Banca Centrală și Funcția sa de Bancă a Băncilor

Cap. 1 Funcţiile băncilor centrale

Banca centrală este considerată banca băncilor, ea controlează cererea de monedă, asigură emisiunea de monedă şi generează rezervele de devize.

Băncile de emisiune acordă credite băncilor comerciale şi altor bănci, manifestându-se ca „bănci ale băncilor”. În procesul scontării şi al rescontării se crează o legătură între creditul comercial, creditul bancar şi emisiunea monetară. Ea este şi o componentă a relaţiilor dintre băncile comerciale şi banca de emisiune, o expresie concludentă a rolului de „bancă a băncilor” îndeplinit de către banca de emisiune.

Relaţiile de credit ale băncii de emisiune cu celelalte bănci se manifestă însă şi pe linia creditului public în cadrul operaţiunilor pe piaţa liberă, cunoscute sub denumirea de „open-market”.

Banca de emisiune apare în raporturile sale cu celelalte bănci şi în calitate de autoritate, de „for monetar”, care adoptă măsuri obligatorii, de genul nivelului minim al rezervelor pe care celelalte bănci trebuie să le deţină la banca centrală sau al unor coeficienţi de lichiditate, nivel relativ al fondurilor proprii, coeficienţi de dispersie a riscului, etc.

Sarcina principală a băncii de emisiune o reprezintă influenţarea comportamentului celorlalte bănci în conexiune cu obiectivele politicii economice, atât prin utilizarea unor instrumente specifice (vânzări-cumpărări de titluri şi devize), cât şi prin măsuri de control selectiv al creditelor. La toate acestea mai putem adăuga şi calitatea ei de bancher şi casier al statului.

Indiferent de caracterul mai mult sau mai puţin centralizat al băncilor centrale, acestea exercită funcţii generale şi, uneori, ocazionale, prin care se evidenţiază rolul în cadrul sistemelor bancare şi al economiilor contemporane.

Astfel, pot fi enumerate următoarele funcţii:

 funcţia de emisiune;

 funcţia de bancă a statului, a administraţiei şi a serviciilor publice;

 funcţia de bancă a băncilor;

 funcţia de centru valutar şi de gestionare a rezervei valutare;

 funcţia prudenţială şi de supraveghere;

 funcţii economice ocazionale.

1. 1 Funcţia de emisiune

Monopolul asupra emisiunii monetare provine din vechiul drept de batere a monedei, emisiunea de bilete de bancă, sub forma certificatelor de depozit sau a unor înscrisuri care atestau existenţa de cantităţi de metal monetar în depozitele bancare. Acestea au dobândit ulterior putere liberatorie legală.

Prima apariţie a bancnotelor s-a realizat în Suedia în anul 1656, când banca centrală a eliberat deponenţilor bilete de bancă, la purtător, fără dobândă, care puteau circula ca instrumente de plată. Datorită emisiunii în exces a acestora, banca a înregistrat faliment în anul 1776, dar rolul său a rămas considerabil, prin realizarea unei inovaţii în domeniul plăţilor.

O a doua experienţă a avut loc în Marea Britanie, unde în perioada 1640-1694 se produce transformarea băncii publice din Turnul Londrei în Banca Angliei , cu drept de a primi depozite, de a sconta efecte şi de a emite bilete la purtător. În anul 1697, Banca Angliei obţine monopolul de emisiune monetară asupra Londrei.

În domeniul emisiunii de monedă s-au manifestat două principii, astfel:

• principiul băncii, potrivit căruia emisiunea de monedă putea fi garantată cu avansuri şi împrumuturi, garantate la rândul lor cu activitatea economică reală de producţie şi schimb;

• principul încasării metalice, care avea la bază garantarea cu piese metalice a emisiunii monetare.