Cauzele și Consecințele Fenomenului de Inflație în România

1. Inflaţia – definitie, forme

Inflația este un dezechilibru major, ce este prezent în economia fiecarei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Inflația reprezintă un indicator final, ce arată la sfârşitul anului fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscal şi legislative, alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitatea prețurilor de consum.

Forme ale inflaţiei:

- inflația târâtoare, numită şi liniștită - presupune creșterea prețurilor până la 3%;

- inflația moderată - reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu aproximativ 15-30%;

- criza inflaționistă – este reprezentată de acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%;

- inflația rapidă - ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;

- inflația galopantă – este atunci când creșterea prețurilor depășește 10% anual;

- hiperinflaţia - este reprezentată de creșterea prețurilor de peste 50% pe lună.

2. Inflaţia în România în jurul anilor 2000

Inflaţia în Romănia, a anilor 1990-2000 s-a desfăşurat în acelaşi timp cu procesele tranziţiei de la economia centralizată de stat la economia privată de piaţă, creând impresia falsă de componentă a acestei treceri. Cu toate că inflaţia apărea ca un produs al transformărilor instituţionale şi legislative, economice şi sociale, ea nu era obiectiv inerentă acestor transformări

Lipsa datoriilor externe, rezervele mari de produse, o producţie industrială şi agricolă capabilă să acopere integral cererea minimă de bunuri de consum a pieţei interne, nu justificau o explozie inflaţionistă proprie economiilor calamitate.

Cauzele creşterii aberante a preţurilor rezidă în politici economice inconsecvente, în gestionarea fără continuitate a economiei, în abandonarea gestiunii patrimoniului public, într-un talaz de risipa şi sustrageri din cadrul patrimoniului statului, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul întreprinderilor.

Proprietatea statului, ce forma 86% din avuţia naţională, a încetat să mai fie conservată şi apărată tocmai în perioada când se instituia principiul economiei de piaţă al garantării şi apărării proprietăţii. Declanşarea inflaţiei s-a produs prin creşteri nemotivate economic de salarii, indemnizaţii etc. Prin liberalizarea preţurilor fixe, autonomia fără control, centru al gestiunii întreprinderilor, liberalizarea comerţului exterior, eliminarea controlului statului asupra producţiei întreprinderilor sale şi a preţurilor etc., toate acestea generând un mecanism specific al cursei, pe termen lung, dintre creşterea cheltuielilor şi a preţurilor.

Procesul inflaţionist se remarcă puternic, crescând până în anul 1993, când atinge apogeul de 256,1% faţă de 1992, diminuându-se ulterior până la 32,3% în 1995, şi urmând o nouă repriză de creştere în anii 1996 şi 1997, pentru ca să scadă din nou, până în anul 2000, la 45,7%, cu tendinţă ulterioară de reducere semnificativă. Deprecierea banilor este urmărită, prin indicele preţurilor de consum şi al serviciilor şi prin raportul cursului valutar. Indicii preţurilor de consum arată creşterea cumulată a inflaţiei, preţurile amplificându-se de zeci şi apoi de sute de ori în acest deceniu. De remarcat că, în anul 2000, indicele general a ajuns la 111 767% în comparaţie cu anul de bază 1990 , preţurile din acest an reprezentând doar 0,0009 din nivelul anului 2000.

O altă manifestare a inflaţiei a constituit-o deprecierea monedei naţionale, a leului, în comparaţie cu valutele externe mai stabile. Deprecierea leului, ca manifestare a inflaţiei, din perioada 1990-2000 s-a exprimat în creşterea preţurilor de 1175 de ori, în vreme ce deprecierea externă a leului - prin dolar - a fost sensibil mai mare, de 1456 de ori; devansarea indicelui preţurilor de consum de către cursul valutar s-a înregistrat permanent, în întreg intervalul. La aceasta, este de subliniat şi faptul important că dolarul însuşi a suferit un proces de depreciere, înscris pe termen lung, după suspendarea în 1971 a convertibilităţii în aur.

Aşadar, inflaţia ultimului deceniu s-a situat, prin dimensiunile sale, după inflaţia din perioada războiului şi postbelică, 1939-1947, deprecierea leului fiind de ordinul miilor, prin consecinţele şi daunele sale, fiind cea mai grea inflaţie din tot secolul.

Inflaţia în România a fost rezultatul nu al unui anumit mecanism economic dezechilibrat, cum se desfăşoară fenomenul în lumea economiilor dezvoltate contemporane, ci al lipsei unor politici economice de continuitate şi competenţe sau al aplicării unor politici greşite infiltrate cu interese de acumulare, de corupţie etc.