Circulația Monetară pe Teritoriul Românesc Înainte de 1867

Apariţia primelor monede pe teritoriul Românesc constituie, după cum subliniază mulţi specialiști, rezultatul unei dezvoltări continue a Ţărilor Române, din punct de vedere economic, politic, social, economic și cultural. Cercetările arheologice și numismatice efectuate de-a lungul timpului au scos în evidenţa, faptul ca socitatea românească cunoscuse o anumită dezvoltare cu mult timp înaintea apariţiei unei monede proprii. Numeroasele tezaure monetare descoperite pe teritoriul românesc (schimbul premonetar, primele monede bătute la Histria, Tomis și Callatis în secolele V-III i.Hr., moneda republicană și imperială romană) atestă faptul că statul dac se situa in fruntea multor provincii ale Imperiului Roman. Dupa retragerea legiunilor romane din Dacia si mai ales în perioada migraţiilor, activitatea economică va stagna, iar circulaţia monetară va fi dezorganizată o lungă perioadă.

Löwenthalerul sau talerul cu leu (de la leul rampant, reprezentat pe avers) - strămoşul leului.

- tip de taler din argint, emis în zona olandeză a Ţărilor de Jos în secolul al XVI-lea (1575).

- a circulat pe teritoriul Ţărilor Române în sec. XVI-XVII, lăsând o bună impresie în mentalul colectiv.

- emigranţii olandezi l-au dus în Lumea Nouă, unde din leeuwendaalder a devenit

dhaler şi apoi dolar.

- ca orice monedă bună, talerul-leu a fost falsificat, tezaurizat şi a dispărut din

circulaţie, devenind o monedă de calcul.

Haosul monetar din Ţările Române înainte de 1867

Circulau aproximativ 80 de monede, toate străine, din:

- aur (napoleonul, galbenul austriac, irmilicul, lira otomană, polul imperial rus

etc.);

- argint (piastrul, rubla, 1 franc, 5 franci, sorocovăţul etc.);

- aramă (creiţarul, centima etc.);

- nichel (firfirica);

Se verifica legea lui Gresham: moneda bună este înlocuită permanent de moneda depreciată.

Valoarea lor era stabilită prin raportare la leu, care era moneda de calcul sau de “socoteală”, precum talantul la vechii greci, adică, parafrazându-l pe Ştefan Dumitrescu, funcţiunea leului era în întregime ficţiune.

Calcule şi plăţi cotidiene

Orice tranzacţie şi orice impozit erau calculate în lei şi plătite în monedă reală:

- preţul de 50 de lei al unui cal putea fi achitat cu monede efective de diferite provenienţe: 5 galbeni (25 lei), 3 iuzluci (15 lei) şi 400 parale (10 lei), dar nu în toate târgurile;

- valoarea cursurilor înregistra diferenţe foarte mari de la o localitate la alta şi de la o zi la alta,

aşa cum observa şi N. Şuţu: “Galbenul umblă 32 de lei la Brăila, dar ajunge la Galaţi la 46 de

lei!”.

- la plata impozitelor era admis un număr limitat de monede, fiind excluse cele turceşti, dar populaţia avea mai ales monedă turcească, fapt pentru care era obligată să apeleze la zarafi.

Devalorizarea monedelor

Pe lângă fluctuaţia cursurilor, fiecare monedă era supusă devalorizării:

- punând un galben şi o para în acelaşi buzunar, spre enervarea monedei din aur, şi imaginând dialogul dintre ele, Vasile Alecsandri (Istoria unui galbân) evidenţia tocmai această realitate:

- galbenul reproşează paralei că: “nu faci acum trei bani, atât eşti de ştearsă şi de ticăloasă!”;

- paraua răspunde insultelor: “nu te vezi, ciuntitule, cât eşti de ros de chila zarafilor?”;

“ ai agiuns în trei colţuri”;

“ai scăzut şi ai slăbit cât un irmilic de cei noi”;

“sărmane, eşti galbân, dar de gălbenarea morţii”;

Încercări de reglementare a circulaţiei monetare

Datorită neajunsurilor acestei circulaţii şi consecinţelor speculaţiilor, prin Regulamentele Organice (1831-1832) s-a încercat introducerea unor reglementări:

1. statuarea legală a leului, ca monedă de calcul;

– submultiplii leului: 1 leu = 40 parale 1 para = 3 bani

2. recunoaşterea bimetalismului (etalonul de aur era galbenul olandez sau austriac, iar pentru cel de argint era desemnat moneda austriac sorocovăţul sau sfanţigul)

1 galben = 14 sorocovăţi = 31 lei şi 20 parale

3. declararea cursurilor unice pentru toate monedele din Ţara Românească şi Moldova, ceea ce echivala cu o încercare de unificare a cursurilor monetare din ambele principate.

Aceste măsuri nu au dat rezultate, pentru că leul era o “monedă fictivă al cărei chip n-are fiinţă şi, prin urmare, nicio statornicie”.(N. Şuţu)

Proiecte monetare în vremea lui Al. Ioan Cuza (1859-1866)

Între reformele care au pus bazele statului naţional român modern, s-a aflat şi proiectul emiterii monedei naţionale, care aducea în discuţie recunoaşterea dreptului regalian de către Imperiul Otoman.

1859 - romanatul, după modelul francului francez

- subdiviziuni: 1 romanat = 10 decime (10 bani)

1 decimă (1 ban) = 10 centime (10 bănişori)

- 1860 - Victor Place, consulul Franţei la Iaşi, a încheiat contractul unui împrumut extern pentru emiterea românului.

Din care urmau să fie bătute următoarele piese:

- din aur - 20 ROMÂNI

- din argint – ½, 1, 2 şi 5 ROMÂNI

- din bronz – 1, 2, 5 şi 10 centime de ROMÂNI

Adrien de Longpérier a realizat schiţele românului.

1867 - Leul a devenit moneda naţională a României

-22 aprilie/4 mai 1867 - a fost adoptată Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem

monetar şi pentru fabricarea monetelor naţionale, care a transpus într-un act de drept

teze ale gândirii economice româneşti, elaborate în cursul mai multor decenii;

- 1 leu era echivalent cu 5 g de argint cu titlul 835‰ şi 0,3226 g aur cu titlul 900 ‰;