Metode de Dimensionare a Veniturilor și Cheltuielilor

Introducere

Atunci când vorbim de bugetul de venituri şi cheltuieli,vorbim de un document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice

Elaborarea unui buget modern presupune folosirea tehnicilor de previziune şi a analizei macro-economice, care permit o corectă dimensionare a veniturilor si a cheltuielilor inscrise in buget astfel încât statul să nu aibă dificultaţi financiare în cursul anului după aprobarea bugetului, în condiţii considerate normale din punct de vedere economico-financiar.

Considerăm că,pentru ca un stat sa poată funcţiona în condiţii de eficienţă ridicată,trebuie să îşi dimensioneze veniturile şi cheltuielile în aşa măsură încât să nu prezinte deficit.

Astfel,ca bugetul să reflecte cît mai fidel necesităţile de resurse financiare care să asigure înfăptuirea programului guvernamental propus, precum şi posibilităţile de acoperire a acestora, este necesară cuantificarea cât mai corectă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

1.Principalelemetode de dimensionare a veniturilorşicheltuielilorbugetare

Pentru dimensionarea corectă a veniturilor şi a cheltuielilor publice, în practica financiară se folosesc atât metode clasice, cat şi metode moderne bazate pe analiza cost-avantaje sau cost-eficienţă.

1.1.Metodeclasice de dimensionare a veniturilorşicheltuielilorbugetare

Concepute si aplicate încă din etapa afirmării concepţiei clasice privind finanţele publice, cele mai cunoscute dintre metodele clasice sunt următoarele:

a) Metoda automată sau a penultimei este folosită pentru previzionarea veniturilor şi a cheltuielilor pentru anul următor (t+1) se iau drept baza veniturile si cheltuielile aferente anului (t-1) al cărui exercitiu s-a încheiat. Nu se ia în calcul nivelul veniturilor şi cheltuielilor ultimului an (t) deoarece în momentul întocmirii bugetului pe anul următor, încă nu se cunosc rezultatele execuţiei bugetului pe anul în curs. Cifrele din anul de bază (t-1) se corectează în funcţie de eventualele modificări determinate de schimbarea legislaţiei sau de alte măsuri luate până la acea dată si se transpun în mod automat în proiectul de buget pentru anul următor.

Această metodă prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje : avantajul constă în faptul că este o metodă simplă şi nu necesită multe calcule, iar dezavantajul constă în aceea că rezultatele sale sunt imprecise ( deoarece situaţia bugetară existenta cu 2 ani în urmă nu se poate menţine identica şi în anul pentru care se elaborează proiectul de buget).

Sintetic, dimensionarea cheltuielilor (veniturilor) bugetare prin această metodă poate fi exprimată prin relaţia următoare:

Ct+1 = Ct-1 ± ∆C

în care :

Ct-1- cheltuieli bugetare efective în penultimul an;