propuse.

Opţiunea pentru unul sau altul dintre programele propuse depinde de efectele ce pot fi obţinute la un nivel dat al costurilor. Efectele sunt evidenţiate prin prisma avantajelor directe şi indirecte, iar costurile sunt estimate la nivelul lor real, inclusiv prin luarea în consideraţie a costurile generate de externalităţi. După ce se evidenţiază şi se evaluează atât costurile, cât şi avantajele corespunzătoare, se procedează la actualizarea beneficiilor nete viitoare.

Beneficiile nete viitoare se reduc în condiţiile existenţei unei rate a dobânzii, real pozitive, în economie, ceea o face ca o unitate monetară obţinută în viitor cu titlu de beneficiu să reprezinte mai puţin decât o unitate monetară obţinută în prezent drept beneficiu.

Nivelul ratei de actualizare afectează valoarea prezentă a proiectelor cee urmează a fi finanţate din buget.